sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 18 noiembrie 2022

Rușii construiesc fortificații în Crimeea în așteptarea atacurilor ucrainene. Putin nu vrea să piardă și peninsula cum a pierdut Herson

Rușii construiesc preventiv fortificații în Crimeea (sursa: Facebook/General Staff of the Armed Forces of Ukraine)
Rușii construiesc preventiv fortificații în Crimeea (sursa: Facebook/General Staff of the Armed Forces of Ukraine)

Rușii construiesc preventiv fortificații în Crimeea. Rusia a anunţat vineri că efectuează lucrări de construire a unor fortificaţii în peninsula ucraineană Crimeea (anexată ilegal de Moscova în 2014), după retragerea soldaţilor săi din regiunea ucraineană vecină Herson în faţa unei contraofensive a armatei Kievului, relatează TASS.

Rușii construiesc preventiv fortificații în Crimeea

"Lucrările de construire a fortificaţiilor se desfăşoară sub controlul meu pe teritoriul Crimeii pentru a garanta securitatea locuitorilor" de aici, a declarat Serghei Aksionov, guvernatorul instalat de Moscova după anexarea acestei peninsule ucrainene.

El a subliniat totuşi că securitatea Crimeii trece "în principal prin măsuri de pus în aplicare pe teritoriul regiunii Herson", adiacentă peninsulei, în sudul Ucrainei.

Acest anunţ intervine în timp ce forţele ruse au efectuat săptămâna trecută o retragere umilitoare în această regiune, după ce au eşuat în a contracara un contraatac al soldaţilor ucraineni.

Crimeea, deja lovită

Retragerea militarilor ruşi, care au abandonat în special capitala regională cu acelaşi nume, a permis forţelor Kievului să-şi apropie tunurile de Crimeea, devenită ţintă de mai multe ori în ultimele luni.

În octombrie, podul peste strâmtoarea Kerci, care leagă peninsula de teritoriul rus, a fost parţial avariat în urma unui atac atribuit Ucrainei de către Moscova, care a făcut referire la un camion capcană.

Citește și: Putin nici măcar nu-și mai ascunde șantajul când distruge infrastructura civilă de utilități ucraineană în pragul iernii. Peskov: Este rezultatul faptului că Ucraina nu negociază

Alte atacuri imputate forţelor ucrainene au avut loc în Crimeea, în special împotriva flotei ruse din Sevastopol sau împotriva mai multor infrastructuri militare ruseşti din peninsulă.

De la anexarea sa în 2014, Moscova consideră Crimeea drept componentă a teritoriului său, dar care nu este recunoscută de către comunitatea internaţională. Kievul vrea să recupereze peninsula.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră