joi 07 mai
Login Contact
DeFapt.ro
Politică 07 mai 2026

ANALIZĂ Efort disperat al PSD de a-l rupe pe Bolojan de PNL și de a readuce liberalii la guvernare. Predoiu preia ideea PSD a unei „consultări mai largi” în PNL

Efort disperat al PSD de a-l rupe pe Bolojan de PNL și de a readuce liberalii la guvernare Foto: Inquam/George Calin
Efort disperat al PSD de a-l rupe pe Bolojan de PNL și de a readuce liberalii la guvernare Foto: Inquam/George Calin

Efort disperat al PSD de a-l rupe pe Bolojan de PNL și de a readuce liberalii la guvernare: liderii social-democrați cer liberalilor să se mai gândească și să facă o consultare mai „largă” în partid, după ce Biroul Permanent Național a decis, cu 50 de voturi pentru și patru abțineri, trecerea în opoziție.

Citește și: EXCLUSIV Tunul de 816 milioane de euro din SAFE pregătit pentru Predoiu: arme de asalt pentru MAI, MApN, SRI și SPP. Beneficiar: compania germano-americană Sig Sauer

Olguța Vasilescu a spus chiar că PNL a luat o decizie „nestatutară” și ar fi trebuit consultate și „celelalte structuri ale Partidului Național Liberal”. Ea a dat ca exemplu consultarea făcută de PSD înainte de a da jos guvernul Bolojan. 

Efort disperat al PSD de a-l rupe pe Bolojan de PNL și de a readuce liberalii la guvernare

De altfel, azi, într-o neobișnuită declarație publică, prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a reluat mesajul PSD: „Am spus în ședință acest lucru, că ar fi bine o consultare mai largă”. El nu a explicat ce înseamnă „o consultare mai largă”. 

Problema este că popularitatea lui Bolojan a ajuns la cote foarte mari - circa 30%, potrivit mai multor sociologi - iar acesta a tras PNL-ul după el, aducându-l la o intenție de vot de peste 20%, o creștere de circa 50% față de alegerile parlamentare (când a luat circa 14%, rezultat datorat tocmai faptului că Bolojan a preluat conducerea după eșecul lui Ciucă la prezidențiale). Și USR a crescut stând în trena premierului, în timp ce AUR și mai ales PSD au căzut în sondaje. 

În aceste condiții, pare că singurul plan acceptabil pentru PSD este să refacă alianța cu PNL; dar fără Bolojan. 

Noi am spus că n-am avut o problemă cu PNL, cu care am colaborat foarte bine în mai multe etape politice. Noi am avut o problemă cu domnul Ilie Bolojan, cu care nu s-a putut discuta în această perioadă. O persoană obtuză care nu a înțeles că și PSD are un electorat al său propriu, și, din păcate, cel mai mult a lovit în acesta. Dar în ceea ce privește PNL, noi nu avem niciun fel de problemă de colaborare cu ei și chiar vreau să vă spun că eu nu cred că primarii lor vor accepta să intre în opoziție”, a teoretizat Olguța Vasilescu. 

Soțul ei, Claudiu Manda, secretar general al PSD, a oferit liberalilor postul de premier: „Le considerăm că au fost afirmații și decizii la cald, îi așteptăm să se liniștească, știm că PNL a zis că nu face alianță cu PD și au ajuns să fuzioneze.

Există mai multe variante, prima opțiune pe care o avem este ca PNL pe restul de un an de zile să facă o propunere și să mergem mai departe”. 

În paralel, același grup minoritar de lideri PNL - Hubert Thuma, Nicoleta Pauliuc, Cătălin Predoiu, Alexandru Nazare, Valeriu Iftime - insistă pe menținerea cooperării cu PSD în numele unui guvern pro-european. Foarte probabil, același grup, din care mai fac parte baroni locali care deocamdată nu s-au manifestat public, va încerca să forțeze „consultarea mai largă” cerută de PSD, cu speranța că primarii vor dori să rămână la guvernare. 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră