duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Justiție 11 octombrie 2023

Judecătoarea care nu poate justifica o avere de șase milioane de euro, delegată la Curtea de Apel București - exact instanța care o va verifica

Judecătoarea care nu poate justifica milioane de euro, delegată la Curtea de Apel Foto: www.cab1864.eu
Judecătoarea care nu poate justifica milioane de euro, delegată la Curtea de Apel Foto: www.cab1864.eu

Judecătoarea Cristina-Gabriela Mazilu, care nu poate justifica o avere de șase milioane de euro, a fost delegată, în ianuarie 2023 la Curtea de Apel București, adică exact instanța care o va verifica.

Citește și: Judecătoare de la Tribunalul București, depistată cu șase milioane de euro pe care nu-i poate justifica. Judecătoarea, în funcție, deși a fost implicată în mega-dosarul jafului de la BRD

Potrivit comunicatului de azi al Agenției Naționale de Integritate, a fost sesizată „Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către MAZILU GABRIELA – CRISTINA, și respectiv, NICOREȘTEANU IONUȚ – VICTOR, în perioada exercitării funcțiilor publice”.

Judecătoarea care nu poate justifica milioane de euro, delegată la Curtea de Apel

Pe site-ul CSM apare un anunț, din martie 2023, în care arată că a fost respins transferul lui Mazilu de la Tribunalul București la Curtea de Apel. Însă numele ei apare în componența Secției V Civile de la Curtea de Apel.

Judecătoarea Mazilu, pe numele căreia a fost depistată o avere de șase milioane de euro pe care nu o poate justifica, a fost cercetată penal în dosarul fraudelor de la BRD. Soțul ei s-a folosit de interpuși, așa-numiți clienți săgeată, care luau credite uriașe, iar banii erau apoi dirijați spre conturi din Monaco.

Presa scrie că familia Mazilu – Aparaschivei (fostul soț al judecătoarei) a încasat aproximativ 5,5 milioane euro prin transferuri operate prin Grupul BRD Dorobanți. „Cele 5,5 milioane euro au provenit din patru credite (originate cu bani fictivi după cum Lumea Justiției a demonstrat în edițiile anterioare) și acordate fraudulos la patru din cei șapte «clienți săgeata», pe care Relu Aparaschivei, aflat pe mâna cu functionarele băncii, îi aducea de mâna la banca, doar cu buletinul, să ia fiecare câte 3 milioane de euro credite de «nevoi personale»”, scria Săptămâna Financiară.

Citește și: VIDEO Pescobar recunoaște că bucătăria „Tavernei Racilor” era pericol public, a reconstruit integral spațiul de gătit și susține că a cumpărat echipamente noi

Dosarul judecătoarei a ajuns la secția specială de anchetare a magistraților, de unde nu se mai știe nimic.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Justiție

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră