Alianță PSD-AUR în Camera Deputaților, pentru audierea lui Luca Niculescu. Nazare, refuzat
Biroul Permanent al Camerei Deputaților a aprobat solicitarea AUR ca premierul Luca Niculescu să fie chemat la Ora prim-ministrului, în data de 02 noiembrie, pentru a prezenta situaţia reală privind execuţia bugetară, datoriile şi plăţile restante precum şi nivelul real al deficitului bugetar. Solicitarea AUR a fost susținută de PSD.
În schimb, propunerea USR, ca ministrul de Finanțe Alexandru Nazare să vină în plen, pe același subiect, a fost refuzată.
PSD îl vrea pe Luca Niculescu, nu pe Nazare
Deputaţii PNL Ionel Bogdan, Gabriel Andronache şi Ciprian Dobre i-au acuzat pe social-democraţi, într-o conferinţă de presă, că "manipulează procedurile parlamentare în conivenţă cu AUR".
„Colegii cu care avem un acord politic, de la USR, au depus o cerere pentru chemarea ministrului de Finanţe, domnul Alexandru Nazare, la «Ora Guvernului» pentru săptămâna viitoare. După câteva zeci de minute, a apărut o solicitare similară pe acelaşi subiect, respectiv explicarea situaţiei deficitului, din partea grupului parlamentar AUR, care a depus o cerere pentru a se desfăşura săptămâna viitoare «Ora prim-ministrului»”, a explicat Andronache.
Această a doua cerere, a adăugat el, a fost aprobată în Biroul permanent cu voturile PSD.
"Precizez faptul că PNL s-a abţinut, pentru că, în opinia noastră, cererea pertinentă şi corectă era cea a colegilor de la USR, în sensul în care aşteptam ca domnul ministru de Finanţe să vină şi să prezinte realitatea despre deficit, aşa cum a şi prezentat-o în luările de poziţie publice pe care le-a avut în aceste zile. Deci a fost admisă prin votul PSD cererea pe care a depus-o grupul parlamentar AUR, astfel încât săptămâna viitoare este chemat cu votul PSD să dea explicaţii despre buget prim-ministrul României, şi a fost respinsă cererea depusă de grupul parlamentar USR, pe motiv că are prioritate solicitarea legată de prezenţa prim-ministrului la "Ora prim-ministrului", în loc de "Ora Guvernului", a explicat Andronache.
Deputatul PNL Ciprian Dobre a susţinut că "a anticipat de la momentul instalării acestui Guvern împrejurarea că e o chestiune de timp până când PSD intră în opoziţie faţă de propriul Guvern".