Nicuşor Dan, deschis colaborării cu USR. Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă că vede în USR un partener, indiferent de decizia pe care partidul o va lua în privința susținerii unui candidat la prezidențiale.
Nicuşor Dan, deschis colaborării cu USR
„Eu cred că, dincolo de persoane, trebuie să ne uităm la situaţia în care e România.
Aşa s-a justificat şi candidatura mea după ce, cu două luni înainte, nu am candidat.
Mai mult despre USR nu vreau să spun decât că am colaborat foarte bine şi la alegeri şi în 2020, şi în 2024 şi în Consiliul General.
Consider că USR-ul este unul dintre partenerii noştri”, a afirmat Nicușor Dan, la Antena 3.
Despre tensiunile din USR: „Este absolut democratic”
Întrebat dacă USR se află într-o scindare între susținătorii săi și cei ai Elenei Lasconi, Nicușor Dan a precizat că diversitatea de opinii este firească într-un partid politic.
„Este absolut democratic ca într-un partid nu toată lumea să aibă aceleaşi opinii”, a explicat el.
Sprijinul partidelor pro-occidentale și relația cu USR
Primarul Capitalei a subliniat că, deși ar fi deschis să primească sprijin din partea partidelor pro-occidentale, își menține poziția de independent.
„Discuţiile despre retragere au avut loc mai mult în spaţiu public şi de la diverşi analişti, faţă de o discuţie reală între USR şi mine.
Eu sunt un independent.
Bineînţeles că mi-ar plăcea să am sprijinul unor partide pro-occidentale, unele mi l-au şi dat, partide mai mici, însă oricare ar fi decizia USR-ului, eu o să rămân partener cu acest partid”, a afirmat Nicușor Dan.
Întâlnirea cu Elena Lasconi
Referindu-se la discuția pe care a avut-o cu președinta USR, Elena Lasconi, Nicușor Dan a considerat că aceasta a fost exagerat de mediatizată.
„A fost o discuţie disproporţionat de mediatizată, pentru că eu discut cu mulţi oameni politici, alţi oameni politici discută între ei, că asta este meseria în care suntem – schimbăm informaţii.
Deci a fost o discuţie care trebuia să aibă loc între preşedintele unui partid – USR – şi un candidat la alegerile prezidenţiale”, a explicat el.
Discuțiile au vizat nu doar alegerile prezidențiale, ci și teme administrative, precum Consiliul General și legea bugetului național.
„Mesajul meu se adresează unei categorii mult mai largi”
Primarul Capitalei a precizat că, deși USR are un electorat apropiat de el, mesajul său vizează și votanții altor partide.
„Fără îndoială că pentru mine publicul care votează USR este un public care îmi este foarte apropiat.
Sunt nişte oameni care m-au votat şi acum 6 luni, m-au votat şi acum 4 ani la alegerile locale, însă mesajul meu se adresează unei categorii mult mai largi – votanţilor PNL, votanţilor PSD, votanţilor partidelor mai mici care n-au intrat în Parlament, inclusiv publicului izolaţionist”, a explicat el.
El a subliniat că la alegerile locale a primit voturi din partea unui spectru politic larg, inclusiv de la alegători ai PNL.
„Nu există o suprapunere şi asta s-a văzut şi la alegerile locale când, de exemplu, eu am fost votat de mulţi oameni care au votat PNL în acelaşi timp”, a concluzionat Nicușor Dan.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
![paypal icon](/wp-content/uploads/2022/02/PayPal.png)
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.