vineri 20 februarie
Login Contact
DeFapt.ro
Internațional 20 februarie 2026

Germania, Olanda și alte șapte state membre UE cer Comisiei Europene să nu mai facă angajări masive

Germania, Olanda și alte șapte state membre UE cer Comisiei Europene să nu mai facă angajări masive Foto: Facebook Friedrich Merz
Germania, Olanda și alte șapte state membre UE cer Comisiei Europene să nu mai facă angajări masive Foto: Facebook Friedrich Merz

Germania, Olanda și alte șapte state membre UE cer Comisiei Europene, într-o scrisoare trimisă autorităților europene de la Bruxelles, să nu mai facă angajări masive. Proiectul de buget pentru 2028-2034 prevede o creştere de 2.500 de posturi în cadrul instituţiilor europene, care au în prezent circa 51.000 de salariaţi potrivit Curţii de conturi europene, din care peste 30.000 la Comisia Europeană.

Citește și: Guvernarea Bolojan a reușit să reducă numărul bugetarilor cu 27.000 - date ministerul de Finanțe

"Creşterea propusă de 2.500 de posturi" este "contrară obiectivelor declarate de eficienţă şi de reformă", scriu cele nouă state, într-o scrisoare adresată Comisiei Europene, joi.

Germania, Olanda și alte șapte state membre UE cer Comisiei Europene să nu mai facă angajări masive

În briefingul de vineri, un purtător de cuvânt al CE, Balazs Ujvari a răspuns că UE şi-a redus efectivele şi apoi şi le-a stabilizat în precedentele cadre financiare multianuale.

Însă responsabilităţile atribuite Uniunii Europene sunt din ce în ce mai mari. Există "mai multă muncă, mai multe sarcini de îndeplinit, dar nu mai mult personal" ceea ce produce un "deficit de capacităţi", a afirmat purtătorul de cuvânt, menţionând nevoi în sectoare precum securitatea cibernetică.

"Este tocmai ceea ce încercăm să satisfacem cu noua propunere" de buget, a explicat acest purtător de cuvânt, subliniind că creşterea dorită nu priveşte doar Comisia, ci ansamblul instituţiilor europene.

În iulie anul trecut, Uniunea Europeană a propus un buget pe 2028-2034 în creştere, de 2.000 de miliarde de euro pentru întreaga perioadă, cu mijloace financiare suplimentare care vor fi atribuite competitivităţii şi apărării.

"O creştere substanţială a bugetului UE este inacceptabilă", a reacţionat Germania.

Bugetul multianual al UE urmează să facă în continuare obiectul mai multor luni de negociere cu statele membre şi Parlamentul European, notează AFP.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră