Ayatollah-ul Khamenei ar fi fost ucis, reședința sa a fost făcută una cu pământul. Iranul neagă
Reședința oficială a liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, ar fi fost lovită în urma unor atacuri aeriene israeliano-americane, potrivit imaginilor din satelit și relatărilor din presa internațională.
Complexul Beit-e Rahbari, complet distrus
Complexul de înaltă securitate din Teheran, cunoscut sub numele de Beit-e Rahbari, apare complet distrus în fotografiile analizate, iar martori din capitala iraniană au confirmat explozii în zonă.
Deocamdată nu există informații clare dacă liderul iranian se afla în reședință în momentul atacului.
În ultimele săptămâni, pe fondul escaladării tensiunilor militare din regiune, Ali Khamenei a avut apariții publice rare, iar autoritățile iraniene ar fi tratat securitatea sa drept prioritate absolută.
Locul în care s-ar afla în prezent nu este cunoscut.
Khamenei este cea mai importantă autoritate politică și religioasă din Iran, deținând și funcția de comandant suprem al forțelor armate.
Două televiziuni israeliene, despre Khamenei: rănit sau mort
Postul israelian Channel 12 a relatat, citând surse anonime, potrivit Times of Israel, că evaluările inițiale indică posibilitatea ca liderul suprem să fi fost ucis în urma loviturii aeriene, existând „indicii în creștere” în acest sens.
Nu există însă o confirmare oficială.
Același post de televiziune a transmis anterior că, potrivit evaluărilor israeliene, Khamenei ar fi fost „cel puțin rănit”, informațiile nefiind bazate exclusiv pe imagini satelitare, ci și pe date din surse neoficiale.
La rândul său, televiziunea publică israeliană Kan a anunțat că „nu există contact” cu liderul iranian, iar starea sa este necunoscută.
Ministrul iranian de Externe neagă decesul lui Khamenei
În schimb, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat într-un interviu pentru NBC News, citat de IRNA, că aproape toți oficialii iranieni sunt „în siguranță și în viață”, admițând totuși că ar fi putut fi pierduți unul sau doi comandanți militari.
Presa israeliană a relatat anterior despre posibile eliminări țintite ale unor oficiali și comandanți iranieni, în cadrul atacurilor recente.
În același context, Abbas Araghchi a criticat administrația americană, susținând că insistă asupra negocierilor, dar lansează atacuri în timpul acestora.
El a afirmat că la discuțiile desfășurate la Geneva s-ar fi înregistrat progrese importante, inclusiv în întâlnirile cu emisari americani, însă situația actuală riscă să compromită demersurile diplomatice și să amplifice criza din Orientul Mijlociu.