vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 17 iulie 2025

Primul baron PNL care îi face scandal lui Bolojan: primarul Slatinei, supărat că se taie sporurile. De Mezzo ar pierde peste 2.000 de lei

Primul baron PNL care îi face scandal lui Bolojan: de Mezzo nu vrea să i se taie sporul Foto: Facebook
Primul baron PNL care îi face scandal lui Bolojan: de Mezzo nu vrea să i se taie sporul Foto: Facebook

Primul baron PNL care îi face scandal lui Bolojan: primarul Slatinei, Mario de Mezzo, este supărat că se taie sporurile pentru cei care accesează fonduri europene și l-a atacat dur pe liderul liberal pe acest subiect.

Citește și: Funcționarii Guvernului își toarnă șefii: mașinile cu șofer ale demnitarilor costă sume uriașe

De Mezzo ar pierde peste 2.000 de lei: în martie 2025, pe lângă salariul de 21.735 de lei, primarul Slatinei încasa și 10.868 de lei sub formă de spor pentru accesarea fondurilor UE.

Primul baron PNL care îi face scandal lui Bolojan

Dacă acest spor va fi redus de la 50% din salariu la 40%, de Mezzo ar rămâne fără 2.170 de lei.

Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, dumneavoastră sunteți un zeu al administrației locale pentru minunile pe care le-ați făcut în Oradea și în Bihor prin două pârghii administrative pe care le-ați avut: fondurile guvernamentale - indiferent de numele pe care le-au avut ele - și fondurile europene. Păi, domnule prim-ministru, ne tăiați nouă primarilor exact aceste două pârghii?”, a spus edilul Slatinei, într-un videoclip pe Facebook.

„Eu înțeleg că sunt multe primării care acordă acest spor inutil. Dar, domnule Bolojan, colegii mei au scris în trei luni de zile proiecte de 40 de milioane de euro pe care urmează să le și implementăm. Cum le explic eu lor că dumneavoastră ați micșorat procentul de la 50 la 40 pentru implementarea fondurilor europene?”, s-a plâns de Mezzo. El nu a oferit detalii despre proiectele „scrise” de subalternii săi și ce șanse sunt ca ele să fie finalizat, prin încasarea banilor de la UE. 

„Poate evaluați posibilitatea să ne dați și nouă, primarii care am rămas să continuăm munca aceasta administrativă pe care o cunoașteți foarte bine, posibilitatea (...) să fim și noi 10%, 20% din ce ați fost dumneavoastră. Vă promit că n-am să vă iau locul niciodată”, a finalizat primarul Slatinei, ironic. 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră