Bugetul României finanțează 178 de agenții de cercetare, arată deputatul USR Claudiu Năsui, care prezintă și lista acestora. Printre altele, în România există un Institutul de Științe Spațiale, dar și un Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială.
Citește și: Cine răspunde pentru dezastrul Praid: Dobrea, funcționar din Lehliu Gară, cu masterat la Academia de Poliție și client PSD-Galați, director Salrom
„Cele mai mari salarii din statul român sunt în aceste institute. Cel puțin din cele pe care le-am descoperit eu. Salarii mai mari decât cel al președintelui SUA. Într-un caz am descoperit și un salariu mai mare decât toate salariile miniștrilor din guvern la un loc”, susține Năsui.
Pe lista prezentată de Năsui se află și un Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice, dar și un Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice si Moleculare.
Bugetul finanțează chiar și un Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989.
Bugetul României finanțează 178 de agenții de cercetare
„113 de institute de cercetare, 12 centre de cercetare, 48 de stațiuni de cercetare, o editură, o revistă și chiar și o unitate militară.
Toate astea finanțate din banii dumneavoastră. În total 178 de agenții din cercetarea de stat.
De o parte ați mai auzit pentru că sunt cele cu care mă judec de câțiva ani pentru a afla salarizarea lor. Nu de alta, dar sunt plătiți din banii luați de la dumneavoastră.
Nu a fost ușor să fac lista. Imaginați-vă că fiecare linie are întregi organigrame. Structuri de conducere, secretare, șoferi, sedii, etc.
Toți sunt ordonatori oficiali de credite ai statului român. Toate încep mici și ajung să tot crească.
Dacă treceți prin listă veți observa că multe institute se intercalează ca domeniu de activitate. Asta se întâmplă pentru că de fapt scopul lor nu este de fapt cercetarea, ci salarizarea și oferirea de posturi de conducere care vin cu un set mare de privilegii și beneficii.
Cele mai mari salarii din statul român sunt în aceste institute. Cel puțin din cele pe care le-am descoperit eu. Salarii mai mari decât cel al președintelui SUA. Într-un caz am descoperit și un salariu mai mare decât toate salariile miniștrilor din guvern la un loc.
Ei tot cercetează de 35 de ani. Ce cercetează? Care e rezultatul? Vă las pe dumneavoastră să ziceți.
Atenție, există și oameni buni în institutele acestea care chiar se luptă să facă cercetare. I-am întâlnit pe mulți dintre ei.
Dar nu la ei merg grosul fondurilor, ci la nomenclatura politică care a ajuns să conducă cercetarea.
România are un număr imens de agenții. În fiecare an se mai înființează altele noi. Dar nu dispar niciodată. De ce? Pentru că sunt făcute doar pentru a salariza politicieni, foști politicieni și tot felul oameni conectați la politicieni”, a scris Năsui, pe Facebook.