Ministrul Darău propune o creștere uriașă a salariilor la Romarm, compania controlată de clientela PSD. Miruță a reclamat la DNA modul de numire a conducerii
Guvernul se pregătește să aprobe, azi, o hotărâre de guvern prin care câștigul mediu salarial la Romarm va crește de la 13.889 de lei la 16.201 lei pe lună. Cheltuielile cu salariile se vor majora cu aproape 42% față de nivelul realizat al anului 2025 se precizează în nota de fundamentare a HG-ului: „Nivelul cheltuielilor de natură salarială a fost fundamentat având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 89/2025, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative şi prezintă o creștere cu 41,92% față de nivelul realizat al anului 2025”.
Nota de fundamentare a hotărârii de guvern - inițiate de ministrul USR al Economiei, Irinel Darău - nu explică clar această majorare a salariilor celor 78 de angajați ai Romarm. Veniturile companiei cresc cu 17,81% în 2026, iar profitul cu circa 22%.
Profit foarte mic la firma controlată de clientela PSD
De altfel, profitul Romarm este estimat la doar 20 de milioane de lei, la o cifră de afaceri de 680 milioane de lei, deci circa 3%.
DeFapt.ro a arătat că Răzvan Marian Pîrcălăbescu, șeful Companiei Naționale Romarm, s-a aflat în incompatibiliate în perioada august – noiembrie 2025 pentru că a deținut simultan și funcția publică de consilier în cadrul Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior.
DeFapt.ro a dezvăluit că Răzvan Pîrcălăbescu se afla și în conflict de interese pentru că deține în continuare și funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Carfil SA, una din fabricile de armament din subordinea Romarm.
Cariera controversatului Razvan Marian Pîrcălăbescu este strâns legată de cea a protectorului său, pesedistul Radu Oprea, actualul secretar general al Guvernului, căruia i-a fost șef de cabinet.
Din această postură, Pîrcălăbescu a fost propulsat la conducerea Companiei Naționale Romarm, deținută de Ministerul Economiei, în urma unui simulacru de selecție organizat în baza Ordonanței 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
În noiembrie 2025, ministrul (Economiei, în acel moment) Radu Miruță anunța că a sesizat Direcția Națională Anticorupție în legătură cu procesul de selecție în urma căruia Răzvan Pîrcălăbescu a fost numit în funcția de director general al Romarm.
„Conducerea ROMARM nu a fost pusă de mine, nu a fost pusă în mandatul meu, nu a fost începută în mandatul meu. Directorul actual al ROMARM nu are nicio legătură cu mine. Este fostul șef de cabinet al fostului ministru Radu Oprea”, a subliniat ministrul.
Miruță trimisese corpul de control la Romarm și a arătat că: „Raportul arată și refuzul de a pune la dispoziția Corpului de Control actele care au stat la baza selecției. Nu putem vorbi de seriozitate administrativă într-un asemenea context”.
În plus, mai arăta DeFapt.ro: „Un piețar țepar a devenit șeful tranzacțiilor Romarm. Noul director comercial Brezoi, băiat de casă al lui Radu Oprea (PSD)”