vineri 24 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Categorie: Eveniment

9613 articole
Eveniment

Tren de la Târgu Jiu, blocat în câmp

Un tren care circulă de la Târgu Jiu la București este blocat în câmp de trei ore, anunță Antena 3. Imediat după ce aa plecat din gara Craiova, trenul pur și simplu s-a oprit la o distanță de aproximativ 5 kilometri de comuna Leu. Tren de la Târgu Jiu, blocat în câmp Zeci de pasageri sunt în câmp, în căldură. „Aerul condiționat nu funcționează, călătorii spun că nu mai au apă, iar peste 30 de persoane nu mai pot ajunge în vacanță, pentru că în scurt timp ei ar fi trebuit să ia avionul spre diverse destinații”, mai arată Antena 3. Potrivit acestui post, oamenii sunt disperați, nu primesc nicio informație, iar căldura e din ce în ce mai greu de suportat. Ieri, CFR Călători anunța că instalaţiile de climatizare din trenuri ar putea să funcţioneze, dar fără să asigure răcirea în parametri normali. „Pot apărea situaţii în care, din cauza temperaturilor exterioare crescute de peste 35 - 38 de grade care la nivelul şinei şi a cutiei vagonului pot însemna şi peste 50 de grade Celsius sau a deschiderii geamurilor în parcurs, instalaţiile de climatizare să funcţioneze fără a mai asigura răcirea în parametri normali", a arătat compania. Citește și: Fost subofițer de poliție, pensionat la 42 de ani cu 9.000 de lei pe lună, promovat secretar de stat la Interne În iulie 2021, a izbucnit un scandal național după ce un tren cu 30 de copii a rămas blocat, timp de trei ore, în câmp.

Tren de la Târgu Jiu, blocat în câmp de trei ore Foto: CFR Calatori
Liberalul Alexe Tablă, noi probleme penale (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Liberalul Alexe "Tablă", noi probleme penale

Liberalul Alexe "Tablă", noi probleme penale. Prima condamnare din scandalul angajărilor ilegale de la Şcoala Populară de Arte “Titel Popovici” din Iaşi. Liberalul Alexe "Tablă", noi probleme penale Referentul economic al instituţiei, Mihaela Cucoradă, a fost condamnată la un an de închisoare cu amânare şi o perioadă de supraveghere de doi ani, pentru că a eliberat o adeverinţă falsă de vechime în muncă. Cu ajutorul acestui document fals, un alt personaj vizat de ancheta DNA Iaşi, Ilie Vintizi, a reuşit să se înscrie la un concurs. Citește și: Agitația politică de la Sofia continuă, spre folosul Moscovei: președintele pro-rus Rumen Radev le cere socialiștilor să formeze guvernul Este vorba de cel pentru ocuparea unui post în cadrul Biroului Financiar - Administrativ al Şcolii de Arte. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Șeful avocatei moarte a refuzat poligraful (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Șeful avocatei moarte a refuzat poligraful

Șeful avocatei moarte a refuzat poligraful. Apropiaţii celor doi avocaţi - tânăra decedată în urma căderii de la etaj şi iubitul ei, acuzat acum de crimă - spun că cei doi formau un cuplu bizar, că se certau des, şi că pentru această stare de fapt o anume vină o avea şi ea. Șeful avocatei moarte a refuzat poligraful Avocatul Sebastian Felecanu era destul de bun în branşă şi, spun cunoscuţii, avea “lipici” la femei frumoase. Asta era o mare problemă pentru iubita sa. Citește și: Agitația politică de la Sofia continuă, spre folosul Moscovei: președintele pro-rus Rumen Radev le cere socialiștilor să formeze guvernul Primul mare semn de întrebare al anchetatorilor a apărut în momentul în care Felecanu a refuzat testul poligraf, pentru a-şi susţine varianta. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Țeapa Blue Air: zboruri plătite, anulate (sursa: flyblueair.com)
Eveniment

Țeapa Blue Air: zboruri plătite, anulate

Țeapa Blue Air: zboruri plătite, anulate. Compania aeriană se pregăteşte să iasă din piaţă şi tergiversează primirea procesului verbal privind amenda aplicată de ANPC şi privind obligaţia de a da consumatorilor banii înapoi, a afirmat, luni, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, într-o conferinţă de presă. Țeapa Blue Air: zboruri plătite, anulate "Blue Air de mult lua în calcul ieşirea de pe piaţă. Conform deciziei ANPC, ei trebuie să dea banii înapoi consumatorilor şi să le plătească despăgubiri în termen de 10 zile de la primirea procesului verbal, însă trag de timp. Nu au venit să îl ridice, aşa cum era normal. Noi am trimis procesul verbal prin poştă, cu confirmare de primire, iar acum aşteptăm să se întoarcă refuzul de primire. Următorul pas este să afişăm pe geam decizia de amendă. În mod normal, dacă ştii că eşti nevinovat, vii să ridici procesul verbal şi îl conteşti în instanţă, dar dacă nici măcar nu vii să-l ridici, aceasta arată că vrei să tragi de timp. Că poate între timp mai anunţi nişte curse pe care le anulezi în ultimul moment", a spus Constantinescu. El a arătat că, din păcate, nu prea sunt şanse ca oamenii să-şi primească banii înapoi, atâta timp cât compania nu şi-a plătit nici măcar propriii angajaţi. "Am primit mailuri de la angajaţi ai Blue Air care ne spun că nu şi-au mai primit banii de trei luni şi ne spun "de unde să dea banii clienţilor dacă nici nouă nu ne dau", a susţinut preşedintele ANPC. "73.000 de consumatori vătămaţi" Acesta a precizat că tot ce conţine procesul verbal a fost discutat deja cu un reprezentant al companiei, la sediul ANPC. "Între întocmirea procesului verbal şi stabilirea sancţiunii am avut o întâlnire cu un reprezentant al Blue Air, domnul Năstase, împreună cu comisarii ANPC care au întocmit documentul de control. Ne scotea puţin la tablă şi ne spunea că ar fi greşit să fie sancţionat Blue Air pentru că situaţia financiară este discutabilă. Am discutat punctual situaţia la noi la birou, inclusiv ce s-a întâmplat cu banii consumatorilor. Au fost 73.000 de consumatori vătămaţi, consumatori vulnerabili, cărora nu li s-au rambursat banii, nici măcar portofelul electronic nu era funcţional. El a admis că acesta este numărul consumatorilor vătămaţi", a arătat Constantinescu. Banii înapoi în 500-700 de zile El a relatat că a propus inclusiv o variantă prin care sumele să fie transformate în acţiuni Blue Air, lucru neacceptat de către reprezentantul companiei. "Aceasta ar fi fost doar o măsură dintr-un ansamblu mai mare de măsuri pentru rambursarea banilor. Dânsul pretindea că va rambursa 15.000 de euro pe zi, ceea ce ar fi însemnat că ar fi dat oamenilor banii înapoi în termen de 700 de zile. A propus o majorare la 20.000 de euro pe zi, care însemna 500 şi ceva de zile, lucru care, în opinia noastră, nu era o rezolvare pentru cei care îşi aşteaptă banii de un an şi jumătate", a adăugat responsabilul autorităţii. Davai ceas? Constantinescu a subliniat că nu a existat vreodată o discuţie privind o sumă pe care compania să o dea comisarilor ANPC, aşa cum se precizează într-un comunicat Blue Air, afirmaţii pe care preşedintele ANPC le consideră calomnioase. "Reprezentantul Blue Air ne-a spus că operatorul este în derivă şi el şi-a pus gaj la bancă toate proprietăţile, iar atunci unul dintre colegii noştri i-a spus că poate renunţa la ceasul scump de la mână, aceasta a fost discuţia despre ceasuri. Acest domn se află în spatele mai multor societăţi comerciale satelitare, care aprovizionează cu alimente şi băutură Blue Air. Niciunul dintre cei prezenţi la acea întâlnire nu au adus în discuţie rotunjirea veniturilor comisarilor, s-au discutat doar soluţii corecte", a mai spus Constantinescu. Curse scoase pe piață, apoi anulate În acest timp, Blue Air ar continua să pună pe piaţă curse pe care ulterior le anulează, deşi cele două părţi se puseseră de acord că vor fi doar curse pe care le pot efectua. "În continuare suntem inundaţi de sesizări din partea oamenilor care sunt în poarta avionului, cu copii, cu bagaje. Ţineţi cont şi de faptul că doar 5% din cei afectaţi fac sesizări, restul nu. Am luat în calcul că, dacă nu vom lua aceste măsuri ferme, ne-am fi putut confrunta cu ieşirea din piaţă până la finalul anului a Blue Air. Eram siguri că vor găsi orice scuză pentru a gestiona o situaţie dificilă. Au primit de la stat un ajutor de 67 de milioane de euro în timpul pandemiei, nu este treaba noastră ce au făcut cu aceşti bani, există instituţii ale statului care să verifice acest lucru", a adăugat Constantinescu. Blue Air invocă finalul unui proces lung Operatorul aerian Blue Air a anunţat luni, printr-un comunicat, că va solicita în instanţă anularea procesului verbal prin care a fost amendată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, pe care îl consideră ilegal şi discriminatoriu, şi subliniază că nu va mai comenta speţa până când justiţia va pronunţa o sentinţă definitivă. "În termenul legal, ne vom adresa instanţei de judecată competente cu solicitarea de anulare a Procesului Verbal de Constatare a Contravenţiei nr. 935562 din data de 14 iunie 2022 (PVCC nr. 935562/14.06.2022) emis de ANPC, având în vedere caracterul profund ilegal şi discriminatoriu al acestuia, urmând ca până la momentul la care justiţia va pronunţa o sentinţă definitivă asupra cererii noastre să nu mai comentăm în niciun mod această speţă, considerând că este atât dreptul, cât şi obligaţia oricărui cetăţean sau oricărei entităţi juridice din România să îşi tranşeze disputele administrative, comerciale sau civile, numai prin intermediul instanţelor judecătoreşti, deciziile definitive ale acestora fiind obligatorii de a fi puse în practică, indiferent dacă ne convin sau nu", se arată în comunicatul transportatorului aerian. Apare și NATO în delirul companiei aeriene Totodată, reprezentanţii companiei arată că vor formula o plângere penală împotriva funcţionarilor ANPC care au întocmit şi semnat PVCC nr. 935562/14.06.2022, precum şi Raportul de analiză şi stabilire a sancţiunii (RASS nr. 04/12.07.2022), asupra cărora există indicii temeinice privitoare la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi comunicare de informaţii false. "Având în vedere faptul că, după lecturarea PVCC nr. 935562/14.06.2022, precum şi a Raportului de analiză şi stabilire a sancţiunii nr. 04 în data de 12 Iulie 2022 (RASS nr. 04/12.07.2022) ambele emise de ANPC, am constatat faptul că, în opinia noastră, existe indicii temeinice privitoare la săvârşirea de către funcţionarii ce au întocmit şi semnat respectivele documente, a infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297, alin. 1, Cod Penal şi, având în vedere caracterul strategic al aviaţiei civile pentru securitatea oricărei ţări, cu atât mai mult a unei ţări membre NATO, a infracţiunii de comunicare de informaţii false, prevăzută de art. 404, Cod Penal, vom formula o plângere penală în acest sens, solicitând unităţii de parchet competente să realizeze verificările necesare pentru a verifica existenţa sau inexistenţa infracţiunilor menţionate mai sus", se mai arată în documentul citat. Ceasurile revin Compania de transport aerian precizează, în context, că nu e dispusă nici să dea ceasuri, nici procente din suma de amendă ca să "scape de amendă" - nici să accepte "procese verbale făcute pe genunchi, fără responsabilitate şi baza factuală şi fără respectarea cifrelor şi datelor oficiale. Citește și: Rusia fură masiv grâu din Ucraina și îl exportă din peninsula Crimeea. Livrările, de 50 de ori mai mari decât normalul perioadei "Blue Air asigură pe toţi angajaţii şi călătorii că în ciuda incompetenţei crase a ANPC - va continua să se dezvolte şi să aducă la destinaţie în condiţii de siguranţă pe toţi pasagerii săi", se precizează în document.

SMURD, disputat între Rafila și Arafat (sursa: Facebook/Raed Arafat)
Eveniment

SMURD, disputat între Rafila și Arafat

SMURD, disputat între Rafila și Arafat. Dacă nu e stricat, sistemul e funcţional, aşa că de ce să îl schimbăm? Asta se întreabă Raed Arafat, în ceea ce priveşte preluarea de către Ministerul Sănătăţii a serviciilor de ambulanţă, unităţilor de primiri urgenţe şi SMURD. SMURD, disputat între Rafila și Arafat Şeful DSU susţine că, dacă acest lucru s-ar întâmpla, medicii ar ajunge greu la pacienţii care au nevoie de ajutor, iar numărul deceselor ar spori. La începutul săptămânii trecute, ministrul Sănătăţii spunea că legăm prea mult instituţiile de persoane. Sindicatul ambulanțierilor a anunţat public că îl susţine pe Rafila în acest conflict şi ameninţă cu proteste. Sindicaliştii din Ambulanţă susţin că, din 2014, de când Raed Arafat a plecat de la Ministerul Sănătăţii la MAI, a sprijinit mai mult SMURD-ul decât serviciile de ambulanţă. Acest lucru este arătat şi într-un memoriu trimis către mai multe instituţii, care a declanşat şi anunţul lui Alexandru Rafila privind trecerea unităţilor de primiri urgenţe, a ambulanţelor şi SMURD-ului în subordinea Ministerului Sănătăţii. Arafat "coordonează tot, avizează tot" Gheorghe Chiș: "Suntem din 2014 cu două conduceri. Şi doctorul Arafat pe o parte, de control şi coordonare operaţională, dar coordonează tot, avizează tot, fără avizul dânsului nu se putea face nici măcar o angajare sau un transfer. (...) Citește și: Rusia fură masiv grâu din Ucraina și îl exportă din peninsula Crimeea. Livrările, de 50 de ori mai mari decât normalul perioadei Pentru noi, pentru Serviciile de Ambulanţă, a fost o perioadă în care noi am rămas subdezvoltaţi şi limitaţi în tot ceea ce înseamnă competenţe." Raed Arafat spune că impactul unei astfel de schimbări de comandă ar fi resimţit în primul rând de către români, potrivit Știrilor TVR.

Reînvierea cenaclului Flacăra, contestată de IICMER (sursa: Facebook/Andrei Păunescu)
Eveniment

Reînvierea cenaclului "Flacăra", contestată de IICMER

Reînvierea cenaclului "Flacăra", contestată de IICMER. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc își exprimă surprinderea și indignarea în legătură cu anunțul organizării unui eveniment cultural cu denumirea de „Cenaclul Flacăra”, menit să marcheze ziua nașterii „poetului de curte” al regimului comunist, Adrian Păunescu. Reînvierea cenaclului "Flacăra", contestată de IICMER "IICCMER solicită încetarea oricăror manifestări publice menite să prezinte propaganda de tip ceaușist ca fiind un demers cultural autentic, trecând sub tăcere efectele sale devastatoare pentru viețile milioanelor de cetățeni ai României care i-au suferit rigorile. Cenaclul Flacăra a avut drept scop îndoctrinarea comunistă a tinerei generații și susținerea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu. Obiectivul acestei diversiuni ideologice nu a fost acela de a crea cultură, ci de a transforma cultura în propagandă. Citește și: Rusia fură masiv grâu din Ucraina și îl exportă din peninsula Crimeea. Livrările, de 50 de ori mai mari decât normalul perioadei Organizarea unei noi ediții nu este altceva decât un act de dispreț la adresa victimelor regimului comunist", transmite IICCMER într-un comunicat. Președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, prof. univ.dr. Daniel Șandru, i-a solicitat ferm lui Andrei Păunescu să anuleze organizarea acestei manifestări, care ”nu este altceva decât o palmă adresată memoriei victimelor unui regim barbar, dar și o modalitate de manipulare a tinerei generații”. "Flacăra" pe plaja Corbu Prof. univ. dr. Daniel Șandru: "Într-o Românie care și-a câștigat democrația prin suferință și pierderi de vieți omenești, repunerea în scenă a unui fenomen cultural cu valențe comuniste, la 33 de ani de la Revoluție, reprezintă o rușine națională imensă și o dovadă a lipsei de considerație la adresa victimelor regimului comunist. Avem datoria morală față de cetățenii acestei țări, din generația tânără sau din cea care a cunoscut metodele propagandei comuniste, să prezentăm faptele așa cum s-au consumat în realitate și să ne asumăm responsabilitatea ca acestea să nu se mai repete vreodată." Fiul lui Adrian Păunescu a anunțat pe Facebook organizarea unui eveniment cultural dedicat lui Adrian Păunescu, de ziua sa, cu denumirea ”Cenaclul FLACĂRA” pe plaja Corbu, în data de 23 iulie 2022.

Șeful avocatei căzute pe geam, arestat după un an (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Șeful avocatei căzute pe geam, arestat după un an

Șeful avocatei căzute pe geam, arestat. Avocatul Sebastian Felecanu a fost arestat de către judecători sâmbătă, după mai bine de un an de zile de la moartea iubitei sale. Șeful avocatei căzute pe geam, arestat Aceasta a căzut de la etajul şase al blocului turn din Târgu Cucu, din Iași. Doi procurori au lucrat la acest caz deoarece primul s-a pensionat în timpul anchetei. Citește și: Rusia fură masiv grâu din Ucraina și îl exportă din peninsula Crimeea. Livrările, de 50 de ori mai mari decât normalul perioadei Procurorii au pus cap la cap toată povestea şi au decis să ceară judecătorilor arestarea lui Felecanu pentru omor calificat. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Semafor acționat cu telecomanda de șofer (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Semafor acționat cu telecomanda de șofer

Semafor acționat cu telecomanda de șofer. Primăria va semaforiza intersecţia din zona Curţii de Apel, între străzile Elena Doamna, Cucu şi Sărăriei. Semafor acționat cu telecomanda de șofer În acest sens, municipalitatea a achiziţionat servicii de proiectare de la firma ieşeană Canel SA, societate care va încasa circa 27.000 lei pentru întocmirea documentaţiei tehnice. Amenajarea intersecţiei se va face cu interzicerea virajului la stânga pe direcţia Sărărie – str. Cucu pentru toate vehiculele exceptând transportul în comun (autobuz). Citește și: Regiunea caspică ar putea deveni colacul de salvare al Europei în încercarea de a renunța la gazul rusesc (Geopolitical Futures) În acest sens, automatul de semaforizare va accepta un semnal al conducătorului mijlocului de transport în comun, în urma căruia va prioritiza virajul la stânga al autobuzului (schimbarea diagramei din telecomandă). Continuarea, în Ziarul de Iași.

Șeful avocatei căzute pe geam, arestat (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Șeful avocatei căzute pe geam, arestat

Șeful avocatei căzute pe geam, arestat. Monica Cioată, în vârstă de 25 de ani, a căzut de la etajul şase al unui bloc situat în Târgu Cucu, în dimineaţa zilei de 19 iunie 2021. Șeful avocatei căzute pe geam, arestat La ora 4.30, un apel 112 a anunţat că o persoană a căzut de la înălţime în parcarea din spatele blocului. Nouă minute mai târziu, un vecin a coborât pentru a vedea ce s-a întâmplat, iar la 4:36 a ajuns un echipaj de ambulanţă. Citește și: Regiunea caspică ar putea deveni colacul de salvare al Europei în încercarea de a renunța la gazul rusesc (Geopolitical Futures) Un minut mai târziu a ajuns şi Poliţia. Continuarea, în Ziarul de Iași.

CCR: Milionar imobiliar, afară din puşcărie (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

CCR: Milionar imobiliar, afară din puşcărie

CCR: Milionar imobiliar, afară din puşcărie. Milionarul Ioan Zapodeanu a scăpat de închisoare după doar șapte luni din pedeapsa de patru ani de detenție primită la sfârșitul anului trecut. CCR: Milionar imobiliar, afară din puşcărie Decizia de joi a Înaltei Curți de Casație și Justiție reprezintă practic prima punere în practică a deciziei recente a Curții Constituționale referitoare la prescripție într-un caz care vizează un ieșean. Ioan Zapodeanu a fost condamnat într-un dosar în care procurorii DNA l-au acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și spălare de bar. Citește și: EXCLUSIV Mama liberalului Dan Vîlceanu, 425.000 de euro de la CE Oltenia, companie controlată de ministrul liberal Virgil Popescu În același dosar au fost trimiși în judecată și Gineta Roman, fosta directoare a SC Mica Industrie SA, Lucian Drîmbă, la acea dată jurist în cadrul societății și un funcționar al Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Mariana Popa. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Italia refuză extrădarea fugarilor lotului Oprescu (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Eveniment

Italia refuză extrădarea fugarilor lotului Oprescu

Italia refuză extrădarea fugarilor lotului Oprescu. Cei doi fugari condamnați în dosarul lui Sorin Oprescu nu vor fi extrădaţi deocamdată. Este vorba de fostul șef de la Administrația Cimitirelor, Bogdan Popa, și de afaceristul Romeo Albu. Italia refuză extrădarea fugarilor lotului Oprescu Ambii primiseră în România, la fel ca Oprescu, pedepse grele cu executare. Ei așteaptă, în libertate, o decizie definitivă cu privire la extrădare, conform deciziei judecătorilor italieni. La fel și Sorin Oprescu, numai că în Grecia. Conform unor surse judiciare din cadrul Curţii de Apel din Napoli, judecătorii italieni au analizat joi documentele CEDO care privesc condiţiile precare din penitenciarele româneşti, astfel că au stabilit să reanalizeze pe data de 6 octombrie cererea de extrădare formulată de autorităţile române cu privire la cei doi. În plus, magistraţii italieni consideră că viaţa celor doi ar fi în pericol în penitenciarele româneşti, potrivit Știrilor TVR. Napoli, destinația de vis În dosarul de corupție de la Primăria Capitalei, directorul Cornel Bogdan Popa primise în România 11 ani și șase luni de închisoare, iar omul de afaceri Romeo Albu, șase ani. Cei doi s-au predat în Italia la începutul lunii iunie. Popa şi Albu au plecat în Italia chiar în timpul procesului din România. S-au stabilit în Napoli, unde şi-au dezvoltat afaceri înfloritoare. Citește și: EXCLUSIV Mama liberalului Dan Vîlceanu, 425.000 de euro de la CE Oltenia, companie controlată de ministrul liberal Virgil Popescu Condamnat definitiv la zece ani și opt luni de închisoare pentru luare de mită și grup infractional organizat, Sorin Oprescu este și el liber în Grecia, unde, de asemenea, se judecă extrădarea solicitată de instanțele din România. Şi Oprescu aşteaptă o decizie definitivă cu privire la extrădare tot în libertate.

Arsene vrea avocat pe bani publici (sursa: Facebook/Ionel Arsene)
Eveniment

Arsene vrea avocat pe bani publici

Arsene vrea avocat pe bani publici. PNL Neamţ a contestat public intenţia preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, social-democratul Ionel Arsene, de a angaja cu bani publici un avocat în cazul prăbuşirii podului de la Luţca. Arsene vrea avocat pe bani publici Consilierii liberali au precizat, într-un comunicat de presă, că nu vor vota proiectul de hotărâre iniţiat de preşedintele CJ Neamţ "Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, jigneşte, din nou, sutele de mii de nemţeni. Printr-un controversat proiect de hotărâre, baronul PSD doreşte angajarea unor avocaţi, plătiţi din bani publici, care să apere interesele Consiliului Judeţean Neamţ în dosarul prăbuşirii podului de la Luţca. De fapt, în spatele acestui proiect de hotărâre se află intenţia clară de a-şi apăra unul din oamenii de casă, directorul executiv Doru Conache, de teamă că acesta, anchetat fiind, ar putea dezvălui şi aspecte care l-ar incrimina inclusiv pe Ionel Arsene", se arată în comunicatul de presă al PNL Neamţ. Grupul consilierilor judeţeni ai PNL Neamţ consideră că directorul executiv al CJ Neamţ, Doru Conache trebuia demis imediat după prăbuşirea podului, el fiind cel care s-a ocupat în mod direct de supravegherea lucrărilor la pod. Pod prăbușit după reabilitare "De altfel, refuzul lui Ionel Arsene de a demara o anchetă internă în Consiliul judeţean şi de a-l demite pe Doru Conache sunt dovezi clare că acesta se teme că directorul executiv ar putea dezvălui ce ştie", mai precizează comunicatul de presă. Proiectul de hotărâre prin care CJ Neamţ ar urma să încheie un contract de consultanţă juridică pentru reprezentarea intereselor în litigiul privind prăbuşirea podului de la Luţca va fi supus votului în următoarea şedinţă a plenului legislativ. Citește și: Invadarea Ucrainei, susținută de mai puțini ruși decât pretinde Kremlinul. Bătrânii și angajații la stat, cei mai fervenți susținători ai războiului Podul din localitatea Luţca, peste râul Siret, s-a prăbuşit pe 9 iunie, după o reabilitare realizată cu aproape opt milioane lei prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Podul fusese deschis traficului rutier în noiembrie 2021.

Armata moldovenească, în sapă de lemn (sursa: deschide.md)
Eveniment

Armata moldovenească, în sapă de lemn

Armata moldovenească, în sapă de lemn. Republica Moldova este o ţară paşnică şi aşa va rămâne în continuare, însă are nevoie de echipament militar modern pentru a fi în siguranţă, a declarat miercuri seara preşedinta Maia Sandu într-o emisiune la postul public de televiziune, în care a explicat de ce este necesară înzestrarea armatei moldovene cu echipamente moderne, relatează joi media de peste Prut. Armata moldovenească, în sapă de lemn "Noi nu vrem arme ca să mergem să luptăm împotriva vecinilor, aşa cum face Rusia. Noi vrem să fim în siguranţă la noi acasă şi vrem să nu ne atace nimeni. Chiar dacă sistemul nostru de apărare este într-o situaţie foarte proastă, dacă nu era această agresiune din partea Rusiei împotriva Ucrainei, probabil că nu am fi discutat prea mult despre necesitatea de echipare a armatei", a declarat Maia Sandu, citată de portalul Deschide.md. Ţinând cont de situaţia din Ucraina, autorităţile de la Chişinău trebuie să se gândească cum să apere cetăţenii în cazul în care se întâmplă o asemenea tragedie, a spus ea. "Dacă Rusia încearcă într-o zi să vină peste noi?" "Sper foarte mult să nu ajungem acolo, dar nu depinde de noi. Dacă Rusia încearcă într-o zi să vină peste noi, ce facem? Trimitem armata cu sapa să ne apere? Repet, noi nu vrem să atacăm pe nimeni, nu vrem să ne implice nimeni în război, dar este o realitate pentru care trebuie să ne pregătim", a subliniat Maia Sandu, evocând decizia Consiliului European din 30 iunie, prin care s-a decis oferirea unei asistenţe în cadrul Instrumentului European pentru Pace (IEP) în valoare de 40 de milioane de euro în beneficiul Forţelor armate ale Republicii Moldova. Ea a calificat retorica opoziţiei privind intenţia Occidentului de a înarma Republica Moldova drept una falsă. Uniunea Europeană este gata să ne ofere sprijin în modernizarea armatei, însă este vorba doar de echipamente non-letale, nu de arme şi muniţii, a spus preşedintele moldovean. "Discuţiile opoziţiei sunt false" "Toate discuţiile opoziţiei sunt false pentru că UE a spus că ne oferă echipamente non-letale, chiar dacă noi avem nevoie şi de muniţii. Noi trebuie să analizăm serios cum este echipată armata naţională. Dacă tot avem armată nu o putem lăsa la sapă de lemn. Citește și: Invadarea Ucrainei, susținută de mai puțini ruși decât pretinde Kremlinul. Bătrânii și angajații la stat, cei mai fervenți susținători ai războiului Trebuie să facem lucruri elementare. Nu este corect să ţinem armata fără niciun echipament care să-i permită să ne apere", a afirmat Maia Sandu, citată de Radio Chişinău. Ea a adăugat că "singura promisiune pe care o avem este din partea UE şi vizează arme non-letale", potrivit IPN. "Noi suntem o ţară neutră" Maia Sandu a mai spus că decizia privind aderarea Republicii Moldova la un bloc militar, care i-ar oferi o umbrelă de protecţie, va aparţine poporului. Până atunci, va fi respectat statutul de neutralitate prevăzut în Constituţie. "Pentru asta trebuie să avem sprijinul societăţii. Suntem o ţară democratică în care lucrurile sunt decise de către popor. La momentul aprobării Constituţiei poporul a decis că trebuie să fim o ţară neutră. Dar ţările neutre, de obicei, au o armată foarte puternică şi bine echipată. Noi suntem o ţară neutră şi avem o armată în care nu s-a investit. Nu putem să închidem ochii şi să ne prefacem că nu există un război" lângă noi, a punctat preşedintele Republicii Moldova, care prin natura funcţiei sale este şi comandantul-şef al armatei, conform Radio Chişinău.

Ex-inspector șef în Construcții, vilă ilegală (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Ex-inspector șef în Construcții, vilă ilegală

Ex-inspector șef în Construcții, vilă ilegală. Poliţiştii locali au confirmat ilegalitatea şantierului din Păcurari, unde familia unui fost şef de la Inspectoratul de Stat în Construcţii construieşte o vilă. Ex-inspector șef în Construcții, vilă ilegală Singurul lucru pe care au putut să-l facă agenţii este să aplice proprietarului o amendă şi să dispună sistarea lucrărilor, în condiţiile în care construcţia are deja trei niveluri. La şantier era afişat un panou informativ care ar fi atestat presupusa legalitate. Citește și: Invadarea Ucrainei, susținută de mai puțini ruși decât pretinde Kremlinul. Bătrânii și angajații la stat, cei mai fervenți susținători ai războiului Verificările jurnaliștilor, însă, au revelat că singurul document emis de către Primărie este un certificat de urbanism. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Axa rutieră Iași - Suceava, în pericol (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Axa rutieră Iași - Suceava, în pericol

Axa rutieră Iași - Suceava, în pericol. Lotul 3 al Axei Iași-Suceava: cursă și contracronometru, și cu obstacole serioase. Axa rutieră Iași - Suceava, în pericol Pentru deținătorul firmei câștigătoare e ca în povestea „Un ochi plânge, altul râde”. Obținerea contractului de modernizare a celor 40 km de drum înseamnă provocări uriașe. Citește și: Invadarea Ucrainei, susținută de mai puțini ruși decât pretinde Kremlinul. Bătrânii și angajații la stat, cei mai fervenți susținători ai războiului Cel puțin așa spune Giani Canschi cu referire la scumpirile în lanț și la lipsa unor materiale necesare în construcții. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră