sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 07 august 2022

Amnesty International regretă că servește propaganda rusă, dar nu retrage raportul referitor la forțele ucrainene care ar pune în pericol civili

Amnesty International regretă furia după raport (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Amnesty International regretă furia după raport (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)

Amnesty International regretă furia după raport. Organizaţia Amnesty International şi-a exprimat duminică regretul pentru "furia" declanşată de recentul său raport în care le reproşează forţelor ucrainene că au pus în pericol civili, reiterându-şi totodată concluziile care au stârnit indignarea Kievului, relatează AFP.

Amnesty International regretă furia după raport

După publicarea raportului, la 4 august, responsabila AI în Ucraina, Oksana Pokalciuc, a demisionat, afirmând că acesta serveşte fără să vrea "propaganda rusă", iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mers până la a acuza ONG-ul că "încearcă să amnistieze statul terorist" rus.

"AI regretă profund tulburarea şi furia provocate de comunicatul nostru de presă privind tacticile de luptă ale armatei ucrainene", a scris duminică organizaţia, subliniind că prioritatea sa "în acest conflict, la fel ca în oricare altul, este de a veghea la protejarea civililor". "Menţinându-ne pe deplin concluziile, regretăm durerea cauzată", se adaugă în comunicat.

Amnesty invocă "legile războiului"

"Legile războiului există în parte pentru a proteja civilii şi de aceea Amnesty International le cere insistent guvernelor să le respecte. Acest lucru nu înseamnă că AI consideră forţele ucrainene responsabile de abuzurile comise de forţele ruse şi nici că armata ucraineană nu ia măsurile de precauţie necesare în alte părţi în ţară. Nimic din ce am documentat referitor la acţiunile forţelor ucrainene nu justifică în niciun fel încălcările comise de ruşi", continuă Amnesty.

Citește și: Amnesty International, propagandă rusă cu intenție? Organizația a solicitat foarte târziu un punct de vedere de la Ministerul Apărării ucrainean

"Rusia este singura responsabilă de încălcările comise împotriva civililor ucraineni", conchide organizaţia.

Armata ucraineană a pus în pericol civilii prin instalarea unor unităţi ale sale în şcoli şi spitale şi lansând atacuri din zone populate pentru a respinge invazia rusă, afirmă Amnesty International în raportul său publicat joi.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră