"Măcelarul de la Mariupol", desemnat de Putin să se ocupe de logistica dezastruoasă a armatei ruse

"Măcelarul de la Mariupol", șeful logisticii. Viceministrul rus al apărării responsabil cu logistica, generalul Dmitri Bulgakov, a fost eliberat din funcţie, a anunţat sâmbătă Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de agenţiile internaţionale de presă.
"Măcelarul de la Mariupol", șeful logisticii
"Generalul de armată Dmitri Bulgakov a fost eliberat din funcţia de viceministru al apărării al Federaţiei Ruse, întrucât a primit alte însărcinări", semnalează comunicatul.
În locul său a fost numit generalul Mihail Mizinţev, care până în prezent a fost şeful Centrului Naţional de Comandă al Apărării. Acesta va fi responsabil cu "aprovizionarea materială şi tehnică a forţelor armate", precizează comunicatul, în timp ce Rusia se află în plină campanie de mobilizare a circa 300.000 de rezervişti pentru a-şi consolida trupele ce participă la conflictul din Ucraina şi care au pierdut în ultimele săptămâni teritorii în urma unei contraofensive ucrainene.
Mizințev, tactici sălbatice în Siria
Generalul Mizinţev este un ofiţer foarte cunoscut care a comandat operaţiuni ale armatei ruse în Siria şi a coordonat anul acesta în luna mai asaltul încheiat prin cucerirea oraşului ucrainean Mariupol.
Citește și: Cine este „măcelarul de la Mariupol”, generalul rus care a aplicat aceleași tactici în Siria
Înlocuirea viceministrului apărării însărcinat cu aprovizionarea trupelor readuce în atenţie numeroasele probleme logistice de care armata rusă s-a lovit de la începutul invaziei în Ucraina şi care par a fi jucat un rol major în eşecurile de pe front, inclusiv în decizia de retragere din nordul Ucrainei şi axarea pe ofensivele din estul şi sudul acestei ţări, unde liniile de aprovizionare cu arme, muniţii, provizii şi echipamente din Rusia sunt mai scurte.