sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Justiție 13 decembrie 2024

Lia Savonea și colega ei, Adriana Ispas, o scapă de arest și pe judecătoarea drogată din Suceava, Ana Maria Chirilă

Scapă de arest judecătoarea drogată din Suceava Foto: Antena 3
Scapă de arest judecătoarea drogată din Suceava Foto: Antena 3

Lia Savonea și colega ei, Adriana Ispas, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, o scapă de arest și pe judecătoarea drogată de la Suceava, Ana Maria Chirilă. Aceasta era ținută în arest la domiciliu. Curtea de Apel Suceava acceptase însă ca ea să fie pusă sub control judiciar, care să înlocuiască arestul. Azi, decizia acestei curți de apel a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Citește și: Moștenirea Gabrielei Firea lovește peste ani în bucureșteni: Societatea de Transport București ar putea falimenta, urmare a unui contract dubios din 2020

Scapă de arest judecătoarea drogată din Suceava

Lia Savonea a făcut parte din completul care a decis rejudecarea procesului lui Mario Iorgulescu.

Chirilă este acuzată că, deși avea copii mici acasă, își punea locuința la dispoziția prietenilor ei interlopi, unde aceștia puteau consuma droguri. În plus, ea îi furniza informații confidențiale iubitului ei, pentru a-l ajuta să scape de urmărire.

„Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva încheierii din 06 decembrie 2024 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava – Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 635/39/2024, privind pe inculpații Cotoară Ciprian, Chirilă Ana-Maria și Pînzari Mihai”, se arată în minuta deciziei luate azi de ICCJ.

Inițial, Curtea de Apel stabilise: „Dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu instituit prin încheierea din data de 18.04.2024 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava în dosarul nr. 62/39/2024/a1.5, rămasă definitivă prin încheierea nr. 339 din data de 25.04.2024 pronunțată de judecătorii de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 62/39/2024/a1.5, față de inculpată CHIRILĂ ANA-MARIA, cu măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile începând cu data rămânerii definitive a prezenței încheieri”.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Justiție

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră