sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 17 decembrie 2022

Primarul Vienei, solidar cu România și Bulgaria: „Voi continua să lucrez pentru a mă asigura că acest zid va cădea, iar Bulgaria și România vor deveni parte a zonei Schengen”

Primarul Vienei, solidar cu România și Bulgaria Foto: Facebook
Primarul Vienei, solidar cu România și Bulgaria Foto: Facebook

Primarul Vienei, social-democratul Michael Ludwig, a anunțat, pe Twitter, că este solidar cu România și Bulgaria: „Voi continua să lucrez pentru a mă asigura că acest zid va cădea, iar Bulgaria și România vor deveni parte a zonei Schengen”, a scris el.

Primarul Vienei, solidar cu România și Bulgaria

„Viena este un oraș cosmopolit, care se bazează pe deschidere, coeziune socială, iar locuitorii ei pun întotdeauna unitatea înainte de diviziune. În lumina ultimelor evoluții, este important pentru mine să iau o poziție ca primar”, a arătat edilul-șef al capitalei Austriei.

El a precizat că la Viena trăiesc 45.000 de persoane cu „rădăcini românești” și 20.000 cu rădăcini bulgare. „Ei joacă un rol important în economia, cultura și societatea noastră. Apreciez realizările românilor și bulgarilor, care au rol important în economia și cultura Austriei“, a scris Ludwig.

Oficialul amintește și că instituțiile Uniunii Europene au verificat riguros și au ajuns la concluzia că România și Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru a fi primite în spațiul de liberă circulație, prin urmare, „este important ca toate piedicile în calea călătoriilor dintre țările noastre să fie reduse”.

Primarul Vienei afirmă în scrisoarea sa că a simțit că trebuie să ia atitudine și că zidul care separă cele două țări trebuie să cadă: „Ca metropolă, Viena reprezintă solidaritatea socială și vienezii pun pe primul loc colaborarea, nu separarea. Voi continua să lucrez pentru a mă asigura că acest zid va cădea, iar Bulgaria și România vor deveni parte a zonei Schengen în viitor. Întrucât nu este posibil ca într-o Europă unită să îndepărtezi alte țări pentru motive politice interne”, a transmis primarul Michael Ludwig.

Citește și: Singura șansă a României să fie acceptată în Schengen în 2023 este Consiliul European din februarie, transmite Guvernul României, pe surse. Dar trebuie să fie și Bulgaria pregătită

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră