sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 01 septembrie 2022

O pneumonie similară COVID-19 ucide în Argentina, medicii nu au mai văzut așa ceva

O pneumonie similară COVID-19 ucide (sursa: Twitter/Luis Medina Ruiz)
O pneumonie similară COVID-19 ucide (sursa: Twitter/Luis Medina Ruiz)

O pneumonie similară COVID-19 ucide. Două persoane au murit în această săptămână în provincia Tucuman (nord-vestul Argentinei) în urma unei pneumonii severe "de origine necunoscută" care nedumereşte corpul medical, au anunţat miercuri autorităţile sanitare din această ţară, potrivit AFP.

O pneumonie similară COVID-19 ucide

Şase persoane în total, îngrijitori şi un pacient de la aceeaşi unitate de terapie intensivă a unei clinici din Tucuman, au prezentat această patologie.

Una a decedat luni, alta miercuri, trei sunt spitalizate, iar o a şasea, în stare satisfăcătoare, se află în izolare la domiciliu, a precizat Ministerul Sănătăţii la nivelul provinciei Tucuman.

"Aceşti pacienţi au în comun o afecţiune respiratorie severă cu pneumonie bilaterală şi prezintă o imagistică foarte asemănătoare cu cea a COVID-19, însă acesta a fost exclus", a declarat presei ministrul sănătăţii la nivel de provincie, Luis Medina Ruiz.

Cazurile "au fost deja testate pentru COVID-19, gripă, virus influenza de tip A şi B, hantavirus (infecţii transmise de rozătoare) şi alţi 25 de germeni", toate fiind negative, a adăugat el.

Agent infecțios, cauze toxice, de mediu?

Potrivit lui Medina, ar putea fi vorba de un agent infecţios, dar nu pot fi excluse cauze toxice şi de mediu, aşa că se fac teste la apă şi la sistemele de climatizare.

"Cazurile implică cinci lucrători din domeniul sănătăţii şi un pacient aflat în unitatea de terapie intensivă a unei clinici private din San Miguel de Tucuman, care au început să prezinte simptome între 18 şi 22 august", a precizat Ministerul Sănătăţii la nivel federal într-un comunicat.

Citește și: Potențialul distructiv al armatei ruse, enorm: zeci de mii de obuze trase zilnic în Ucraina, forțe navale și aeriene care abia s-au încălzit până acum. Avertismentul Bundeswehr

"Nu au fost raportate cazuri noi din 22 august", inclusiv în rândul contacţilor apropiaţi ai acestor pacienţi, ceea ce ministrul la nivel de provincie a calificat drept "o veste pozitivă", dând asigurări totodată că situaţia este "sub control".

Probele au fost trimise pentru analize suplimentare la Instituto Malbran din Buenos Aires, iar rezultatele sunt aşteptate până la sfârşitul săptămânii.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră