miercuri 25 iunie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 09 iunie 2025

Noul președinte al Poloniei, Karol Nawrocki, spune că Putin este un criminal de război, iar țara sa va ajuta Ucraina în continuare

Noul președinte al Poloniei, Karol Nawrocki, spune că va ajuta Ucraina Foto: Facebook
Noul președinte al Poloniei, Karol Nawrocki, spune că va ajuta Ucraina Foto: Facebook

Noul președinte al Poloniei, Karol Nawrocki, spune că Putin este un criminal de război, iar țara sa va ajuta Ucraina în continuare. El a făcut aceste afirmații într-un interviu pentru o publicație din Ungaria, Mandiner.

Citește și: Simion acuză presa că este „plătită”, dar AUR a cheltuit, din subvenția contribuabililor, o sumă astronomică pe propagandă

Nawrocki își va prelua mandatul în august.

Noul președinte al Poloniei spune că va ajuta Ucraina

„Pe de o parte, trebuie să sprijinim Ucraina în conflictul său cu Federația Rusă, dar Ucraina trebuie să înțeleagă că și alte țări, inclusiv Polonia, Ungaria și alte țări europene, au propriile lor interese", a spus el.

Nawrocki a menționat „concurența neloială” cu agricultura poloneză sau cu sectorul logistic. „Trebuie să găsim un compromis, un consens cu privire la acestea”, a spus el.

Nawrocki i-a afirmat pentru publicația Mandiner că Rusia și politica sa agresivă sunt cel mai important inamic din est.

Este un stat neo-comunist post-imperialist condus de Vladimir Putin. El este un criminal de război, iar eu sunt foarte critic la adresa Federației Ruse", a spus el.

Nawrocki a amintitt că activitatea sa ca șef al Institutului Național al Memoriei din Polonia l-a pus în conflict direct cu statul rus.

„De aceea consider că Ucraina a fost foarte curajoasă în apărarea sa împotriva Federației Ruse, dar trebuie să respecte și interesele altor țări care sprijină Ucraina”, a spus el.

Viitorul președinte al Poloniei a mai spus că dorește să stabilească legături mai strânse cu Grupul celor nouă de la București (B9), Polonia, România, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia și Ungaria.

„Putem continua nu numai cooperarea noastră militară în cadrul celor Nouă de la București, ci și să construim relații sociale, economice și culturale în cadrul Grupului de la Visegrád”, a explicat Nawrocki. 

 

 

 

 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră