marți 20 mai
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 09 mai 2025

Bisericile maghiare din România îl ajută pe Nicușor Dan, deși Simion se declară fan Viktor Orban

Bisericile maghiare din România îl ajută pe Nicușor Dan Foto: Inquam/Malina Norocea
Bisericile maghiare din România îl ajută pe Nicușor Dan Foto: Inquam/Malina Norocea

Bisericile maghiare din România îl ajută pe Nicușor Dan, deși Simion se declară fan Viktor Orban: într-un apel lansat în această dimineață ele le cer alegătorilor să „contracareze forţele politice extremiste, să sprijine dezvoltarea vieţii sociale şi eficienţa administraţiei publice şi să garanteze menţinerea României pe calea europeană”.

Citește și: Cărtărescu: Nicușor Dan va fi un foarte bun președinte al României

În apel nu sunt menționate clar numele celor doi concurenți care vor intra în turul II, dar referirile critice la George Simion sunt evidente. 

Bisericile maghiare din România îl ajută pe Nicușor Dan

„Nu putem rămâne indiferenţi faţă de situaţia creată în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale. Le adresăm credincioşilor Bisericilor noastre îndemnul de a participa cu toţii la turul al doilea al alegerilor, în data de 18 mai 2025, şi de a sprijini prin votul nostru acel candidat la funcţia de preşedinte care respectă drepturile şi valorile tuturor cetăţenilor – inclusiv ale comunităţii noastre –, şi care contribuie la convieţuirea paşnică.

Acela care este capabil să contracareze forţele politice extremiste, să sprijine dezvoltarea vieţii sociale şi eficienţa administraţiei publice şi să garanteze menţinerea României pe calea europeană.

Să participăm cu toţii la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale!

Acest lucru este esenţial pentru viitorul comunităţii maghiare, pentru funcţionarea nestânjenită a Bisericilor noastre, şi pentru o convieţuire paşnică şi egală în drepturi cu fraţii noştri români şi cu ceilalţi concetăţeni de alte naţionalităţi”, se arată în apel, citat de news.ro.

Documentul este semnat de reprezentanţii Arhiepiscopiei Romano-Catolică Alba Iulia - arhiepiscop Kovacs Gergely, Episcopiei Romano-Catolică Oradea - episcop Bocskei László, Episcopiei Romano-Catolică Satu Mare - episcop Schonberger Jenő, Episcopiei Romano-Catolică Timişoara - episcop Pal József Csaba, Bisericii Evanghelică Lutherană din România - episcop Adorjani Dezső Zoltán, Eparhiei Reformată din Ardeal - episcop Kolumban Vilmos József, Eparhiei Reformată de pe lângă Piatra Craiului - episcop Bogdan Szabolcs János, Bisericii Unitariană Maghiară - episcop Kovacs István.

Apelul vine la doar câteva ore după ce George Simion a spus: „Îl respect pe premierul Ungariei, Viktor Orban şi tocmai de aceea multe din poziţiile sale, nu toate, dar multe din poziţiile sale vor fi politică de stat şi în România. Vreau să spun celor care se gândesc că se pot hrăni în continuare din această marotă, din conflictul dintre români şi maghiari, că a trecut timpul lor”. 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră