luni 31 martie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 28 martie 2025

Politruc PSD, numit al cincilea secretar de stat la Transporturi, cu încălcarea unei ordonanțe de urgență emise acum opt zile

Politruc PSD, Cristian Șologon, numit al cincilea secretar de stat la Transporturi Foto: Facebook
Politruc PSD, Cristian Șologon, numit al cincilea secretar de stat la Transporturi Foto: Facebook

Un politruc PSD din Suceava, Cristian Ioan Șologon, a fost numit al cincilea secretar de stat la Transporturi, cu încălcarea unei ordonanțe, OUG 16/2025, emisă acum opt zile. La Transporturi ar fi trebuit să rămână doar patru secretari de stat, scrie clar în anexa la această ordonanță.

Citește și: Primarul PNL din Rădăuți, Bogdan Loghin, a venit la București ca să anunțe că-l susține pe Nicușor Dan

Politruc PSD, numit al cincilea secretar de stat la Transporturi

Însă, potrivit informațiilor de pe site-ul Transporturilor, la acest minister sunt cinci secretari de stat: Șologan, Ionel Scrioșteanu, Bogdan Mîndrescu, Adrian Foghiș și Ionuț Săvoiu. 

Potrivit Monitorului de Suceava, din 1992 până în 2005 Şologon a fost administrator la afacerea familiei, de producere de flori şi amenajare spaţii verzi, electrician la o firmă producătoare de panouri pentru mobilă şi profesor suplinitor de limbă română la şcoala gimnazială din Zahareşti

El a absolvit facultatea de inginerie electronică din cadrul universității locale

După ce a intrat în politică a ajuns subprefect de Suceava și subsecretar de stat la ministerul Dezvoltării, în regimul Dragnea. 

„Astăzi, prin ordonanță de urgență, Guvernul a mai luat o decizie pentru limitarea numărului funcțiilor de demnitate publică la nivel de secretari de stat și subsecretari de stat din cadrul ministerelor, pentru a continua prevederile din planul de guvernare privind reducerea aparatului bugetar (...) Un număr total al secretarilor de stat a fost convenit astăzi la 56 - dau și o informație de context: dacă nu mă înșel, în prezent sunt 75 de secretari de stat”, spunea purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, la 20 martie. 

Noul secretar de stat de la Transporturi, Cristian Ioan Șologon, a fost ales sâmbătă prim vicepreședinte al organizației județene PSD Suceava în prezența premierului Marcel Ciolacu.

 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
Ultima oră