VIDEO Rusia a lovit încă o navă civilă turcă în apele ucrainene, în ciuda protestelor lui Erdoğan
Ucraina a acuzat Rusia că a lovit sâmbătă, cu o dronă, o navă comercială a Turciei aflată în Marea Neagră.
Incidentul a avut loc la doar o zi după ce un atac aerian rusesc a avariat o altă navă turcească în apropierea portului Odesa, escaladând tensiunile din regiune și amplificând riscurile pentru navigația comercială.
Detalii despre nava „VIVA” și încărcătura transportată
Potrivit unui comunicat al Marinei ucrainene, nava „VIVA”, sub pavilion turc, transporta ulei de floarea-soarelui către Egipt în momentul atacului.
La bord se aflau 11 marinari, iar autoritățile ucrainene au precizat că nu au fost înregistrate victime. În ciuda loviturii, cargoul și-a putut continua deplasarea.
Atacul, produs în zona economică exclusivă a Ucrainei
Marina ucraineană a mai transmis că nava a fost lovită în largul Mării Negre, în zona economică exclusivă a Ucrainei, dar în afara razei de acțiune a apărării antiaeriene ucrainene.
Cu o zi înainte, vineri, o altă navă comercială sub pavilion turc a fost avariată într-un atac aerian rusesc în apropierea orașului Odesa, în portul ucrainean Ciornomorsk.
Atacul a avut loc în cadrul unei operațiuni masive desfășurate de Rusia, care a vizat regiunea Odesa cu drone și rachete, inclusiv infrastructuri energetice.
Atacuri reciproce și tensiuni în apropierea coastelor Turciei
În urmă cu aproximativ două săptămâni, două petroliere aparținând așa-numitei „flote din umbră”, utilizată de Rusia pentru a ocoli sancțiunile occidentale, au fost lovite de drone maritime ucrainene în Marea Neagră, în apropierea coastelor Turciei, dar în afara apelor sale teritoriale.
Ambele nave se deplasau fără încărcătură către portul rus Novorossiisk.
Amenințările lui Vladimir Putin privind navigația în Marea Neagră
După atacurile asupra petrolierelelor rusești, președintele Vladimir Putin a avertizat că Rusia își va „extinde paleta loviturilor împotriva navelor care intră în porturile ucrainene”.
Liderul de la Kremlin a amenințat cu represalii nu doar împotriva navelor ucrainene, ci și a celor aparținând statelor occidentale care sprijină Kievul, evocând inclusiv posibilitatea blocării complete a accesului Ucrainei la Marea Neagră.
Erdogan cere un armistițiu limitat pentru protejarea infrastructurii
Pe fondul escaladării militare, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avut vineri o întrevedere cu Vladimir Putin în Turkmenistan.
După discuții, liderul turc a declarat că a cerut ambelor părți – Rusia și Ucraina – să accepte un „armistițiu limitat”, care să oprească atacurile reciproce asupra infrastructurilor energetice și maritime, în încercarea de a reduce riscurile pentru securitatea regională și comerțul internațional.