sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 24 septembrie 2024

Nicolae Ciucă pune sub semnul întrebării coaliția de guvernare: Ciolacu nu susține demersurile politice comune

Ciucă, afirmații dure despre Marcel Ciolacu (sursa: Facebook/Nicolae Ionel Ciucă)
Ciucă, afirmații dure despre Marcel Ciolacu (sursa: Facebook/Nicolae Ionel Ciucă)

Ciucă, afirmații dure despre Marcel Ciolacu. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat marţi că în prezent nu există din partea liderului PSD, Marcel Ciolacu, o susţinere a demersurilor politice în interiorul coaliţiei de guvernare, motiv pentru care liberalii vor avea "o atitudine pe măsură".

Ciucă, afirmații dure despre Marcel Ciolacu

Potrivit lui Ciucă, "există mai multe poziţii şi o dezangajare" faţă de proiectul privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare.

Citește și: EXCLUSIV Pandele a băgat Voluntari în faliment și acum cerșește agresiv bani de la Consiliul Județean Ilfov ca să plătească gunoierii și curentul

"Eu cred că este normal să discutăm despre acest demers (candidatura preşedintelui României pe listele PNL la alegerile parlamentare) ca fiind o nevoie de clarificare legislativă, pentru că demersul a existat până la un moment dat în cuprinsul legii.

Astăzi nu mai există şi ne referim la situaţiile specifice când se suprapun alegerile.

A fost o discuţie pe care am avut-o cu premierul Marcel Ciolacu, am convenit amândoi că este nevoie de această clarificare.

În momentul de faţă, observ că există mai multe poziţii şi o dezangajare de la acest proiect.

Ca atare, în momentul în care noi discutăm, este clar că nu există o susţinere a demersurilor politice în interiorul coaliţiei, motiv pentru care vom avea o atitudine pe măsură", a transmis Ciucă.

El a fost întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă, în contextul răcirii relaţiilor cu PSD, mai este posibilă funcţionarea coaliţiei la guvernare.

Ciucă a vorbit cu Ciolacu, nu cu partidul

Preşedintele PNL a menţionat că discuţia despre proiectul legislativ a avut-o cu Marcel Ciolacu, nu cu partidul.

"Eu am discutat cu domnul Marcel Ciolacu, nu cu partidul. Ca atare, înţelegere a existat pe acest demers", a susţinut Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă mai are încredere în preşedintele PSD, liderul PNL a susţinut că acest aspect este "discutabil".

Ciucă a completat că problemele tehnice din cadrul coaliţiei vor fi rezolvate "la fel de responsabil" ca până acum, însă nu vede cum, "în astfel de condiţii", s-ar putea realiza, după alegeri, o coaliţie cu PSD.

"Tot ce ţine de problemele tehnice specifice guvernării le vom rezolva la fel de responsabil cum am făcut-o până acum.

Legat de ce vom face după alegeri, eu îmi exprim punctul de vedere că nu văd cum putem să realizăm o coaliţie cu Partidul Social Democrat în astfel de condiţii", a transmis el.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră