vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: de mezzo

2 articole
Eveniment

Primarul liberal al Slatinei vrea să ridice cea mai înaltă cruce din lume pe un deal de lângă oraș

Primarul liberal al Slatinei, Mario De Mezzo, care se plângea că Bolojan îi taie banii, vrea să ridice cea mai înaltă cruce din lume pe un deal de lângă oraș. Crucea ar urma să aibă o înălțime de 160 de metri. Citește și: Un fotograf din Rădăuți relatează „circul” făcut de Simion la Broșteni Înainte de 1989 pe deal se afla un portet al soților Ceaușescu.  Primarul liberal al Slatinei vrea să ridice cea mai înaltă cruce din lume „Va fi un proiect spectaculos. Ne propunem să construim pe dealul Grădişte cea mai înaltă cruce din lume. Va fi o cruce care va avea 160 de metri înălţime şi care va fi un reper şi turistic şi spiritual pentru municipiul Slatina. Cred că trecem prin vremuri dificile, în care valorile sunt extrem de amestecate şi oamenii se îndepărtează de la valorile tradiţionale ale României. Şi atunci, cea mai înaltă cruce din lume, pe dealul Grădişte, va fi un reper nu doar naţional, nu doar european, ci mondial. Eu vă garantez că vor fi oameni din toată lumea care vor veni să vadă crucea de la Slatina", a declarat edilul pentru Agerpres.El a menţionat că la ultima şedinţă a Consiliului Local Slatina, care a avut loc joi după-amiază, a fost aprobată o rectificare bugetară şi au fost incluse fonduri şi pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic în vederea concretizării propunerii menţionate."Va fi o cruce simbol şi operă de artă în acelaşi timp. Vă garantez că va fi un proiect de răsunet mondial", a adăugat primarul municipiului Slatina.Pe dealul Grădişte, cea mai înaltă formă de relief din Slatina, în prezent se află Casa Căsătoriilor, un steag de mari de mari dimensiuni ce poate fi văzut de la kilometri distanţă de oraş, fostul turn de apă şi un cort privat de evenimente.În ultimii ani ai perioadei comuniste, pe dealul Grădişte era amplasat un tablou de mari dimensiuni al soţilor Ceauşescu, înlăturat imediat după Revoluţia din 1989. 

Primarul liberal al Slatinei vrea să ridice cea mai înaltă cruce din lume Foto: Jurnalul Olteniei
Primul baron PNL care îi face scandal lui Bolojan: de Mezzo nu vrea să i se taie sporul Foto: Facebook
Politică

Primul baron PNL care îi face scandal lui Bolojan: primarul Slatinei, supărat că se taie sporurile

Primul baron PNL care îi face scandal lui Bolojan: primarul Slatinei, Mario de Mezzo, este supărat că se taie sporurile pentru cei care accesează fonduri europene și l-a atacat dur pe liderul liberal pe acest subiect. Citește și: Funcționarii Guvernului își toarnă șefii: mașinile cu șofer ale demnitarilor costă sume uriașe De Mezzo ar pierde peste 2.000 de lei: în martie 2025, pe lângă salariul de 21.735 de lei, primarul Slatinei încasa și 10.868 de lei sub formă de spor pentru accesarea fondurilor UE. Primul baron PNL care îi face scandal lui Bolojan Dacă acest spor va fi redus de la 50% din salariu la 40%, de Mezzo ar rămâne fără 2.170 de lei. „Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, dumneavoastră sunteți un zeu al administrației locale pentru minunile pe care le-ați făcut în Oradea și în Bihor prin două pârghii administrative pe care le-ați avut: fondurile guvernamentale - indiferent de numele pe care le-au avut ele - și fondurile europene. Păi, domnule prim-ministru, ne tăiați nouă primarilor exact aceste două pârghii?”, a spus edilul Slatinei, într-un videoclip pe Facebook. „Eu înțeleg că sunt multe primării care acordă acest spor inutil. Dar, domnule Bolojan, colegii mei au scris în trei luni de zile proiecte de 40 de milioane de euro pe care urmează să le și implementăm. Cum le explic eu lor că dumneavoastră ați micșorat procentul de la 50 la 40 pentru implementarea fondurilor europene?”, s-a plâns de Mezzo. El nu a oferit detalii despre proiectele „scrise” de subalternii săi și ce șanse sunt ca ele să fie finalizat, prin încasarea banilor de la UE.  „Poate evaluați posibilitatea să ne dați și nouă, primarii care am rămas să continuăm munca aceasta administrativă pe care o cunoașteți foarte bine, posibilitatea (...) să fim și noi 10%, 20% din ce ați fost dumneavoastră. Vă promit că n-am să vă iau locul niciodată”, a finalizat primarul Slatinei, ironic. 

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră