În Moldova se poate: Partidul Șor nu va mai primi finanțare din bugetul de stat timp de șase luni. În România, ex-trezorierul PSD are multiple condamnări, dar finanțarea n-a fost oprită


Partidul Șor nu va mai primi finanțare din bugetul de stat timp de șase luni, anunță presa din Republica Moldova. Decizia a fost luată pe 9 septembrie de Comisia Electorală Centrală (CEC).
În România, ex-trezorierul PSD Mircea Drăghici are mai multe condamnări penale pentru modul în care a gestionat banii publici destinați partidului său. El și-a cumpărat mașini de lux cu acești bani sau a finanțat excursii de lux în străinătate pentru întreaga sa familie. Acum cinci zile, Draghici a fost condamnat la 6 ani de închisoare, după ce a recunoscut că a folosit subvenţii de la partid pentru vacanțe exotice. Fostul trezorier a luat din conturile partidului său nu mai puțin de 550.000 de lei.

Partidul Șor nu va primi finanțare din bugetul de stat
În Republica Moldova, Comisia Electorală Centrală a constatat încălcări ale Partidului ȘOR privind raportarea veniturilor și cheltuielilor în campania electorală desfășurate pentru alegerile locale noi din data de 29 mai, scrie newsmaker.md.
„S-a constatat folosirea fondurilor nedeclarate în sumă totală de aproximativ 20 de mii de lei (1 mie de euro). Totodată, s-a sesizat depășirea plafonului financiar stabilit. Decizia de astăzi reprezintă un semnal și pentru alte partide de a respecta disciplina financiară și prevederile Codului electoral”, a spus vicepreședintele CEC, Pavel Postica.
De menționat că nu este prima dată când partidul Șor este lipsit de finanțare de la stat. În 2021, formațiunea a fost privată de acces la fonduri de stat timp de un an pentru încălcări în rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile primăriei din Bălți.
Astfel, CEC a subliniat diferența dintre suma declarată cheltuită de către partidul Șor pentru spectacolele artiștilor și costul real al serviciilor acestora, indicat pe site-urile acestora. Anterior, CEC a cerut partidului să completeze raportul privind finanțarea campaniei electorale și să explice diferența de cost al serviciilor artiștilor, însă formațiunea nu a făcut acest lucru.