sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 05 noiembrie 2024

Maia Sandu frustrează Moscova: Zaharova (MAE rus) susține că alegerile din Moldova sunt "cele mai nedemocratice" din istoria post-sovietică a republicii

Victoria Maiei Sandu provoacă frustrări Rusiei (sursa: sputnik.ru)
Victoria Maiei Sandu provoacă frustrări Rusiei (sursa: sputnik.ru)

Victoria Maiei Sandu provoacă frustrări Rusiei. Ministerul rus de Externe a calificat alegerile prezidențiale din Republica Moldova, câștigate de Maia Sandu în turul al doilea, drept "cele mai nedemocratice" din istoria post-sovietică a țării. Potrivit purtătoarei de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, sprijinul masiv din diaspora a adus la suprafață o "diviziune profundă" în societatea moldovenească.

Victoria Maiei Sandu provoacă frustrări Rusiei

Zaharova a declarat că alegerile au fost marcate de o "represiune fără precedent" asupra opoziției și a presei independente, în special de limbă rusă.

Citește și: VIDEO Bolojan, discurs dur în fața conducerii PNL: „Ajutoare sociale doar pentru cei care au nevoie și unde nu sunt locuri de muncă”

Ea a acuzat și intervenția statelor occidentale în procesul electoral, precum și folosirea resurselor administrative de către autoritățile moldovenești.

Tratamentul "diferit" al diasporei moldovenești

Rusia a criticat modalitatea de organizare a votului pentru diaspora moldovenească din Rusia, unde s-au deschis doar două secții de votare pentru un număr estimat de 500.000 de moldoveni.

În schimb, în Europa de Vest și America de Nord, pentru un număr similar de cetățeni moldoveni, au fost organizate peste 200 de secții, iar votul prin corespondență a fost permis.

Acuzațiile de interferență din partea Occidentului

Maria Zaharova a declarat că polarizarea rezultatului electoral este rezultatul politicilor liderilor de la Chișinău și al interferenței occidentale.

Rusia speră că noile autorități din Moldova vor evita adâncirea scindării societății și vor respecta interesele cetățenilor care trăiesc în Republica Moldova.

Reacția lui Igor Dodon

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a declarat că nu recunoaște rezultatul votului din diaspora, unde Maia Sandu a obținut aproape 83% din voturi.

Dodon a susținut că Sandu a devenit "președinta diasporei" și că PSRM nu va recunoaște votul extern.

Criticile Maiei Sandu

Maia Sandu a câștigat al doilea tur cu 55,33% din voturi, în timp ce Alexandr Stoianoglo a obținut 44,67%.

Sandu, care a criticat invazia Rusiei în Ucraina și a acuzat Moscova de complot împotriva administrației sale, a menționat existența unor încercări de mituire a alegătorilor pentru a vota împotriva sa și împotriva referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană, care a trecut cu puțin peste 50%.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră