vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 10 august 2025

Nici Ucraina, nici Rusia nu vor fi mulțumite cu acordul de pace, spune JD Vance

Acordul de pace nemulțumește ambele tabere (sursa: Facebook/The White House)
Acordul de pace nemulțumește ambele tabere (sursa: Facebook/The White House)

Acordul de pace nemulțumește ambele tabere. Vicepreședintele american JD Vance a declarat, într-un interviu acordat postului Fox News și publicat duminică, că o soluționare negociată a războiului dintre Rusia și Ucraina nu va putea mulțumi pe deplin niciuna dintre părți.

Totuși, Statele Unite încearcă să obțină o înțelegere „acceptabilă” pentru ambele tabere

Acordul de pace nemulțumește ambele tabere

„Nimeni nu va fi super fericit. Probabil că atât rușii, cât și ucrainenii vor fi în final nemulțumiți”, a afirmat Vance, referindu-se la un potențial acord de pace pentru care Washingtonul depune eforturi înaintea summitului dintre președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin, programat pe 15 august în Alaska.

Citește și: Primarul PSD al Buzăului îl acuză pe Grindeanu că amână un congres ca să rămână la putere

Donald Trump a lansat ideea unui posibil „schimb de teritorii”, care ar presupune cedări teritoriale ale Ucrainei către Rusia.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins categoric această variantă, declarând că „ucrainenii nu-și vor da pământul ocupanților” și cerând să fie inclus în negocierile ruso-americane.

Discuții în pregătire între Trump, Putin și Zelenski

JD Vance a precizat că SUA lucrează la programarea unor discuții între Trump, Putin și Zelenski, însă consideră că o întâlnire directă între liderii Rusiei și Ucrainei nu ar fi productivă înainte ca aceștia să discute separat cu Trump.

Potrivit presei americane, Casa Albă analizează dacă Zelenski va fi invitat în Alaska pentru o întâlnire bilaterală cu Trump, separată de discuțiile Trump-Putin, sau pentru un summit trilateral.

Liderii europeni cer presiune asupra Rusiei

După apelul lui Zelenski către susținătorii săi europeni, liderii Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Poloniei, Finlandei și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au emis un comunicat comun în care salută eforturile lui Trump de a pune capăt războiului.

În același timp, aceștia au cerut menținerea presiunii asupra Rusiei, un armistițiu imediat sau reducerea ostilităților, includerea obligatorie a Ucrainei în negocieri.

Punctul de plecare al discuțiilor ar trebui să fie actuala linie a frontului și vor trebui garanții de securitate pentru Ucraina în viitorul acord de pace.

UE solicită includerea sa în negocieri

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat duminică că orice acord SUA-Rusia privind încheierea războiului trebuie să includă Ucraina și Uniunea Europeană.

Ea a anunțat convocarea unei reuniuni extraordinare a miniștrilor de externe ai UE, luni, pentru a discuta strategia înaintea summitului ruso-american.

Propunerea Rusiei

Conform presei americane, Rusia ar fi propus oprirea ofensivei pe actuala linie a frontului în provinciile Zaporojie și Herson și retragerea din provinciile Dnipropetrovsk, Sumî și Harkov.

În schimb, Moscova ar cere controlul deplin asupra regiunii Donbas – provinciile Donețk și Lugansk.

În prezent, provincia Lugansk este aproape integral ocupată de forțele ruse, în timp ce o parte din Donețk se află încă sub control ucrainean.

Propunerea ar include, implicit, menținerea controlului rusesc asupra peninsulei Crimeea.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră