Locuința lui Netanyahu, vizată de trei drone lansate din Liban, una a explodat în apropierea imobilului

Locuința lui Netanyahu, vizată de drone. O dronă lansată din Liban a lovit sâmbătă orașul Cezareea, situat în centrul Israelului, în apropierea reședinței private a premierului israelian Benjamin Netanyahu.
Locuința lui Netanyahu, vizată de drone
Presa arabă a relatat că reședința privată a premierului israelian a fost vizată de un atac cu trei drone.
Dintre acestea, două au fost interceptate de forțele armate israeliene, în timp ce a treia dronă a reușit să lovească în zona Cezareei.
Comunicatul armatei israeliene
Potrivit armatei israeliene, "în ultima oră au fost identificate trei vehicule aeriene fără pilot care traversau din Liban spre teritoriul israelian.
Două dintre ele au fost interceptate, iar un al treilea a lovit în zona Cezareei".
Reacția oficialilor israelieni
Un purtător de cuvânt al premierului Benjamin Netanyahu a confirmat atacul cu dronă asupra locuinței acestuia din nordul Cezareei.
El a precizat că prim-ministrul nu se afla în apropiere în momentul incidentului și că nu au fost înregistrate victime.