sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 01 august 2023

Marțea neagră a sectorului privat: proiect de OUG cu măsurile de spoliere pentru a acoperi gaura de la buget. Afectați: proprietarii de locuințe, microîntreprinderile, IT-iștii

Marțea neagră a sectorului privat Foto: Inquam/ George Calin
Marțea neagră a sectorului privat Foto: Inquam/ George Calin

Marțea neagră a sectorului privat: presa a obținut un proiect de OUG cu măsuri de spoliere a sectorului privat pentru a acoperi gaura de la buget. Măsurile vor afecta, printre alții, proprietarii de locuințe, microîntreprinderile și IT-iștii. Majoritatea acestora sunt considerați a face parte din electoratul de dreapta.

Deși, oficial, proiectul ordonanței nu a fost publicat, unele măsuri vor intra în vigoare extrem de repede, în septembrie, fără să se respecte predictibilitatea fiscală.

Marțea neagră a sectorului privat

Care sunt principalele măsuri din acest proiect de ordonanță:

  • Microîntreprinderile din IT, catering, servicii medicale, notari și avocați, care realizează venituri de peste 300.000 lei vor avea de plătit un impozit de 3% din venituri
  • Impozitul va fi de 1% pentru cei cu venituri sub 300.000 lei
  • În cazul în care, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 300.000 lei și o rată a rentabilității de peste 30%, calculată ca raport între profitul net și venituri totale, înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care se înregistrează acest caz.
  • Sumele reprezentând sponsorizări și sumele reprezentând achiziția de aparate de case de marcat electronice fiscale rămase de reportat, potrivit legii, nu se scad din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat după data de 1 ianuarie 2024.
  • Impozitul pe dividende crește la 10%
  • Impozit suplimentar de 1% pentru proprietățile cumulate care depășesc 2,5 milioane lei: sunt obligate la plata impozitului pe deținerea mai multor proprietăți imobiliare persoanele fizice care au în proprietate clădiri situate în România a căror valoare impozabilă calculată potrivit titlului IX Impozite și taxe locale depășește 2.500.000 lei. Impozitul pe deținerea mai multor proprietăți imobiliare se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asupra diferenței dintre suma valorilor impozabile individuale comunicate de către organul fiscal local prin decizia de impunere și plafonul de 2.500.000 lei.
  • Angajații din construcții și agricultură vor plăti CASS. Practic, li se elimină excepția.
  • Impozit pe tranzacțiile imobiliare de 5% din prețul de vânzare - atât la locuințe, cât și la terenuri.
  • TVA-ul crește de la 5% la 9% pentru livrarea de energie termică în sezonul rece, dar și pentru multe alte servicii.
  • În IT, scutirea de impozit se aplică doar pentru venituri sub 10.000 lei

Mai multe prevederi ale acestei ordonanțe ar urma să se aplice de la 1 septembrie.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră