miercuri 27 mai
Login Contact
DeFapt.ro
Politică 27 mai 2026

Contractul cu Eversheds Sutherland, aprobat în CSAT, cu acordul liderilor coaliției, spune Bolojan

Bolojan explică relația cu firma Eversheds Sutherland Foto: Inquam/George Calin
Bolojan explică relația cu firma Eversheds Sutherland Foto: Inquam/George Calin

Premierul Ilie Bolojan a explicat, într-un interviu la Digi FM, cum s-a ajuns la contractul de consultanță încheiat de Administrația Prezidențială cu Eversheds Sutherland. Bolojan a arătat că discuția despre un astfel de contract apăruse din vremea în care era președinte interimar. 

Citește și: Ilie Bolojan spune unde s-a aflat PSD în ultimele trei săptămâni și ce ar fi trebuit să facă

Bolojan: „O caracteristică a lumii politicii americane”

„Pe acest subiect, pe de o parte a fost o discuţie înainte de moţiunea de cenzură, când s-au discutat câteva probleme care ţin de PNRR, care ţin de programul SAFE şi au fost toţi preşedinţii de partide din coaliţia de la vremea respectivă la Cotroceni şi s-a ridicat această problemă şi a fost deci un acord de principiu pentru a impulsiona, să spunem reprezentarea intereselor României, după procedura care este valabilă în Statele Unite şi printr-un astfel de contract, după care a fost un vot prin corespondenţă în CSAT pe această temă, urmând ca contractul să fie încheiat, aşa era în votul din CSAT, de către Administraţia Prezidenţială, din bugetul Administraţiei Prezidenţiale", a spus Ilie Bolojan, la DigiFM, despre contractul semnat de Administraţia Prezidenţială, de consultanţă strategică, în relaţiile cu Guvernul şi Congresul SUA.

El a arătat că, dincolo de activitatea ambasadei și a ministerului de Externe, utilizarea unei firme de lobby este o caracteristică a politicii americane. 

„În termeni reali, în relaţia cu Statele Unite, sigur se folosesc relaţiile instituţionale pe care le are o ţară, ambasade, miniştri şi aşa mai departe, dar multe ţări uzitează şi aspectele care ţin de o caracteristică a lumii politicii americane, care înseamnă instituţia lobby-ului, pe care ştiţi, mi-aduc aminte când eram preşedinte interimar la Cotroceni, parcă reţin că şi atunci ambasada noastră mi-a trimis o propunere de a încheia o zonă de contract de lobby, dar pe care, fiind preşedinte interimar, nu am putut să iau o decizie de genul acesta. (..) Când eşti interimar, nu ai legitimitatea, aşa cum este şi la guvern, astăzi, a unei stabilităţi în funcţie şi un vot pe care altfel îl are un preşedinte ales în urma unui scrutin şi altfel îl are un interimar”, a explicat premierul PNL. 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră