Amenințări publice ale secretarului general adjunct al PNL, Silviu Mănăstire, la adresa unor jurnaliști G4: "Să mă ocup de niște băieți, ca pe vremuri"


Mănăstire (PNL) amenință jurnaliști ai G4Media. Intrat de puțină vreme în politică, oficial, ca secretar general adjunct la PNL, fostul jurnalist Silviu Mănăstire a și renunțat, cel puțin temporar, la funcție. Cu scandal.
Mănăstire (PNL) amenință jurnaliști ai G4Media
"Se pare ca noua Direcție neomarxista din politica și presa userista este linșajul la viața privată. Minciuna grosiera transformata in ciomag de Crăciun!
Dacă așa e moda de azi, voi acționa și eu in consecință, fără mila și fără regrete. Așa se va juca acest joc pentru 2024.
Pana lămuresc pe cai legale mizeria produsă de Tapalaga, de sclavul lui trist Semeniuc și umflata politic de “istericul Ghinea” ma autosuspend din funcția de secretar general adjunct al PNL. Sa am timp sa ma ocup de niște băieți, ca pe vremuri. Nu mor caii când vor câinii!
#curatammizeriausere", a scris Mănăstire pe Facebook.

Ș-ar fi agresat concubina
Potrivit G4Media, postarea este efectul unui articol al publicației citate, care a scris, joi, în exclusivitate, că în iulie 2020, prin decizie definitivă a Tribunalului București, actualul secretar general adjunct al PNL, fostul jurnalist Silviu Mănăstire, a fost obligat ca, timp de două luni, să nu se apropie de iubita sa la o distanță mai mică de 300 de metri.
Măsura a fost luată după ce, în noaptea de 14 mai 2020, femeia fusese agresată de Mănăstire, pe atunci realizator al unei emisiuni de televiziune. De-a lungul timpului, mai mulți reprezentanți ai liberalilor, în frunte cu președintele formațiunii, Nicolae Ciucă, au condamnat, în mod public, fenomenul violenței împotriva femeilor, în România.