/

Teheranul admite „peste 200” de morți în protestele care zguduie țara. Obligativitatea purtării vălului ar putea dispărea

Iranul admite sute de morți (proteste)
Iranul admite sute de morți (proteste) (sursa: CNN)

Iranul admite sute de morți (proteste). Consiliul suprem al securităţii naţionale din Iran a afirmat sâmbătă că „peste 200 de persoane” au fost ucise în manifestaţiile care au loc în Republica Islamică de două luni şi jumătate. Potrivit unor ONG-uri, însă, numărul ar depăși 500.

Iranul admite sute de morți (proteste)

Acest bilanţ cuprinde „decese din rândul civililor şi forţelor de securitate, victime ale ciocnirilor între grupări opuse, participanţi la revolte, grupuri contrarevoluţionare şi separatişti”, a consemnat agenţia oficială Irna.

Luni, generalul Amirali Hajizadeh, comandant al forţei aerospaţiale a Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice, a indicat un bilanţ de peste 300 de decese.

Consiliul securităţii a mai estimat totodată sâmbătă că pagubele înregistrate în această perioadă se ridică la „mii de miliarde de riali” (360.000 de riali fiind echivalentul a 1 dolar SUA).

Mişcarea de contestare a fost declanşată de decesul la 16 septembrie al tinerei kurde Mahsa Amini, reţinută de poliţie pentru încălcarea codului vestimentar strict pentru femei.

Va mai fi vălul obligatoriu?

Procurorul general al Iranului, Mohammad Jafar Montazeri, a asigurat la rândul său sâmbătă că Parlamentul şi Autoritatea judiciară se preocupă de chestiunea obligativităţii vălului pentru femei şi a promis „rezultate rapide”, fără a preciza însă în ce sens ar putea fi modificată legea.

El a menţionat într-un discurs la Qom că miercuri a avut loc „o reuniune cu comisia culturală a parlamentului şi rezultatele se vor vedea într-o săptămână sau două”.

Citește și: The Times: Armata germană are muniție pentru două zile de război. Toate statele NATO au probleme cu stocurile de proiectile, dar Berlinul este într-o situație specială

În ce-l priveşte, preşedintele iranian Ebrahim Raissi a declarat sâmbătă într-o conferinţă de presă la Teheran că „legea fundamentală (a ţării) are valori şi principii solide şi imuabile, (…) dar există metode de implementare a Constituţiei ce pot fi modificate”. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:20Navă-spion rusească în Canalul Mânecii, supravegheată de Royal Navy. Ministrul britanic al Apărării, către Putin: Știm ce faceți
21:11Trump face primul pas către Putin: propune un acord rapid de pace între Rusia și Ucraina sau, în caz contrar, va impune sancțiuni comerciale severe Moscovei și partenerilor săi
21:05Registrul Comerțului spune că prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate, deși apare în noul CAEN
20:54Kelemen Hunor îi pune o talpă discretă lui Bolojan, care vrea să reducă din personal la Senat: „Nu poţi să faci din pix, acest lucru trebuie discutat cu fiecare angajat”
20:44Cel mai vechi european nu putea fi decât oltean: hominizii care trăiau acum două milioane de ani pe teritoriul României de azi, clasificați drept „Homo Olteniensis”
18:10Dezmăț la stat: suma halucinantă pe care o primește la pensionare un director Romsilva. Net
17:47Rafila, protejat de presă în ciuda colapsului din sistem. Activistul pentru drepturile pacienților cu boli cronice Mihăiță Bariz acuză că „tăcerea este atât de apăsătoare”, ministrul a devenit „invizibil”
15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului