Academicienii nu l-au vrut pe Cărtărescu membru corespondent fiindcă i-ar fi denigrat pe Eminescu și Cioran, relatează scriitorul Radu Vancu

Academicienii nu l-au vrut pe Mircea Cărtărescu membru corespondent fiindcă i-ar fi denigrat pe Eminescu și Cioran, relatează scriitorul Radu Vancu. Scriitorul Mircea Cărtărescu nu a fost acceptat ca membru corespondent al Academiei Române, i-a lipsit un vot, a arătat, azi, șefa secției de Filologie a Academiei, Rodica Zafiu. Candidatura lui scriitorului a fost respinsă în plenul Academiei, în așa numita adunare generală, unde el a obținut 73 de voturi, dar avea nevoie de 74.
Potrivit lui Vancu, Cărtărescu ar fi arătat că Mihai Eminescu a fost antisemit, iar Emil Cioran - legionar.
Cărtărescu i-ar fi denigrat pe Eminescu și Cioran
„Ar trebui să fie obligatoriu ca dezbaterile Academiei Române privind admiterea noilor membri să fie publice.
Nu votul - acela să fie secret, cum e normal. Ci dezbaterile, cum zic.
Fiindcă altfel ajungem la situații precum cea privindu-l pe Mircea Cărtărescu: cel mai important scriitor român contemporan e respins din cea mai importantă instituție de consacrare culturală & academică a României.
Iar ce e și mai grav nu e doar respingerea în sine - oricum scandaloasă. Chiar mai oribil e că, din câte se spune, argumentele împotriva lui Cărtărescu au fost că i-ar denigra pe Eminescu & Cioran, întrucât ar fi afirmat că cel dintâi a fost antisemit - iar cel de-al doilea legionar.
Chestiuni evident adevărate, probate & răsprobate istoric - dar, se pare, intolerabile într-o Academie în care adevărul nu mai contează.
Ana Blandiana s-a ridicat & a protestat, spunând că atmosfera discuțiilor din Academie e exact cea din "Săptămâna" lui Eugen Barbu sau din "România Mare" a lui Vadim Tudor. For the record, nu știu asta de la doamna Blandiana însăși, ci din altă sursă - dar am ținut să consemnez aici că mai există și oameni onești în Academie. Cărora, cum mi-au spus, le e o rușine enormă.
În orice caz, dacă nu are nimic de ascuns, Academia Română ar trebui să facă publice discuțiile & intervențiile acestea. Inclusiv textul indignat al acelui academician, el însuși prozator, pentru care constatarea lui Cărtărescu privitoare la trecutul legionar al lui Cioran e o culpă enormă & inacceptabilă, de natură să-i blocheze intrarea în Academie. Inclusiv textele acelor membri care-l acuză pe Mircea Cărtărescu de denigrarea lui Eminescu. Toate acestea ar trebui să fie conversație publică - de vreme ce Academia însăși e for public.
Altfel, așa cum arată lucrurile acum, e limpede că o mare parte din Academia Română e locuită de spiritul naționalismului extremist de rit georgist. Ceea ce, dacă e adevărat (& Academia nu-mi dă motive să cred că nu e), e un eșec al tuturor conducerilor Academiei din '90 până azi”, a scris, pe Facebook, Radu Vancu.
Academia Română va primi, de la buget, peste 680 de milioane de lei în 2025, deși dispune de o avere impresionantă, administrată complet netransparent. Cheltuielile salariale ale Academiei cresc cu peste 14% în 2025.