/

Germania: Berlinezii au respins, la referendum, adoptarea unor obiective climatice mai ambiţioase

Germania: Berlinezii au respins, la referendum, adoptarea unor obiective climatice mai ambiţioase

Berlinezii au respins, la referendum, adoptarea unor obiective climatice mai ambiţioase, arată Reuters. Municipalitatea ar fi urmat să depună eforturi pentru a atinge neutralitatea din punct de vedere climatic până în 2030, în loc de 2045, dacă acest referendum era aprobat.

Berlinezii au respins adoptarea unor obiective climatice ambiţioase

Măsura ar fi forţat noul guvern local conservator să investească masiv în energie regenerabilă, eficienţa clădirilor şi transportul public. Dacă ar fi obţinut suficiente voturi, Berlinul ar fi fost unul dintre puţinele oraşe europene importante cu un obiectiv obligatoriu din punct de vedere juridic de a deveni neutru în privinţa emisiilor de carbon în următorii şapte ani.

Rezultatul „arată că majoritatea berlinezilor consideră, de asemenea, că cererile referendumului nu ar fi putut fi puse în aplicare, nici chiar dacă ar fi fost introduse prin lege”, a spus Giffey.

Uniunea Europeană a lansat anul trecut o schemă pentru a ajuta 100 de oraşe din cadrul şi din afara Uniunii să devină neutre din punct de vedere climatic până în 2030, dar schema şi sprijinul financiar pe care le oferă nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic.

Referendumul a fost un test pentru a vedea dacă germanii, sau cel puţin berlinezii, vor să fie mai ambţioasă politica climatică a Germaniei, care acum îşi propune să facă cea mai mare economie a Europei neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2045.

Activiştii pentru climă care au iniţiat votul au spus că ţinta guvernului este prea departe în viitor pentru a împiedica ca încălzirea globală să depăşească 1,5 grade Celsius.”În acest moment, politica climatică, pur şi simplu, nu este suficientă pentru a asigura un viitor care merită trăit în oraşul nostru”, a declarat Jessamine Davis, purtător de cuvânt al Climate New Start Berlin.

Spre deosebire de referendumurile anterioare organizate în Berlin, precum cel care cerea exproprierea marilor proprietari sau cel privind nedezvoltarea fostului aeroport Tempelhof, referendumul de duminică ar fi fost obligatoriu din punct de vedere juridic pentru guvernul de la Berlin.

Citește și: Șpagă ca la Rutieră la examenele de rezidențiat, la specialitatea stomatologie: iepuri, fazani, salam uscat și țuică

Verzii, trimiși în opoziție la Berlin

Referendumul a avut loc în contextul în care partidul conservator CDU negociază o posibilă coaliţie cu social-democraţii din Berlin, după victoria sa clară într-un scrutin repetat, în care Verzii au ajuns în opoziţie.

Iniţiativa avea nevoie de cel puţin 608.000 voturi favorabile pentru ca rezultatele să fie obligatorii, dar până la ora 20:40 (18:40 GMT), se înregistraseră doar cu puţin sub 441.000 de voturi pentru.

Fiind un oraş cu o populaţie de patru milioane, cu puţine surse de energie regenerabilă în apropiere sau încălzire geotermală, Berlinului îi lipsesc datele pentru a face acest obiectiv mai realizabil, a spus Bernd Hirschl, din partea Institutului de Cercetare în Economie Ecologică.

Cu toate acestea, referendumul a fost o modalitate de a reînvia dezbaterea asupra politicii climatice şi a schimbărilor pe care oamenii trebuie să le accepte pentru a ajunge la neutralitatea climatică, indiferent de termene limită, a declarat Hirschl pentru Reuters.”Pentru că nu este vorba despre 2030. Este vorba dacă vrem sau nu să transmitem un semnal politicienilor”, a adăugat el. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

18:33Colecție de aberații aruncate de Călin Georgescu: de la „Cea mai prosperă este industria calului” la „a fost o manipulare cu mersul omului pe lună”
15:45Ciolacu a distribuit, discreționar, prin HG, peste 60 de miliarde de lei de la buget, în perioada campaniilor electorale
15:06Prima execuție din SUA în 2025 a avut loc vineri, mai urmează cinci în următoarele săptămâni
14:57Ciolacu susține că nu vor fi măriri de taxe și impozite în 2025, laudă bugetul și spune că vor veni mulți bani de la UE
14:48Coaliția de guvernare ignoră referendumul din București, prin care cetățenii au cerut ca Primăria Generală să împartă banii în Capitală
10:22„N-o s-avem bani pentru investiții, parcuri, pasaje, asfaltări”, spune Nicușor Dan, după ce Guvernul a tăiat din nou alocarea pentru Capitală
09:54Premierul Belgiei spune, la Harvard, că Rusia a intervenit în alegerile din România
09:36Trump a declanșat războiul comercial: tarife de până la 25% pentru Canada, Mexic și China, urmează taxe vamale crescute și pentru produsele din UE
09:30Aproape 85.000 de persoane au văzut coiful de la Coțofenești și brățările dacice la muzeul Drents, până să fie furate
09:22Planul „suveraniștilor”, în pericol: piesele de tezaur nu au dubluri copiate după original. Printre puținele copii, „Cloșca cu puii de aur”
09:09Temperaturile mult prea mari pentru luna ianuarie pun presiune pe anvelopele de iarnă. Cum este afectat condusul
09:02Copiii se ciondănesc la școală, părinții se bat într-o parcare, judecătorii stau câțiva ani să descâlcească povestea
08:55Apartamentele în România s-au scumpit de opt ori în ultimii 25 de ani, dar sunt mai accesibile ca oricând
20:54David Popovici, amenințat cu incendierea bolidului Porsche Spyder de către un vecin. Sportivul a cerut ordin de restricție
19:49Navigație pe Prut, cerință a mediului de afaceri din estul României. Finalizarea licitațiilor pentru Autostrada A8, alt obiectiv important