duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 28 octombrie 2022

Președintele Germaniei recunoaște că Berlinul ar fi vrut o relație bună cu Moscova, dar că invadarea Ucrainei a provocat o "ruptură epocală"

Ruptură epocală între Germania și Rusia (sursa: Facebook/Frank-Walter Steinmeier)
Ruptură epocală între Germania și Rusia (sursa: Facebook/Frank-Walter Steinmeier)

"Ruptură epocală" între Germania și Rusia. Invazia rusă în Ucraina a provocat o "ruptură epocală" în relaţiile Germaniei cu Moscova şi războiul a spulberat visul fostului preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov privind construirea unei "case comune europene", a declarat vineri preşedintele german Frank-Walter Steinmeier.

"Ruptură epocală" între Germania și Rusia

Potrivit extraselor din discursul său privind starea naţiunii, Steinmeier, care provine dintr-o aripă a Partidului Social Democrat (SPD) care a susţinut mult timp legături economice mai strânse cu Moscova, a afirmat că invazia rusă în Ucraina a condus la o schimbare de epocă.

"Când ne uităm la Rusia în prezent, nu mai este loc pentru vise vechi", a spus Steinmeier. "Ţările noastre stau acum una împotriva celeilalte", a afirmat preşedintele german.

"Şi pe noi în Germania ne-a cufundat în alte vremuri, într-o nesiguranţă pe care credeam că am depăşit-o: o perioadă marcată de război, violenţă şi fugă, prin îngrijorările privind extinderea războiului într-un foc mistuitor în Europa", a mai spus el.

Steinmeier a vizitat Kievul

Steinmeier a sosit marţi într-o vizită surpriză la Kiev şi a promis autorităţilor ucrainene sprijin suplimentar, în special în ceea ce priveşte apărarea aeriană.

Citește și: Planeta a devenit un loc mult mai periculos: SUA și-au modificat strategia nucleară pentru a „descuraja orice formă de atac strategic” din partea Rusiei, Chinei, Coreei de Nord

Preşedintele Steinmeier, al cărui rol este în mare parte unul ceremonial, a afirmat în discursul său că preşedintele rus Vladimir Putin este personal responsabil pentru tulburările din Europa şi a condamnat "obsesia sa imperială".

"Urmează ani mai grei, ani dificili", a mai spus şeful statului german.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră