DNA se laudă cu succesul lunii aprilie: un manager de la Glovo și-a recunoscut vina de a fi cerut șpagă

DNA se laudă cu succesul lunii aprilie: un manager de la Glovo și-a recunoscut vina de a fi cerut șpagă și a acceptat o pedeapsă de închisoare cu suspendare. Până acum, DNA nu a anunțat nici o investigație în dosarul Nordis, după ce premierul Ciolacu, amicii săi politici și Sorina Docuz s-au plimbat prin lume cu avioanele închiriate de compania familiei Vicol.
DNA se laudă cu succesul lunii aprilie
Parchetul anticorupție, condus de Marius Voineag, a anunțat azi că un manager de la Glovo a cerut mită de la unul dintre administratorii unei societăți partenere și a fost prins în flagrant. Potrivit comunicatului DNA, acest manager Glovo lua mită ca să favorizeze sau să defavorizeze pe unii curieri.
„În prezența avocaților, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care au fost puse în mișcare acțiunile penale și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
- pentru inculpatul C.T.R. o pedeapsă de un an și 2 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
- pentru inculpatul C.A.C. o pedeapsă de un an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Cei doi inculpați au declarat expres că sunt de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o durată de 60 de zile fiecare”, arată DNA.
„Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt care să sintetizeze activitatea Direcției Naționale Anticorupție din ultimul an, acesta ar fi «încredere». Mă refer atât la încrederea celor care lucrează în cadrul instituției, încredere care se vede în curajul redescoperit de a investiga cazuri de mare corupție, cât și la încrederea cetățenilor de a veni cu sesizări către noi”, spunea șeful DNA, Marius Voineag, la bilanțul anului 2023.