/

Misterul zborului lui Lavrov spre China, care ar fi fost anulat după 2.800 de km. MAE rus neagă incidentul

Lavrov acuză Kievul că refuză "negocierea"
Lavrov acuză Kievul că refuză "negocierea" (sursa: kremlin.ru)

Lavrov, întors din drumul spe Beijing. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a infirmat joi informaţiile apărute anterior în publicaţia germană Bild conform cărora avionul care îl ducea pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov într-o vizită la Beijing s-a întors din drum noaptea trecută, relatează agenţia rusă oficială de presă TASS.

Lavrov, întors din drumul spe Beijing

„Serghei Lavrov a lucrat aseară (miercuri – n.r.) până târziu la Smolenka (diminutivul Pieţei Smolenskaia, unde se află sediul MAE rus – n.r.), iar (joi – n.r.) dimineaţă a început pregătirile pentru negocierile cu colegii din Orientul Mijlociu veniţi la Moscova”, a scris Zaharova pe contul său Telegram.

Citește și: EXCLUSIV La un pas de catastrofă: motorul unui MiG 21 LanceR s-a oprit brusc înainte de decolare, când rula pe pistă. Cauza: kerosenul vândut de asociatul lui Sebastian Ghiță

Potrivit Bild, Lavrov ar fi plecat în noaptea de miercuri spre joi spre Beijing, dar preşedintele rus Vladimir Putin i-ar fi cerut să se întoarcă.

Astfel, avionul care îl transporta pe Lavrov, care parcursese deja 2.800 de km din cei 6.000 până la Beijing, s-a întors din drum când se afla deasupra Novosibirsk (Siberia) şi a aterizat la Vnukovo, aeroport din Moscova.

SUA avertizează China

„Lumea se întreabă acum”, scrie Bild, „dacă Beijingul nu l-a primit pe ministrul de externe rus sau Putin l-a rechemat pentru că arde casa la Moscova”, citează ironic Zaharova comentariul din Bild, conform TASS.

Cu câteva zile în urmă, Moscova a cerut ajutor Beijingului, atât financiar, cât şi militar.

La 14 martie, consilierul preşedintelui american pentru securitate naţională, Jake Sullivan, s-a întâlnit la Roma cu diplomatul chinez Yang Jiechi, membru al Biroului Politic al Partidului Comunist din China.

Cu acest prilej, Sullivan l-a avertizat pe Jiechi asupra eventualelor consecinţe pentru Beijing în cazul acordării unei asistenţe militare Rusiei, potrivit EFE.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu
20:13Trump anulează vizele studenților străini care au participat la proteste pro-palestiniene, potrivit Casei Albe
20:03Două rafinării rusești foarte importante, avariate grav de drone ucrainene. Și un arsenal rus de rachete a fost țintit de Kiev
19:56BREAKING Trei arestări în cazul tezaurului dacic furat, anunță Poliția olandeză. Coiful și brățările nu ar fi fost recuperate
18:45Un spital modular din Ploiești, care a cost circa trei milioane de euro, nefuncțional la doi ani de la așa-zisa finalizare
16:45Contribuţia bugetară a companiilor din parcurile industriale şi investiţiile atrase în Oradea, 70 milioane de euro în 2024
15:47Zece adolescenți s-au sinucis săptămânal în 2024 în Japonia, număr în creștere față de 2023
15:33Un asteroid cât jumătate de teren de fotbal poate lovi Terra și declanșa distrugeri similare celor din Tunguska din 1908. Care este zona posibilă pentru impact
15:24Extrema dreaptă crește accelerat în Germania, social-democrații lui Olaf Scholz scad masiv. AfD, pe locul 2 în sondaje
15:17240 de posturi vor fi tăiate de la Camera Deputaților, președintele Ciprian Șerban spune că vor mai dispărea și altele
14:13Ministrul Fechet, încă o dezvăluire despre Romsilva: primele în 2024, 178 de milioane de lei, adică 10% din toate cheltuielile cu salarizarea
13:00Ministrul Mediului, despre dezastrul de la Romsilva: „Jumătate din Direcţiile silvice – pe pierderi, lemn care putrezeşte pe marginea drumului”