sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 13 iulie 2024

Ministrul Mediului: în sudul României există un risc însemnat să pierdem şi resursele de apă

Risc însemnat să pierdem resursele de apă Foto: Suspemunte.ro
Risc însemnat să pierdem resursele de apă Foto: Suspemunte.ro

În sudul României există un risc însemnat, mai mare decât în alte zone ale României, să pierdem şi resursele de apă, a avertizat ministrul mediului, Mircea Fechet.

Citește și: Urșii din România sunt înfometați cu bună-știință din cauza politicilor Ministerului Mediului, care privilegiază asociațiile de vânătoare. S-a ajuns la 20 de atacuri pe zi raportate la 112

Risc însemnat să pierdem resursele de apă

„Eu cred că tema cea mai de interes, pentru că ne interesează şi pe noi foarte mult, în România, este cea legată de apă. Fie că discutăm de apele subterane sau supraterane, despre calitatea apei şi poluare sau dacă ne referim la cantitatea de apă, în sine, care e din ce în ce mai puţină”, a spus ministrul.

Fechet a arătat că sudul României este cel mai dispus, nu doar la fenomenul deşertificării, nu doar la riscul producerii unor incendii de vegetaţie, el amintint incendiul de la Mehedinţi, unde zile întregi s-au luptat pompierii dar şi la riscul pierderii resurselor de apă.

„Există un risc însemnat, mai mare decât în alte zone ale României, să pierdem şi resursele de apă. Asta afectează şi populaţia, pentru că se alimentează cu apă potabilă din rezervele de apă”, a completat ministrul.

Sâmbătă, el arăta că toate prognozele pe termen lung arată că partea estică şi cea sudică a ţării se vor confrunta cu o scădere cu 20% a resurselor de apă disponibile.

„Promovarea rezilienţei la apă este vitală şi, prin urmare, sprijinim orice iniţiativă de a dezvolta o politică europeană specifică în acest sens. Considerăm că această politică ar trebui să fie dezvoltată în jurul cadrului existent, şi anume, Directiva Cadru privind Apa şi Directiva privind Inundaţiile şi să includă elementele specifice din Green Deal.

Această politică ar trebui să continue să fie dezvoltată la nivelul bazinului fluvial, inclusiv al bazinelelor transfrontaliere. Pe de altă parte, aspectele privind seceta şi deficitul de apă trebuie mai mult abordate de politicile viitoare şi corelate cu gestionarea mai înţeleaptă şi mai atentă a apei. În plus, politica de rezilienţă a apei trebuie să fie conectată cu politica de poluare zero a apei”, a subliniat demnitarul român, citat de news.ro.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră