India ar putea ataca militar Pakistanul după atentatul din Kashmir. Ambele țări sunt puteri nucleare

Riposta Indiei după atacul din Kashmir. Prim-ministrul indian Narendra Modi a autorizat marți lansarea unei operațiuni militare ca răspuns la atacul terorist din 22 aprilie din Kashmirul indian, în urma căruia au murit 26 de civili. Atacul, care a avut loc în orașul turistic Pahalgam, este cel mai sângeros comis împotriva civililor în regiune în ultimele două decenii.
Riposta Indiei după atacul din Kashmir
În cadrul unei reuniuni cu ușile închise alături de șefii Statului Major, premierul Modi a transmis că armata are libertatea de a decide „țintele, momentul și modul ripostei”.
Potrivit unei surse guvernamentale, liderul indian a reafirmat „hotărârea națională de a lovi decisiv terorismul” și și-a exprimat „încrederea deplină” în forțele armate.
Atacul imputat Pakistanului tensionează relațiile bilaterale
Deși atacul nu a fost revendicat oficial, guvernul indian a acuzat direct Pakistanul. Islamabadul a respins orice implicare și a cerut o anchetă independentă.
Incidentul a reaprins tensiunile dintre cele două puteri nucleare vecine, care și-au aplicat sancțiuni diplomatice reciproce și le-au cerut cetățenilor lor să părăsească teritoriul celeilalte țări până cel târziu marți.
Schimburi de focuri și o dronă doborâtă la graniță
Potrivit armatei indiene, de mai multe nopți au loc schimburi de focuri de-a lungul Liniei de Control — frontiera de facto care împarte Kashmirul între India și Pakistan.
Deși nu s-au raportat victime, Pakistanul a anunțat marți că a doborât o dronă de supraveghere indiană, informație care nu a fost confirmată de autoritățile de la New Delhi.
Răspunsul militar pare iminent
Experții avertizează că o ripostă militară a Indiei devine tot mai probabilă, pe fondul tensiunii crescânde din ambele tabere.
China, actor regional major, a îndemnat cele două state la „reținere” și dialog, subliniind importanța stabilității în Asia de Sud.
Anchete, arestări și case demolate
După atentat, forțele de securitate indiene au lansat o vastă operațiune de căutare a autorilor și complicilor.
Poliția a publicat portrete-robot ale celor implicați, dintre care doi sunt cetățeni pakistanezi suspectați că aparțin grupării jihadiste Lashkar-e-Taiba, cu baza în Pakistan.
Până în prezent, aproape 2.000 de persoane au fost interogate sau arestate de Agenția Națională de Investigații (NIA), iar armata a demolat aproximativ zece locuințe ale presupuşilor suspecți, fapt ce a generat acuzații de „pedeapsă colectivă” din partea unor aleși locali și a comunității.
Kashmirul, teritoriu disputat și teatru de conflicte
Regiunea Kashmir, cu populație majoritar musulmană, a fost divizată între India și Pakistan în 1947, după retragerea britanică.
Cele două țări au purtat mai multe războaie pentru controlul acestui teritoriu, pe care ambele îl revendică integral.
Din 1989, conflictul dintre separatiști și armata indiană a provocat zeci de mii de victime.