Misterul zborului lui Lavrov spre China, care ar fi fost anulat după 2.800 de km. MAE rus neagă incidentul

Lavrov, întors din drumul spe Beijing. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a infirmat joi informaţiile apărute anterior în publicaţia germană Bild conform cărora avionul care îl ducea pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov într-o vizită la Beijing s-a întors din drum noaptea trecută, relatează agenţia rusă oficială de presă TASS.
Lavrov, întors din drumul spe Beijing
"Serghei Lavrov a lucrat aseară (miercuri - n.r.) până târziu la Smolenka (diminutivul Pieţei Smolenskaia, unde se află sediul MAE rus - n.r.), iar (joi - n.r.) dimineaţă a început pregătirile pentru negocierile cu colegii din Orientul Mijlociu veniţi la Moscova", a scris Zaharova pe contul său Telegram.
Potrivit Bild, Lavrov ar fi plecat în noaptea de miercuri spre joi spre Beijing, dar preşedintele rus Vladimir Putin i-ar fi cerut să se întoarcă.
Astfel, avionul care îl transporta pe Lavrov, care parcursese deja 2.800 de km din cei 6.000 până la Beijing, s-a întors din drum când se afla deasupra Novosibirsk (Siberia) şi a aterizat la Vnukovo, aeroport din Moscova.
SUA avertizează China
"Lumea se întreabă acum", scrie Bild, "dacă Beijingul nu l-a primit pe ministrul de externe rus sau Putin l-a rechemat pentru că arde casa la Moscova", citează ironic Zaharova comentariul din Bild, conform TASS.
Cu câteva zile în urmă, Moscova a cerut ajutor Beijingului, atât financiar, cât şi militar.
La 14 martie, consilierul preşedintelui american pentru securitate naţională, Jake Sullivan, s-a întâlnit la Roma cu diplomatul chinez Yang Jiechi, membru al Biroului Politic al Partidului Comunist din China.
Cu acest prilej, Sullivan l-a avertizat pe Jiechi asupra eventualelor consecinţe pentru Beijing în cazul acordării unei asistenţe militare Rusiei, potrivit EFE.