sâmbătă 06 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 06 decembrie 2025

Anatomia unei manipulări a presei pro-PSD: „Bolojan o ceartă pe ministra Buzoianu, dar nu o demite”

Anatomia unei manipulări: „Bolojan o ceartă pe ministra Buzoianu, dar nu o demite” Foto: Facebook
Anatomia unei manipulări: „Bolojan o ceartă pe ministra Buzoianu, dar nu o demite” Foto: Facebook

Anatomia unei manipulări a presei pro-PSD: „Bolojan o ceartă pe ministra Buzoianu, dar nu o demite”, a titrat, vineri, Antena 3. Alte site-uri apropiate formațiunii lui Grindeanu au transmis un mesaj asemănător. În realitate, urmărind transcrierea declarațiilor făcute de premier la conferința de presă de vineri, nu se poate specula că acesta ar fi „certat-o” pe Buzoianu, dimpotrivă, el a explicat situația în care se afla demnitarul USR, fiind lipsit de informațiile necesare pentru a evalua corect situația. 

Citește și: Pensiile speciale ale primarilor nu vor intra în plată nici în 2026, spune Bolojan, care sugerează că ar trebui abrogate

Pe de altă parte, presa subvenționată de PSD a ignorat faptul că o apropiată a lui Grindeanu, Monica Hunyadi, o fostă coafeză care a primit nenumărate sinecuri la companii de stat, a lucrat la una din structurile responsabile de criza apei din Prahova

Anatomia unei manipulări: „Bolojan o ceartă pe ministra Buzoianu, dar nu o demite”

Un ministru, cât timp are subordonați care au responsabilități explicite, care propun soluții fără echivoc, care nu este în deplină cunoștință de cauză, nu poate să-și asume răspunderea pentru deciziile altor oameni care au explicit această responsabilitate, ca să fim cât se poate de clari. Acesta este adevărul”, a spus, vineri, Ilie Bolojan, vorbind despre situația lui Buzoianu. 

Mai mult site-ul știripesurse.ro, deținut de Iosif Bubble, soțul unui vicepreședinte PSD, Diana Tușa, duce manipularea la un nivel superior: o întrebare a unui reporter - întrebare conținea o informație falsă - este consemnată ca fiind o afirmație a premierului. „«Ea spunea că nu s-a știut. Iată că cei din teritoriu spun că au informat-o. Inclusiv Apele Române spuneau că au informat-o», a declarat acesta”, scrie acest site, „acesta” fiind premierul Bolojan.

Transcrierea conferinței de presă, de pe site-ul Guvernului, arată că, de fapt, un reporter a pus o lungă întrebare care conținea și această afirmație: „Reporter: Și ca o completare pentru că vorbeați despre pasarea responsabilității, ieri în comisia din parlament despre care vă vorbeam, unde au fost acești președinți, directori de instituții din teritoriu, partenerii dumneavoastră de coaliție, cei de la Partidul Social Democrat v-au cerut dumneavoastră să o demiteţi pe doamna Buzoianu. Ce veţi face pe mai departe? O demiteţi pe doamna Buzoianu? Pentru că ea spunea că nu s-a știut, iată că cei din teritoriu spun că au informat-o, inclusiv Apele Române spuneau că au informat-o”. 

Însă DeFapt.ro a arătat că exact la audierile din Parlament s-a aflat că Buzoianu nu a fost informată despre riscurile golirii lacului Paltinu: „La insistențele senatorului USR Ștefan Pălărie, directoarea Administrației Bazinale Buzău–Ialomița, Marilena Stoian, a admis că în documentele transmise Ministerului Mediului nu au fost menționate riscurile asociate golirii barajului — inclusiv posibilitatea ca zeci de mii de oameni să rămână fără apă”. 

Toate știrile din presa apropiată PSD despre faptul că Bolojan ar fi certat-o pe Buzoianu se bazează pe un citat din declarația premierului, însă acesta s-ar fi putut referi la conducerile instituțiilor implicate în criza apei, Apele Române și ESZ. 

„În raportul preliminar pe care doamna ministru mi l-a prezentat astăzi, nu apăreau date legate de responsabilitatea «Exploatare Sistemul Zonal Prahova» și i-am solicitat ca, până la începutul săptămânii viitoare, să completeze acest raport în așa fel încât, cel mai târziu miercuri, să vă putem spune cu exactitate ce trebuie făcut pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple și cine sunt responsabilii în așa fel încât, dacă totuși ai luat niște decizii care au avut niște costuri majore, trebuie să răspunzi pentru ele și nu trebuie să fugi niciodată de răspundere. Dar pentru asta trebuie să ai și puțină demnitate, să-ți asumi uneori și erorile. Și vedem din păcate ce se întâmplă. Dar astăzi nu e timp, știți, să schimbăm caii în mijlocul apei”, a afirmat premierul. 

De altfel, la finalul conferinței de presă el a spus despre compania Exploatare Sistem Zonal Prahova (unde a lucrat Monica Hunyadi, apropiata lui Grindeanu): „Din datele pe care mi le-a comunicat doamna ministru, această societate comercială, într-o primă etapă, a refuzat să asigure accesul la toate datele. Între timp lucrurile s-au rezolvat și înțeleg că se colectează datele și de la această societate. V-am spus, din punctul meu de vedere, în afară de a stabili niște responsabilități explicite, Administrația Națională Apele Române, care a luat aceste decizii, la nivelul corespunzător, are răspunderea principală pentru această situație”. 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră