marți 21 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Categorie: Eveniment

9603 articole
Eveniment

Gazprom, pretexte ca să taie gazele furnizate Moldovei

Gazprom inventează noi pretexte ca să taie gazele furnizate Moldovei: acuză Ucraina că ar fura din aceste livrări. Compania controlată de Kremlin va reduce din 1 decembrie cu 56,5% livrările de gaze naturale către Republica Moldova, acuzând că numai o parte din volumul de gaze pe care-l livrează acestei ţări prin conductele care traversează Ucraina ar ajunge efectiv în Republica Moldova. Gazprom, noi pretexte ca să taie gazele furnizate Moldovei Gazprom susține că Ucraina înmagazinează anumite volume de gaze naturale destinate Republicii Moldova. Potrivit furnizorului rus, volumul gazelor naturale destinate Republicii Moldova şi care intră în Ucraina este mult mai mare decât cel care este transmis într-un final consumatorilor moldoveni. Însă Ucraina a negat acuzațiile. ”Aceasta este o manipulare grosolană a faptelor pentru a justifica decizia de a limita şi mai mult volumul livrărilor de gaze către ţările europene”, a reacţionat într-o declaraţie operatorul ucrainean al sistemului de gazoducte (GTSOU). Acesta asigură că gazul ”acceptat de Federaţia Rusă la punctul de intrare Sudja pentru a fi transportat mai departe către consumatorii moldoveni este transferat la punctele de ieşire în volum complet”. Moldova s-a solidarizat cu Ucraina. „Nu înţelegem care este învinuirea faţă de operatorul de transport din Ucraina. Este un aspect legat de punctele de interconectare, prin care sunt transportate gazele naturale", a reacţionat secretarul de stat în Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării regionale de la Chişinău, Constantin Borosan. Citește și: VIDEO Ciolacu: „0,68 de lei pentru toate familiile care au în întreţinere trei copii sau pentru familiile monoparentale”. Nici o explicație pentru această sumă ridicol de mică

Gazprom, noi pretexte ca să taie gazele furnizate Moldovei Foto: Facebook Gazprom
Inspectorii ANAF, zmei cu magazinele sătești (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Inspectorii ANAF, zmei cu magazinele sătești

Inspectorii ANAF, zmei cu magazinele sătești. Fiscul a amendat un magazin de la țară cu jumătate din cifra sa afaceri. Inspectorii ANAF, zmei cu magazinele sătești O sumă de 214 lei în plus în gestiune şi 27 de pachete de ţigări fără timbru au fost taxate cu 101.500 lei. Amenda, echivalentă cu falimentul pentru societate, a fost contestată în instanţă. Citește și: VIDEO Ciolacu: „0,68 de lei pentru toate familiile care au în întreţinere trei copii sau pentru familiile monoparentale”. Nici o explicație pentru această sumă ridicol de mică Magazinul, funcţionând în satul Drăguşeni, a fost controlat de inspectorii Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală în iunie anul trecut. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Șase case stau în calea avioanelor (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Șase case stau în calea avioanelor

Șase case stau în calea avioanelor. Este vorba de șase imobile din Aroneanu stau în calea avioanelor care vin la aterizare. Șase case stau în calea avioanelor Au fost construite înaintea noii piste, dar se regăsesc în studiile de obstacolare recente care au dus la creşterea limitelor de vizibilitate pentru piloţi. O soluţie ar fi prelungirea pistei – care a fost proiectată iniţial pentru o lungime de 3.000 m, din care s-au construit 2.400 de metri, rămânând 300 m de o parte şi de alta, la cele două capete. Citește și: VIDEO Ciolacu: „0,68 de lei pentru toate familiile care au în întreţinere trei copii sau pentru familiile monoparentale”. Nici o explicație pentru această sumă ridicol de mică Dar principala direcţie a grupului de lucru constituit împreună cu CJ şi Primăria Aroneanu rămâne rezolvarea situaţiei celor şase case. Continuarea, în Ziarul de Iași.

CE ridică MCV în cazul României (sursa: Facebook/EC)
Eveniment

CE ridică MCV în cazul României

CE ridică MCV în cazul României. Progresele realizate de România sunt suficiente pentru îndeplinirea angajamentelor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare asumate la aderarea la Uniunea Europeană, iar toate condiţionalităţile pot fi închise în mod satisfăcător, se arată în cel mai recent raport MCV, prezentat marţi de Comisia Europeană, care precizează că de acum nu va mai monitoriza România în cadrul MCV, evaluarea urmând să continue anual prin mecanismul general de la nivelul UE privind statul de drept. CE ridică MCV în cazul României Raportul Comisiei Europene privind reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei apreciază progresele realizate de România în privinţa recomandărilor şi îndeplinirea condiţionalităţilor MCV de la raportul precedent, din iunie 2021. Evaluarea "remarcă pozitiv eforturile semnificative ale României pentru implementarea tuturor acestor recomandări prin legi, politici şi instrumente noi pentru a întări sistemul judiciar şi a combate corupţia", se arată într-un comunicat al Executivului UE. Printre reformele importante se numără legile justiţiei recent adoptate şi o nouă strategie pentru dezvoltarea sistemului judiciar. Comisia notează de asemenea angajamentul României de a ţine cont de opinia Comisiei de la Veneţia în privinţa legilor justiţiei şi să ia măsuri suplimentare dacă va fi nevoie. "Progrese rapide" "În privinţa luptei împotriva corupţiei, instituţiile statului îşi unesc forţele pentru a implementa o nouă strategie naţională anticorupţie, iar în 2021 şi 2022 s-a înregistrat din nou un bilanţ pozitiv în legătură cu eficienţa investigării şi sancţionării corupţiei la nivel înalt", se mai precizează în raportul CE, citat în comunicat. "Parlamentul a îmbunătăţit procedura privind ridicarea imunităţii politice, iar instituţiile responsabile pentru aplicarea regulilor privind integritatea şi conflictele de interese şi pentru gestionarea şi recuperarea activelor ilegale au lucrat eficient", adaugă Bruxellesul. "De asemenea, România înregistrează progrese rapide în revizuirea Codurilor Penale, precum şi în consolidarea cadrului de lucru privind integritatea", mai notează Comisia Europeană, adăugând că "finalizarea acestor reforme importante este un jalon în cadrul Planului de Redresare şi Rezilienţă al României". "Comisia va continua să coopereze cu România pentru realizarea lor cu succes, în acord cu legislaţia UE şi cu standardele internaţionale anti-corupţie", se mai menţionează în raport. Rapoarte privind statul de drept Bruxellesul atrage totuşi atenţia că este important ca România "să continue să lucreze pe deplin la transpunerea angajamentelor rămase, menţionate în raport, în legi concrete şi la implementarea lor", în cadrul mecanismului privind statul de drept. Implementarea efectivă a angajamentelor României şi continuarea ritmului pozitiv al reformelor vor garanta că progresele făcute sunt durabile şi ireversibile, permiţând închiderea cu succes a Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Citește și: VIDEO Ciolacu: „0,68 de lei pentru toate familiile care au în întreţinere trei copii sau pentru familiile monoparentale”. Nici o explicație pentru această sumă ridicol de mică "Ciclul anual de rapoarte privind statul de drept va permite Comisiei să monitorizeze implementarea multora dintre reformele convenite, precum noul regim care urmează desfiinţării SIIJ; funcţionarea Inspecţiei Judiciare; resursele umane în sistemul judiciar; implementarea deciziilor judecătoreşti de către administraţia publică; impactul viitoarei revizuiri a legislaţiei penale asupra eficienţei luptei contra corupţiei şi evoluţia cadrului de integritate şi aplicarea acestuia, inclusiv de către parlament. Acest lucru va face parte din monitorizarea sistemului judiciar şi a luptei împotriva corupţiei, doi dintre pilonii de bază ai rapoartelor. Unele dintre aceste probleme au făcut deja obiectul recomandărilor din ultimul raport privind statul de drept şi, la fel ca în cazul tuturor statelor membre, vor face parte parte din procesul de monitorizare efectuat de Comisie în urma recomandărilor", arată documentul. 15 ani de MCV Înainte de a ajunge la o decizie finală, Comisia va lua în considerare observaţiile Consiliului, precum şi pe cele ale Parlamentului European. Executivul comunitar va reveni asupra acestei chestiuni atât în cazul Bulgariei, cât şi în cel al României în următoarele luni. Potrivit Executivului comunitar, obiectivele României din cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă şi oportunităţi suplimentare de asistenţă din cadrul altor programe importante ale UE, precum Instrumentul pentru Sprijin Tehnic, vor contribui la reformele în desfăşurare, precum Codurile Penale, vor acoperi lacunele existente în legislaţie şi vor consolida eficienţa luptei contra corupţiei. Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost instituit în 2007, în momentul aderării României la UE, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze eforturile ţării de a-şi reforma sistemul judiciar şi de a intensifica lupta împotriva corupţiei. Acesta a fixat obiective de referinţă în patru domenii: reforma sistemului judiciar; integritatea; combaterea corupţiei la nivel înalt; prevenirea şi combaterea corupţiei din sectorul public. MCV reprezintă un angajament comun al României şi al Uniunii Europene. În concordanţă cu decizia de înfiinţare a mecanismului şi aşa cum au subliniat Consiliul şi Curtea de Justiţie a UE, MCV se încheie atunci când toate condiţionalităţile care se aplică României sunt îndeplinite în mod satisfăcător. Bulgaria, fără MCV din 2019 Activitatea în cadrul MCV se desfăşoară din 2007 pentru a încuraja şi a continua procesul de reformă, pe baza condiţionalităţilor. În ianuarie 2017, Comisia a făcut o evaluare cuprinzătoare a progreselor din cei zece ani de funcţionare a mecanismului, care a dat o imagine clară despre progresele semnificative făcute. Comisia a stabilit 12 recomandări specifice care, atunci când ar fi realizate într-o manieră ireversibilă, ar fi suficiente pentru a încheia procesul MCV. De atunci, Comisia a realizat alte patru evaluări ale progreselor privind implementarea recomandărilor. Rapoartele din 2017 până în 2019 au fost caracterizate de o scădere a imboldului pentru reforme, fiind necesare alte opt recomandări adiţionale. În raportul din iunie 2021, Comisia a putut constata progrese substanţiale la toate condiţionalităţile MCV. În cazul Bulgariei, raportul prezentat de Comisie în octombrie 2019 a ajuns la concluzia că ţara a îndeplinit satisfăcător recomandările rămase, că Sofia a făcut progrese suficiente în respectarea angajamentelor făcute la data aderării la UE şi că toate condiţionalităţile pot fi închise în mod satisfăcător. De atunci, Bulgaria nu mai este monitorizată şi nu mai face obiectul rapoartelor MCV, fiind monitorizată în cadrul ciclului anual al statului de drept şi, mai concret, în raportul anual al Comisiei Europene privind statul de drept.

Rusia a transformat ratonul furat din Hersona în simbol al victoriilor
Eveniment

Rusia a transformat ratonul furat în simbol al victoriilor

Rusia a transformat ratonul furat din Herson în simbol al victoriilor obținute de trupele ei în Ucraina. Potrivit știrilor locale din Kostroma - un oraș de circa 300.000 de locuitori, la confluența Volgăi cu Kostroma - difuzate pe canalul central Rossia-1, ratonul o duce foarte bine într-o unitate de parașutiști și are propriul canal de Telegram, cu peste 42.000 de urmăritori. Însă, de fapt, ratonul a fost furat în mod brutal, tras de coadă și aruncat într-o cușcă, în timp ce forțele Kremlinului fugeau din Herson. Rusia a transformat ratonul furat în simbol al victoriilor „Un raton din Herson a devenit simbolul parașutiștilor noștri și al victoriilor lor”, a anunțat, triumfător, prezentatoarea. Just when you thought Russian TV could no longer surprise you, they produce thisRossiya 1's regional news slot in Kostroma has aired a report on the raccoon "evacuated" (stolen) from Kherson zoo, which they say is becoming a "symbol of our paratroopers and their victories" pic.twitter.com/MGVXsYxiUa— Francis Scarr (@francis_scarr) November 22, 2022 De fapt, rușii s-au retras din Herson, iar ratonul a fost furat, târât de coadă în cușcă, pentru a fi dus la o grădină zoologică din Tiuma. Dar televiziunea rusă nu a prezentat momentul în care a fost furat, ci doar imagini în care acesta este plimbat de parașutiștii ruși și pare că se înțelege bine cu aceștia. „În fiecare zi îl hrănim cu pește proaspăt și alune, dulciuri și struguri”, relatează un parașutist rus - această alimentație fiind probabil mai bună decât ceea ce primesc 99% din militarii ruși. „Ne motivează și ne conduce spre noi victorii”, a susținut un militar rus. Rușii susțin că au refuzat să-l predea pe ratonul răpit din Herson, deși ucrainenii le-ar fi oferit monumentul Ecaterinei cea Mare, la schimb. În retragarea din Herson, soldații ruși au prăduit grădina zoo, arată mai multe filmări realizate și publicate chiar de aceștia. Rezultatul a fost o explozie de ironii pe rețelele sociale. The occupiers stole everything from Kherson: paintings from art galleries, antiquities from museums, historic manuscripts from libraries. But their most prized loot was a raccoon they stole from a zoo. Steal a raccoon and Die. pic.twitter.com/1mqBrrKjHQ— Defense of Ukraine (@DefenceU) November 13, 2022 Citește și: VIDEO În retragerea din Herson, soldații ruși au prăduit grădina zoo. Ratonul s-a zbătut cât a putut să nu ajungă în Rusia Cea care s-a autodenunțat a fost o propagandistă pro-Kremlin, Anna Dolgareva. Ea scris pe Telegram că i s-a cerut să dea o veste bună, după fuga rușilor din Herson. „Dar singura veste bună este că prietenul meu a reușit să fure un raton de la grădina zoologică din Herson”, a scris ea. Dolgareva, care este și corespondent de război, a mai precizat că și pisicile au fost furate.

Ciolacu oferă 0,68 de lei pentru toate familiile monoparentale sau cu mulți copii Foto: Captură video
Eveniment

0,68 de lei pentru toate familiile

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că Guvernul va „veni” cu „0,68 de lei pentru toate familiile care au în întreţinere trei copii sau pentru familiile monoparentale”. El nu a oferit detalii suplimentare pentru această sumă ridicol de mică. 0,68 de lei pentru toate familiile „Chiar ieri am hotărât, prin amendamentele pe care le aducem la ordonanţa 119, să venim cu 0,68 de lei pentru toate familiile care au în întreţinere trei copii sau pentru familiile monoparentale. Deja există o evidenţă a acestei coaliţii îndreptate către familie şi către susţinerea familiilor pentru a avea copii, indiferent că s-au schimbat priorităţile tinerilor. Întâi ei doresc să îşi întemeieze o carieră, pe urmă doresc o familie şi cam pe ultimul plan vin să aibă copii. Sunt ferm convins că vom găsi resursele şi de a micşora impozitarea muncii, astfel încât în zona de deductibilităţi pe venituri să putem prinde şi plăţile pentru şcolarizare, creşe, spitale, astfel încât să dezvoltăm în continuare această societate", a declarat liderul PSD. Afirmațiile sale pot fi urmărite la minutul 8.30 din mesajul video postat pe site-ul Guvernului. Citește și: ANALIZĂ POLITICO: Polonia, viitoarea superputere militară a Europei. Țara cumpără masiv din Coreea de Sud, spre iritarea europenilor El a făcut aceste declarații în contextul discuției despre scăderea natalității. "Este o problemă a natalităţii, mai ales în zonele democratice, dezvoltate, în Uniunea Europeană, cu toate că, mi se pare săptămâna viitoare s-au anunţat, pentru prima oară, peste 8 miliarde de oameni la nivel mondial. În UE există o scădere drastică a natalităţii. Nu putem vorbi despre un viitor şi despre o dezvoltare sustenabilă, dacă nu intervenim în zona de natalitate. Pe lângă programele pe care le-a lansat doamna ministru Gabriela Firea acum câteva săptămâni, vine cu un nou program. Este evident că ne vom implica în continuare", a spus liderul PSD. Ce prevede amendamentul PSD la OUG 119/2022 Ciolacu se referea, probabil, la un amendament depus, azi, de PSD, la ordonanța privind plafonarea prețurilor la energie: „(1) Prin derogare de la prevederile art. 80 alin. (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este: a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022-31 decembrie 2022 de către clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0-100 KWh inclusiv; maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023-31 martie 2025 de către următoarele categorii de clienţi: 1. clienţii casnici al căror consum lunar este cuprins între 0-100 KWh inclusiv 2. clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere. Preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate. 3. clienţii casnici care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere. Preţul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menţionate”.

Polonia, viitoarea superputere militară a Europei Foto: Facebook Andrzej Duda
Eveniment

Polonia, viitoarea superputere militară a Europei

Polonia ar putea fi viitoarea superputere militară a Europei, scrie Politico, arătând că cheltuielile cu apărarea ale acestui stat au crescut substanțial. Politico atrage atenția și asupra faptului că Polonia preferă să cumpere acum armament din Coreea de Sud, pe fondul fricțiunilor politice cu Uniunea Europeană. Polonia, viitoarea superputere militară a Europei „«Polonia a devenit cel mai important partener al nostru în Europa continentală», a spus un înalt oficial al armatei americane în Europa, invocând rolul crucial pe care l-a jucat Polonia în sprijinirea Ucrainei și în susținerea apărării NATO în țările baltice. În timp ce Germania, în mod tradițional aliatul cheie al Americii în regiune, rămâne un pivot ca centru logistic, dezbaterile interminabile ale Berlinului asupra modului în care își poate reînvia armata și lipsa unei culturi strategice i-au redus eficiența ca partener, a spus oficialul”, scrie Politico. Citește și: Rusia va fabrica drone iraniene pe propriul teritoriu, în urma unui acord cu Teheranul Lista de cumpărături a Varșoviei Publicația arată că: În timp ce Germania dezbate dacă va putea aloca 2% pentru Apărare, Polonia a decis să ridice cheltuielile de la 2,4% la 5%. Polonia are deja mai multe tancuri și obuziere decât Germania și este pe cale să aibă o armată mult mai mare, cu o țintă de 300.000 de soldați până în 2035, comparativ cu cei 170.000 pe care îi are acum Germania. Acum, Polonia are 150.000 de militari, din care 30.000 fac parte din forțele teritoriale de apărare - „soldați de week-end” care uirmează un curs de antrenament de 16 zile. „Inițial au fost văzuți ca o glumă, dar succesul Ucrainei în utilizarea miliției mobile echipate cu rachete antitanc și antiaeriene face acum ca ideea să pară mult mai sensibilă”, scrie Politico. Polonia a semnat în această primăvară un acord de 4,9 miliarde de euro pentru 250 de tancuri Abrams din SUA care vor înlocui cele 240 de tancuri sovietice trimise în Ucraina. Polonia dispune de avioane americane F-16 și în 2020 Varșovia a semnat un acord de 4,6 miliarde de dolari pentru 32 de avioane de vânătoare F-35. Polonia a făcut comenzi de 10-12 miliarde de euro din Coreea de Sud, de unde va cumpăra 180 de tancuri K2 Black Panther, 200 de obuziere K9 Thunder, 48 de avioane de atac ușor FA-50 și 218 lansatoare de rachete K239 Chunmoo. Coreea de Sud ar urma să furnizeze 1.000 de tancuri K2 și 600 de obuziere K9 până în 2025, respectiv 2029. Varșovia a comandat elicoptere italiene Leonardo pentru 8 miliarde de zloți (1,7 miliarde euro), dar acordul prevedea ca elicopterele să fie fabricate în Polonia. „Atracția Coreei este că echipamentele lor militare sunt în general mai ieftine decât alternativele americane și europene și le pot produce într-un calendar strâns. Achizițiile sunt, desigur, o lovitură în față la visele președintelui francez Emmanuel Macron de „autonomie strategică”, în care își imaginează o Europă care este capabilă să se apere cu armele proprii (cel mai probabil, franceze)”, comentează Politico.

Generaţia Z ne va plăti pensiile (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Generaţia Z ne va plăti pensiile

Generaţia Z ne va plăti pensiile. Populaţia cea mai „verde” din România se regăseşte, şi în acest an, în judeţul Iaşi. Generaţia Z ne va plăti pensiile Conform datelor statistice provizorii publicate de Institutul Naţional de Statistică, vârsta medie a ieşenilor era, la 1 iulie 2022, de 39,1 ani, cu trei ani mai puţin decât vârsta medie la nivelul întregii ţări. Alte statistici arată şi că Regiunea de Dezvoltare Nord-Est are cea mai mare populaţie şcolară. Citește și: Nicușor Dan sesizează DNA pentru prime ilegale la CSM București. Gabriela Szabo, lider PSD și prietenă cu Gabi Firea, a încasat aproape 200.000 de lei Ceea ce înseamnă că acum, în sălile de curs din şcolile şi universităţile din Moldova se pregătesc viitorii angajaţi, cei care vor asigura fondul de pensii pentru angajaţii din prezent. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Acuzat de uciderea iubitei, se căsătorește (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Acuzat de uciderea iubitei, se căsătorește

Acuzat de uciderea iubitei, se căsătorește. Avocatul care este acuzat că şi-a omorât iubita însărcinată aruncând-o de la balcon s-a căsătorit după gratii. Acuzat de uciderea iubitei, se căsătorește Sebastian Felecanu ar fi omorât-o pe iubita lui, Monica Cioată, pe data de 18 iunie 2021, potrivit acuzării. Căsnicia a fost oficializată joia trecută, în Penitenciarul Iaşi. Citește și: Nicușor Dan sesizează DNA pentru prime ilegale la CSM București. Gabriela Szabo, lider PSD și prietenă cu Gabi Firea, a încasat aproape 200.000 de lei Mireasa este Luana Elena Bulgariu, în vârstă de 30 de ani, din Vaslui. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Putin amenință nuclear cu centrala Zaporojie (sursa: flickr/IAEA)
Eveniment

Putin amenință nuclear cu centrala Zaporojie

Putin amenință nuclear cu centrala Zaporojie. Centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, aflată sub controlul Rusiei, a fost zguduită de bombardamente duminică, atrăgând condamnări din partea organismului ONU de supraveghere nucleară, care a avertizat că astfel de atacuri riscă să producă o catastrofă nucleară majoră. AIEA vorbește, dar nu poate face nimic Peste o duzină de explozii au zguduit cea mai mare centrală nucleară din Europa sâmbătă seară şi duminică, a declarat Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA). Moscova şi Kievul se acuză reciproc pentru bombardarea obiectivului. "Veştile de ieri de la echipa noastră şi de azi dimineaţă sunt extrem de tulburătoare", a spus Rafael Grossi, şeful AIEA, a cărui echipă pe teren a anunţat pagube la unele clădiri, sisteme şi echipamente ale centralei atomo-electrice. "Explozii s-au produs în locul acestei mari centrale nucleare, ceea ce este complet inacceptabil. Oricine se află în spatele lor trebuie să le pună capăt imediat. După cum am mai spus-o de multe ori înainte, nu vă jucaţi cu focul!", a adăugat el. La doar 500 km de Cernobîl Bombardarea repetată a centralei din Ucraina, pe care Rusia a luat-o sub control la scurt timp după invazia ei din februarie, stârneşte îngrijorări asupra posibilităţii producerii unui accident major la doar 500 km de locul celui mai grav accident nuclear din lume, dezastrul de la Cernobîl din 1986. Centrala nucleară Zaporojie furniza aproximativ o cincime din energia electrică a Ucrainei înainte de invazia Rusiei la 24 februarie şi a fost forţată să opereze pe generatoare de rezervă de mai multe ori. Ea are şase reactoare de concepţie sovietică VVER-1000 V-320 răcite şi moderate cu apă şi care conţin uraniu 235. Reactoarele sunt închise, dar există riscul supraîncălzirii combustibilului nuclear dacă electricitatea pentru sistemele de răcire este întreruptă. Bombardamentele au rupt în mod repetat liniile electrice. Acuzații reciproce Atât Kievul, cât şi Moscova s-au acuzat reciproc de atacuri asupra centralei ce riscă un accident nuclear în mai multe rânduri în timpul conflictului. Ele s-au acuzat din nou duminică. Ministerul rus al Apărării a acuzat Ucraina că a tras obuze către liniile electrice ce alimentează centrala, în timp ce agenţia oficială de presă TASS a raportat că unele dintre depozitele sitului au fost lovite de bombardamentele ucrainene, citând un oficial al operatorului rus de energie nucleară Rosenergoatom. "Au bombardat nu doar ieri, ci şi astăzi, şi bombardează chiar acum", a spus Renat Karceaa, consilier al CEO Rosenergoatom, adăugând că orice atac de artilerie asupra obiectivului reprezintă o ameninţare la adresa siguranţei nucleare. Putin amenință nuclear cu centrala Zaporojie Potrivit lui Karceaa, obuzele au fost trase în apropierea unei instalaţii de depozitare a deşeurilor nucleare uscate şi unei clădiri pentru combustibil nuclear uzat proaspăt, dar că nu au fost detectate emisii radioactive în prezent, potrivit TASS. Citește și: Șeful Pentagonului, cel mai dur mesaj la adresa Rusiei: Prietenii autocraţi ai lui Putin aşteaptă, vor un permis nuclear de vânătoare, vor o lume a forței, fără reguli. De aceea, Ucraina contează La rândul ei, compania de energie nucleară a Ucrainei, Energoatom, a acuzat armata rusă că a bombardat centrala şi a spus că există cel puţin 12 lovituri asupra infrastructurii. Potrivit Energoatom, Rusia a vizat infrastructura necesară repornirii unor părţi ale centralei în încercarea de a limita în continuare alimentarea cu energie electrică a Ucrainei.

Pe americani i-au costat „banii de alune” ca să ajute Ucraina Foto: Twitter
Eveniment

Pe americani i-au costat „banii alune” să ajute Ucraina

Pe americani i-au costat „banii de alune” ca să ajute Ucraina să facă praf armata Rusiei, arată o analiză a Center for European Policy Analysis (CEPA), un think rank american specializat în problemele Europei de Est. Studiul arată că costurile susținerii militare a Kievului au fost ridicol de mici prin comparație cu dezastrul suferit de armata rusă. Pe americani i-au costat „banii de alune” ca să ajute Ucraina „Forțele armate ucrainene au ucis sau rănit deja peste 100.000 de soldați ruși, jumătate din forța sa de luptă inițială. Au fost confirmate aproape 8.000 de pierderi de vehicule blindate, inclusiv mii de tancuri, mii de transportoare blindate, piese de artilerie, sute de aparate de zbor și numeroase nave. Cheltuielile SUA, de 5,6% din bugetul său pentru apărare, pentru a distruge aproape jumătate din capacitatea militară convențională a Rusiei pare o investiție absolut incredibilă. Dacă împărțim bugetul de apărare al SUA în funcție de amenințările cu care se confruntă, Rusia ar fi probabil de ordinul a 100-150 de miliarde de dolari în cheltuială/ amenințare. Deci, cheltuind doar 40 de miliarde de dolari pe an, erodează o valoare de amenințare de 100-150 de miliarde de dolari, o rentabilitate de două până la trei ori”, scrie CEPA. Organizația arată că guvernarea Biden a primit aprobare de la Congres să ajute Ucraina cu 40 de miliarde de dolari și a cerut aprobare pentru încă 37,7 miliarde. Jumătate din bani au însemnat ajutor militar. Dar bugetul SUA pentru apărare este de 715 miliarde USD, în 2022. „Asistența reprezintă 5,6% din totalul cheltuielilor de apărare ale SUA. Însă Rusia este un adversar principal al SUA, un rival de rang înalt, nu prea departe de China, provocatorul său strategic numărul unu. În termeni reci, geopolitici, acest război oferă SUA o oportunitate primordială de a eroda și de a degrada capacitatea de apărare convențională a Rusiei, fără soldați pe teren și cu riscuri reduse pentru viețile americanilor”, explică think-tankul. CEPA arată că vestul are un PIB de 40 de trilioane de dolari, iar cheltuielile de apărare, de circa 2%, sunt de circa un trilion USD, în timp ce tot PIB-ul Rusiei este de 1,8 trilioane USD. Producătorii americani de armament și-au făcut reclamă „Războiul a ajutat la distrugerea mitului potrivit căruia tehnologia militară rusă este oarecum comparabilă cu cea din SUA și Occident. Amintiți-vă că Ucraina folosește doar tehnologie americană de a doua generație, îmbunătățită, dar bate în mod constant orice poate desfășura armata rusă. Războaiele sunt vitrine pentru producătorii de echipamente militare; orice cumpărător rațional va dori tehnologia realizată de câștigător. Judecata greșită a lui Putin a oferit o oportunitate de marketing fantastică pentru concurenții săi occidentali”, se mai arată în analiză. Citește și: Elon Musk a restabilit contul de pe Twitter al lui Donald Trump. Peste 51% dintre utilizatorii rețelei au votat pentru deblocarea contului fostului președinte „Armata SUA și-ar putea dori în mod rezonabil ca Rusia să continue desfășurarea forțelor militare pentru ca Ucraina să le distrugă”, apreciază CEPA.

"Lumea credinței", cu elicopterul la mănăstire (sursa: Facebook/Razvan Bucuroiu)
Eveniment

"Lumea credinței", cu elicopterul la mănăstire

"Lumea credinței", cu elicopterul la mănăstire. Răzvan Bucuroiu a aterizat la mănăstirea Lainici sâmbătă dimineață și a stârnit rumoare în presa locală din Gorj. Episodul, însă, nu a fost unic, pe 8 octombrie Bucuroiu mai având o experiență similară, dar la altă mănăstire. "Lumea credinței", cu elicopterul la mănăstire Directorul editorial al "Lumii credinței" a confirmat întâmplarea, dar a negat că ar fi proprietarul aparatului de zbor (VIDEO, aici): "Văzând cum se umflă o din nimic, mai scriu și eu câte ceva... Cum ar fi faptul că nu sunt proprietar de elicopter (mă pufnește și râsul scriind enormitatea asta), nici în familie nu avem deținători de astfel de aparate Apoi, cine ar fi refuzat, ca pasager, o călătorie ca asta? Doar cel căruia i-ar fi fost frică, atât. Mie nu mi-a fost, m-am urcat fără probleme la bord. În afara de asta, sunt ziarist, da? Citește și: Șeful Pentagonului, cel mai dur mesaj la adresa Rusiei: Prietenii autocraţi ai lui Putin aşteaptă, vor un permis nuclear de vânătoare, vor o lume a forței, fără reguli. De aceea, Ucraina contează Nu am blocat nici un trafic pe șosea - pe bune acum, cine ar fi oprit traficul pentru unul ca mine, și de ce?! -, sunt povești și scorneli doar-doar iese de o știre cu popi și elicoptere. În realitate a fost o zi minunată, ne-am închinat la moaștele Sf Irodion, “Luceafărul de la Lainici“ și am vorbit îndelung cu părintele stareț, un om deosebit. Atât e de spus despre ziua de azi. Altceva?" Bucuroiu a mai vizitat aeropurtat o mânăstire pe 8 octombrie. Elicopterul pare să-i aparțină lui Ion Roșu, acționarul principal al companiei Corsarul Roșu Impex '93 SRL.

SUA vor să transforme insulele într-o bază care să apere Taiwanul Foto: Twitter China Daily
Eveniment

SUA vor să transforme insulele bază să apere Taiwanul

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, se află în vizită în Filipine: SUA vor să transforme insulele într-o bază care să apere Taiwanul în cazul unui atac dinspre China comunistă, explică Reuters. Insula filipineză Luzon este la circa 200 de kilometri de Taiwan și poate fi utilă pentru atacuri cu rachete împotriva unei forțe de desant a Chinei comuniste. WATCH | US Vice President Kamala Harris arrives in the PhilippinesThe US vice president will be in talks to revive ties with Washington's oldest ally in Asia, and one that is central to US efforts to counter China's policies towards Taiwan. (via News5/Ian Suyu) pic.twitter.com/wTlL4zs5eg— ONE News PH (@onenewsph) November 20, 2022 SUA vor să transforme insulele într-o bază care să apere Taiwanul Actualul președinte al Filipinelor, Ferdinand Marcos, este deschis cooperării cu SUA, în timp ce predecesorul său, Rodrigo Duterte, a dorit să consolideze legăturile cu Beijingul. „Cele două părți au mers înainte cu un Acord de cooperare consolidată în domeniul apărării, care datează de la președinția lui Obama și care a lâncezit sub Duterte. Acordul permite accesul SUA la bazele militare filipineze pentru antrenament comun, prepoziționarea echipamentelor și construirea de facilități precum piste, depozitare de combustibil și locuințe militare, dar nu o prezență permanentă. Experții consideră că ar fi extrem de dificil pentru Filipine să rămână neutru într-un conflict în Taiwan, având în vedere apropierea sa de insulă și obligațiile sale față de SUA. Ar fi cea mai probabilă destinație pentru refugiații taiwanezi, iar cei aproximativ 150.000 de filipinezi care trăiesc pe insulă ar fi puse în pericol de orice atac chinez”, explică Reuters. Harta: Twitter SUA ar urma să crească ajutorul militar acordat Filipinelor, aflat acum mult sub ceea ce oferă Ucrainei sau în Orientul Mijlociu. În plus, Washinhgtonul ar trebui să garanteze că vor apăra Filipine, dacă vreuna din insulele sale este atacată de China. Citește și: Elon Musk a restabilit contul de pe Twitter al lui Donald Trump. Peste 51% dintre utilizatorii rețelei au votat pentru deblocarea contului fostului președinte

Musk a restabilit contul de pe Twitter al lui Trump Foto: Twitter Donald Trump
Eveniment

Musk a restabilit contul de pe Twitter al lui Trump

Patronul Tesla, Elon Musk, a restabilit contul de pe Twitter al lui Donald Trump, acesta fiind blocat din ianuarie 2021. Peste 51% dintre utilizatorii rețelei au votat pentru deblocarea contului fostului președinte, în cadrul unui sondaj ad-hoc organizat de Musk. Musk a restabilit contul de pe Twitter al lui Trump La sondaj au participat puțin peste 15 milioane de utilizatori ai rețelei, dar este greu de estimat câte conturi erau reale. The people have spoken. Trump will be reinstated.Vox Populi, Vox Dei. https://t.co/jmkhFuyfkv— Elon Musk (@elonmusk) November 20, 2022 „Poporul s-a exprimat. Trump va fi repus. Vox Populi, Vox Dei”, a comunicat Elon Musk, după rezultatul unui sondaj lansat în rândul abonaţilor săi. Majoritatea au votat în favoarea revenirii politicianului republican pe platformă. Contul de Twitter al lui Trump, care avea peste 88 de milioane de urmăritori înainte de a fi interzis, a început să strângă din nou urmăritori după reactivare și a ajuns la peste 52 de milioane. Donald Trump a anunțat anterior că își va crea propria platformă, după ce paginile sale de Twitter, Facebook, Instagram, YouTube și SnapChat au fost blocate. S-a întâmplat în ianuarie 2021, după ce clădirea Capitoliului fusese luată cu asalt de către susținătorii lui Trump. Citește și: Șeful Pentagonului, cel mai dur mesaj la adresa Rusiei: Prietenii autocraţi ai lui Putin aşteaptă, vor un permis nuclear de vânătoare, vor o lume a forței, fără reguli. De aceea, Ucraina contează Ulterior, paginile de Facebook și de Instagram ale lui Trump au fost deblocate. Potrivit lui Zuckerberg, blocajul a fost necesar pentru transmiterea pe cale pașnică a puterii, după alegerile prezidențiale, câștigate de către Joe Biden.

Trump, reprimit pe Twitter, votează utilizatorii (sursa: Twitter/Elon Musk)
Eveniment

Trump, reprimit pe Twitter, votează utilizatorii

Trump, reprimit pe Twitter, votează utilizatorii. Mai mult de 12 milioane de conturi pe Twitter se pronunţaseră deja până sâmbătă seara asupra oportunităţii de a restabili contul lui Donald Trump, opţiunea "da" întrunind 52% într-un sondaj online de 24 de ore lansat de Elon Musk. Trump, reprimit pe Twitter, votează utilizatorii Cu șase ore de închiderea voturilor, opţiunea "nu" întrunea 47,7%, fără să se cunoască exact care va fi urmarea acestui scrutin. Sondajul a fost iniţiat vineri seara de Elon Musk, la câteva ore după ce noul proprietar al Twitter a restabilit, în numele libertăţii de exprimare, alte conturi de utilizatori ce fuseseră suspendate. Citește și: Insinuări grave ale lui Biden la adresa lui Musk, cu referire la Arabia Saudită: Merită examinate legăturile cu alte țări "Este fascinant să urmăreşti acest sondaj!", a scris pe Twitter sâmbătă dimineaţa miliardarul, care şi-a exprimat în timpul nopţii satisfacţia în legătură cu ritmul sufragiilor, de circa un milion pe oră. Asaltul asupra Congresului Twitter a blocat contul lui Donald Trump pe 8 ianuarie 2021, la două zile după invazia întreprinsă asupra Capitoliului de către susţinătorii săi, în faţa "riscului de noi incitări la violenţă". Elon Musk a deschis apoi uşa, în mai, pentru o revenire a fostului preşedinte republican pe Twitter. O astfel de revenire va face valuri în societatea şi politica din SUA, cu atât mai mult cu cât Trump s-a lansat din nou în cursa pentru Casa Albă. Chiar dacă şi-a exprimat satisfacţia că, o dată preluat de Musk, Twitter "a intrat pe mâini bune", candidatul republican a afirmat în ultimele zile că el va rămâne pe reţeaua sa Truth Social, în pofida faptului că această platformă nu-i oferă decât o mică parte din audienţă comparativ cu Twitter, unde el avea 88 de milioane de abonaţi.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră