sâmbătă 11 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Categorie: Eveniment

9573 articole
Eveniment

Poliția din Moldova a dejucat un plan de destabilizare

Poliția din Moldova susține că a dejucat un plan de destabilizare al serviciilor secrete rusești: nu mai puțin de 10 grupări a câte zece persoane au fost instruite pentru provocări la mitingul care se desfășoară la această oră la Chișinău. La miting deja s-au produs altercații între oamenii legii și protestatari, după ce au încercat să forțeze cordonul format din polițiști. Protestul de azi este organizat de partidul ȘOR. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Poliția din Moldova a dejucat un plan de destabilizare „Agentul nostru sub acoperire, infiltrat în această grupare, a intrat în contact cu persoane din Federația Rusă, care se prezenta drept „main Sandu”. Al doilea cetățean al Federației Ruse, Andrei, a venit în Moldova și avea scopul de a organiza instructajul. Acesta a mai fost în Moldova. Și-a schimbat numele de familie și actele de câteva ori, pentru a nu putea fi urmărit”, a declarat Viorel Cernăuțeanu, șeful poliției naționale, IGP, citat de newsmaker.ro. „Din toamna anului 2022 au apărut informații privind organizarea dezordinilor în masă în timpul protestelor organizate de unele partide. Poliția, de comun cu procuratura a stabilit câteva repere de lucru privind destabilizarea situației în țară, care urmau să aibă loc în Chișinău. Astfel, s-a stabilit că în acest proces de organizare sunt implicate servicii speciale din Federația Rusă”, a mai arătat comandantul poliției. Șeful poliției din Republica Moldova, Viorel Cernăuțeanu El susține că au fost formate 10 grupuri, a câte 10 persoane, care trebuiau să fie instruite pentru provocări. Coordonarea tuturor acțiunilor ar fi organizată de către o persoană din Federația Rusă. Pentru anumite acțiuni, persoanele ar fi primit 10.000 de dolari, menționează șeful IGP. Suma era acordată pentru fiecare diversionist. El spune că persoanelor implicate le-a fost promis suport din partea unor forțe politice din Moldova. Sâmbătă seara au fost reținute 7 persoane, din 25, care au fost duse la poliție. Pe parcursul zilei de 11 martie persoanele au fost reținute și interogate. Șeful IGP a făcut publice înregistrări cu camera ascunsă din timpul instructajelor.

Poliția din Moldova a dejucat un plan de destabilizare Foto: Facebook Newsmaker.md
Apel la depistarea fugarului PSD Ionel Arsene și raportarea către poliție Foto: Facebook
Eveniment

Apel depistarea fugarului Arsene raportarea poliție

Românii din Italia se mobilizează să facă munca statului român, care a permis încă unui condamnat definitiv să fugă: apel public la depistarea fugarului PSD Ionel Arsene și raportarea către poliție. O româncă face apel pe Facebook către comunitățile de români din Italia, mai ales la cei care lucrează în industria ospitalității, să posteze pe grupurile de socializare fotografia lui Arsene și, dacă îl identifică, să-l dea pe mâna poliției. Apel la depistarea fugarului PSD Ionel Arsene și raportarea către poliție „Apel catre un milion de romani din Italia Sunt informatii ca Ionel Arsene și cumătrul său, Gheorghe Vlasie, zis și ”Ginel” sunt asociați într-o firmă care își are sediul în orașul Italian Brescia, pe strada Via Italia, unde au sediul unei firme de constructii. Sunt multi romani care lucreaza in industria hoteliera, restaurante, constructii si care locuiesc in zona asta din Italia, puneti fotografia pe grupuri si raportati la politie daca il identificati”, a scris Dana Hering. Vineri, Arsene a fost condamnat definitiv pentru fapte de corupţie, magistraţii de la Curtea de Apel Braşov hotărând o sentinţă de 6 ani şi 8 luni de detenţie. Mandatul trebuia pus în executare de poliţişti, dar Arsene nu a fost găsit la domiciliul din Târgu Neamţ. Baronul PSD Arsene și-a pregătit fuga din timp: el are rezidență în Italia și are o firmă de construcții înregistrată la Brescia. Citește și: Baronul PSD Arsene și-a pregătit fuga din timp: el are rezidență în Italia și are o firmă de construcții înregistrată la Brescia Dacă va cere și va obține ispășirea pedepsei în Italia, se va reduce automat la patru ani, urmând ca restul pedepsei să fie executat la domiciliu sau chiar în libertate, dacă instanța din Italia „constată că inculpatul nu reprezintă un pericol și nu există riscul de fugă”.

ION și Ionel Ciucă, discuție regizată (sursa: gov.ro)
Eveniment

ION și Ionel Ciucă, discuție regizată

ION și Ionel Ciucă, discuție regizată. Premierul Nicolae Ciucă anunța pe 1 martie că un robot cu inteligență artificială, botezat ION, va fi consilierul său onorific. "Discuția" între Ionel și ION, însă, a fost regizată. ION și Ionel Ciucă, discuție regizată Robotul ION bazat pe Inteligența Artificială (IA) nu este încă finalizat, iar dialogul cu premierul Nicolae Ciucă a fost regizat în ședința de Guvern din 1 martie, a recunoscut Nicu Sebe, coordonatorul echipei ION și șeful IA al Humans AI, compania care coordonează acest demers, într-un interviu cu Dragoș Stanca. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Întrebat dacă există sau nu acest asistent AI, Nicu Sebe a declarat: "Nu pot să spun că este finalizat, este în prima fază, dar oricum este o chestie reală care există.". Apoi Dragoș Stanca a insistat pe dialogul premierului cu ION, pentru a lămuri dacă momentul a fost sau nu regizat. "Cineva a dat play răspunsurilor care au fost preînregistrate, ca să spunem lucrurilor pe nume. Nu a fost ca la ChatGPT că îți răspunde în timp real, nu?", a întrebat Dragoș Stanca. Citește și: ANALIZĂ Experții militari din China comunistă estimează că războiul din Ucraina se va termina în vară: acesta este motivul pentru care Beijingul se grăbește să pară mediatorul păcii Nicu Sebe a confirmat acest lucru: "În acel moment într-adevăr așa a fost, dar sistemul poate să facă și răspunsuri cu siguranță.". În data de 1 martie, în ziua lansării la Guvern, Nicu Sebe a încercat să ascundă faptul că tot dialogul cu premierul Nicolae Ciucă a fost regizat.

Nicușor Dan explică miza de sute de milioane de euro a construcțiilor ilegale
Eveniment

Nicușor Dan miza milioane euro construcțiilor ilegale

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, explică miza de sute de milioane de euro a construcțiilor ilegale: prin PUZ-urile de sector, între 2017 şi 2020, „metri pătraţi construibili care s-au dat în plus sunt de ordinul zecilor de milioane”. „Înmulţiţi astea cu câteva sute de euro pe metru pătrat şi o să vedeţi care este miza şi aceste PUZ-uri de sector, noi am spus din 2018 că sunt nelegale. În 2019 am făcut plângere penală la DNA pentru PUZ Sector 3 şi nu s-a soluţionat încă”, a precizat Nicuşor Dan, în emisiunea Insider Politic de la Prima TV, citat de news.ro. Nicușor Dan explică miza de sute de milioane de euro a construcțiilor ilegale „Dumneavoastră, dacă aveţi 500 metri cumpăraţi, ştiţi, vă uitaţi în Regulamentul ăla şi ştiţi cât aveţi voie să construiţi, parter şi două etaje de exemplu, dacă staţi într-o zonă de case”, a declarat Nicuşor Dan, precizând, însă, că s-au dat ”pe bandă rulantă” derogări de la aceste normative. Citiți și: Nicușor Dan, atac neobișnuit de dur la PSD: „E apărătorul mafiei imobiliare, al celor care vor să facă bani pe plămânii oamenilor și pe sănătatea orașului” „În consecinţă, vedem cartiere întregi care n-au şcoli şi grădiniţe (...) Ăsta este fenomenul, nu mai vorbesc de ordinul 1000 - 2000 de hectare de spaţii verzi care erau prevăzute ca spaţii verzi şi care au dispărut şi care au fost înlocuite de construcţie, ăsta este fenomenul. (...) Evident că nu avem proba că nişte bani s-au dus dintr-un buzunar în altul, da, evident că este un fenomen de corupţie din moment ce documentaţia aia s-a aprobat”, a precizat Dan. „Pe autorizaţiile de construire emise de fosta administraţie, care sunt contestate de vecini, că nimeni nu are timp să le verifice pe toate, sunt vreo 200 care sunt contestate în instanţe, unul din două e pierdut, în sensul că instanţa constată că autorizaţia e nelegală. Deci o incidenţă de 50% autorizaţii de construire nelegală. Eu vorbesc de cele care sunt emise de Primăria Capitalei, doar de Primăria Capitalei. Până la urmă este un fenomen de corupţie, sigur”, a mai arătat primarul general. Întrebat dacă are suspiciuni că unii dezvoltaori imobiliari sunt conectaţi la partide politice, edilul Capitalei a răspuns: „Da, răspuns afirmativ, da”.

Arsene și-a pregătit fuga din timp Foto: Facebook Marcel Ciolacu
Eveniment

Arsene și-a pregătit fuga din timp

Baronul PSD Arsene și-a pregătit fuga din timp: el are rezidență în Italia și are o firmă de construcții înregistrată la Brescia. Ionel Arsene, președintele PSD Neamț și președinte al Consiliului Județean Neamț, a fost condamnat, vineri, 10 martie, la 6 ani și 8 luni de executare. Decizia Curții de Apel Brașov este definitivă. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Arsene și-a pregătit fuga din timp În declarația de interese a lui Arsene, apare faptul că acesta este acționar la firma Building Services SRL, dar nu scrie unde se află sediul ei. Potrivit mai multor publicații, aceasta are sediul într-un bloc din Brescia. El este asociat în această firmă cu cumătrul său, Gheorghe Vlasie. Ionel Arsene l-a botezat pe unul dintre copiii lui Gheorghe Vlasie după ce a ajuns președinte al Consiliului Județean Neamț , în 2016. „Ionel Arsene și Gheorghe Vlasie sunt asociați, din luna iunie 2019, în firma Building Services SRL, ce are ca principal obiect de activitate „Comerț cu ridicata cu utilaje și echipamente pentru industrie, comerț, construcții”. Arsene deține 50% din părțile sociale, în valoare de 5.000 de euro, iar Ginel 50%, ultimul având și calitatea de administrator”, scrie publicația Atacul, care prezintă și documentele societății. Conform datelor financiare înregistrate la Registrul Comerțului din Italia, societatea a încheiat anul 2021 cu o pierdere de 1.093 de euro, mai mică decât în 2020, când pierderea a fost de 1.222 euro. Cumătrul baronului Ionel Arsene, controversatul afacerist Gheorghe Vlasie, a primit în aprilie 2019, în timpul guvernării PSD, un contract pe „situații de urgență” de peste 253 de milioane de lei, fără licitație, pentru reabilitarea drumului național Bicaz – Poiana Largului, scria Newsweek România în decembrie 2019. Arsene, pe urmele Alinei Bica și a colonelului Dragomir Antena 3 a explicat de ce Arsene a dorit să se refugieze în Italia, țară în care se adăpostesc și fugarii Alina Bica și Daniel Dragomir, fost colonel SRI. Citește și: Ciolacu ar vrea ca Arsene să se „suspende” din funcția de președinte al PSD Neamț. Acesta ar păstra însă toată puterea, întrucât ar controla bugetul județului Curtea de Apel din Bari a refuzat să o extrădeze în România pe fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, și i-a permis să execut condamnarea în Italia, susținea, în 2020, avocatul italian Cristian di Giusto. În consecință, șeful PSD Neamț a ales o soluție a cărei eficiență este dovedită. „Motivul pentru care acesta ar fi plecat în Italia este acela că legislația din Italia este diferită de cea din România, iar cei care au o condamnare sub 4 ani, nu execută pedeapsa cu închisoarea. Din sursele Antena 3 CNN, baronul PSD nu are cetățenie italiană, dar are rezidență”, arată Antena 3. Însă, ca și în cazul Alinei Bica, Ionel Arsene are o pedeapsă mai mare de patru ani. Dar dacă va cere și va obține ispășirea pedepsei în Italia, se va reduce automat la patru ani, urmând ca restul pedepsei să fie executat la domiciliu sau chiar în libertate, dacă instanța din Italia „constată că inculpatul nu reprezintă un pericol și nu există riscul de fugă”. Foto: Atacul Vlasie este inculpat în trei procese, pentru fraude cu fonduri europene (în două dosare) și pentru evaziune fiscală, spălarea banilor și constituirea unui grup infracțional organizat (într-un alt dosar).

Chef al tineretului PSD, la un hotel al Protocolului de Stat Foto: Facebook
Eveniment

Chef tineretului PSD, la un hotel al Protocolului de Stat

Chef al tineretului PSD, la un hotel al Protocolului de Stat (RAAPPS), întrerupt după ce vecinii au sunat la 112 și au venit „trupele speciale”, scrie, pe pagina sa de Facebook, Octavian Oprea, fost vicepreședinte la Autoritatea pentru Digitalizarea României. Oprea prezintă imagini video - în care se aud manelele dedicate liderilor PSD, inclusiv ministrului Culturiii, Lucian Romașcanu - și fotografii de la petrecere. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Petrecerea s-ar fi desfășurat la hotelul Mara, din Sinaia, care aparține regiei protocolului de stat, dar care, potrivit lui Oprea, ar fi „controlat de PSD”. Chef al tineretului PSD, la un hotel al Protocolului de Stat „Cu doar câteva zeci de minute în urmă, pe banii noștri, ai contribuabililor, într-un complex deținut de Secretariatul General al Guvernului prin RAAPPS, "Mara" din Sinaia, controlat exclusiv de PSD, băieții și fetele de la TSD (Tineretul Social Democrat) au fript o petrecere pe cinste cu lăutari și manele prin care își anunță intențiile de preluare a frâielor guvernării și nu numai. Cu dedicații pentru Marcel Ciolacu, șeful de la Cameră, viitorul președinte al României după dorința lor, Lucian Romașcanu de la cultură și idolul suprem care doar a tocat banii Guvernului, Mihai Ghigiu de la INA, tinerii social democrați au atins un nivel apocaliptic de slugărnicie prin dedicații maneilizate fără număr. Petrecerea domniilor lor s-a încheiat doar după ce locuitorii orașului Sinaia au sunat în mod repetat la 112 și doar cu intervenția trupelor speciale”, a scris Oprea. Pe pagina Tineretului Social Democrat, acest eveniment este prezentat astfel: „Let's gooo! Weekend plin de activități, workshop-uri și distracție. Keep an eye on us. #Startscoalapolitica” Tineretul PSD, la Hotel Mara din Sinaia Foto: Facebook O cameră la hotelul Mara costă, potrivit informațiilor de pe site, minimum 460 de lei. Citește și: EXCLUSIV Siguranța aeronavelor TAROM, în pericol după atacul cibernetic asupra unor servere ale companiei. Autoritatea Aeronautică Civilă nu mai primește date de la TAROM

Guvernul dă 10 milioane de euro pentru „influencerii străini” Foto: Castelul Bran
Eveniment

Guvernul dă 10 milioane euro pentru „influencerii străini”

Guvernul dă 10 milioane de euro pentru „influencerii străini” care vor promova România, a anunțat, azi, secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Csilla Hegedus (UDMR). Guvernul dă 10 milioane de euro pentru „influencerii străini” Ea a anunțat că azi a fost încheiat contractul de promovare culturală de circa 10 milioane de euro prin care vor fi aduşi influenceri străini în România pentru a fi promovată turistic ca destinaţie culturală în reviste şi publicaţii din străinătate, printre care şi National Geographic. „Este proiectul nostru România Atractivă, cel mai mare proiect de restaurare şi punere în valoare a patrimoniului cultural al României, din care restaurăm 240 de obiective şi promovăm alte 700. Am semnat şi contractul de promovare în valoare de aproape 10 de milioane de euro, este cel mai mare proiect de promovare culturală a României şi pe lângă realitate vizuală, pe lângă prezentarea vizuală în mod interactiv al acestor situri, vrem ca şi National Geographic şi toate publicaţiile de marcă din Europa şi nu numai să scrie despre ce avem noi aici în ţară şi ce avem aici în Satu Mare. Motiv pentru care vom aduce inclusiv influenceri din străinătate ca să scrie despre noi, pentru că noi ştim că avem aceste valori extraordinare, dar altcineva nu va şti decât dacă se vorbeşte despre acest lucru", a declarat Csilla Hegedus. Citește și: Peste 3.000 de medicamente generice ieftine au dispărut de pe piața din țara noastră Proiectul prevede promovarea mai multor obiective culturale şi turistice din România în străinătate. Contractul de promovare, contestat „​Terra Building și Eventya, două firme din Sibiu, au câștigat luna trecută, prin licitație, la capătul a două contestații depuse de grupul GMP Advertising, controlat de Felix Tătaru, un contract de peste 8 milioane de euro pentru promovarea a peste 300 de obiective turistice din România. Contractul este finanțat prin PNRR și gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)”, scria, la 8 martie, Hotnews. Terra Building este o companie de construcții din Sibiu este deținută integral de Ștefan Mihai Băcilă (43 de ani născut în Sibiu) și are ca domeniu principal de activitate „lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor”, potrivit datelor de la Registrul Comerțului, consultate de HotNews.ro. Eventya Co este o companie de software, care a creat în 2017 aplicația oficială de promovarea turistică a României, dar și mai multe aplicații de promovare turistică pentru mai multe consilii județene, din Maramureș, Harghita, Brașov și alte asociații din turism, potrivit Economica.net.

Arsene, condamnat la șase ani și opt luni de închisoare Foto: Cotidianul
Eveniment

Arsene, condamnat la șase ani și opt luni de închisoare

Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, a fost condamnat la șase ani și opt luni de închisoare într-un proces de corupție, decizie definitivă. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a distanțat, verbal, de mai multe ori de Arsene - un puternic susținător al lui Liviu Dragnea - dar a semnat, în 2020, pentru ca acesta să candideze la consiliul județean. Citește și: Peste 3.000 de medicamente generice ieftine au dispărut de pe piața din țara noastră În prima instanță, pe 8 aprilie 2022, Ionel Arsene fusese condamnat la 8 ani şi 4 luni de detenţie efectivă pentru corupţie de către Tribunalul Bacău. Foto: Podul Arsene, condamnat la șase ani și opt luni de închisoare Instanța a dispus și confiscarea de la Arsene a sumelor de 80.000 de euro și 80.000 de lei. Sursele Antena 3 CNN spun că Ionel Arsene s-ar afla în Italia în acest moment. Acesta ar fi plecat din România în urmă cu doar câteva zile. „Potrivit unui referat DNA, Arsene a fost denunțat de Pinalti în 2017. Fostul primar le-a mărturisit anchetatorilor că Arsene a fost cel care a venit cu ideea să-l „aranjeze” pe Culiță Tărâță la ANI pentru că avea intrare la președintele din acea vreme, Horia Georgescu. Arsene ar fi avansat și costurile acestui plan: 100.000 de euro. Banii ar fi urmat să ajungă la Horia Georgescu prin intermediul lui Dan Turturică, redactor șef la România liberă în acea perioadă, și a consilierei șefului ANI. În referatul procurorilor DNA se arată și că Pinalti i-ar fi dat alte 15.000 de euro lui Arsene ca să-i dea lui Turturică. În schimbul banilor, ziaristul urma să publice articole denigratoare pentru Culiță Tărâță în România liberă. Potrivit DNA, în iulie 2015, Arsene ar fi cerut și un comision de 5% din suma de 60 de milioane de lei, adică în jur de 3 milioane de lei, de la reprezentanții firmei Construcții Hidrotehnice SA Iași. Arsene urma să îi determine pe șefii de la Administrația Națională Apele Române să aloce suma respectivă pentru finalizarea contractelor dintre compania din Iași și administrațiile bazinale”, relatează G4Media.

Peste 3.000 de medicamente generice ieftine au dispărut Foto: ZF
Eveniment

Peste 3.000 medicamente generice ieftine au dispărut

Peste 3.000 de medicamente generice ieftine au dispărut de pe piața din țara noastră, deoarece producătorii nu își mai permit să le fabrice la prețurile stabilite de Ministerul Sănătății, arată președinta Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România, Simona Cocoș, citată de Rador. Rezultatul: pacienții români sunt nevoiți să cumpere produse mai scumpe. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Peste 3.000 de medicamente generice ieftine au dispărut Medicamentele generice sunt echivalentele medicamentelor originale ale căror brevete au expirat. Ele conțin aceeași substanță activă ca și produsul original, fiind echivalente din punct de vedere al dozei, concentrației, căii de administrare, siguranței, eficacității și indicațiilor terapeutice. „Producătorii nu își mai permit să le producă din cauza taxei clawback, prețului care este fixat de minister și inflației, inflație care afectează toate costurile care intră în producția medicamentului. Dacă dispar aceste produse care sunt foarte accesibile ca preț, atunci singura variantă pe care o are un pacient este să ia un produs mai scump. Pierde el și pierde și statul, pentru că trebuie să compenseze un produs mai scump”, a spus Cocoș. „În momentul în care pacienții nu găsesc medicamente ieftine, cu siguranță vor renunța la tratament. Iar dacă vorbim despre boli cronice, e grav, pentru că viața pacienților e în pericol. Iar pe termen lung, cheltuielile statului cresc exponențial. Vorbim mereu că avem sau ne dorim să avem un sistem de sănătate centrat pe pacient, dar, de fapt, Guvernul are primordial în vedere cheltuielile pe termen scurt”, avertizează Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), cea mai mare asociație ce reprezintă bolnavii cronici din România, citat de Hotnews.

Zborurile lui Iohannis, escală la Sibiu (sursa: Facebook/BoardingPass)
Eveniment

Zborurile lui Iohannis, escală la Sibiu

Zborurile lui Iohannis, escală la Sibiu. Președintele României a călătorit în 2022 și primele două luni ale anului 2023 de 26 de ori în țară și străinătate, iar majoritatea zborurilor au avut opriri în Sibiu. Zborurile lui Iohannis, escală la Sibiu Detaliile publicate în exclusivitate pe pagina de Facebook a BoardingPass despre vizita oficială a Președintelui României în Japonia și Singapore din martie 2023 au stârnit multe reacții. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Înainte de a zbura spre Tokyo (Japonia), avionul închiriat de Administrația Prezidențială de la Global Jet (Luxemburg) a zburat întâi din București spre Sibiu și abia apoi a zburat mai departe spre capitala Japoniei. Însă opririle pe aeroportul din Sibiu ale avioanelor închiriate de Administrația Prezidențială pentru călătoriile Președintelui nu sunt deloc o excepție, ci o regulă, după cum reiese din datele analizate de BoardinPass. Vizită în Japonia și Singapore Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, cu autorităţile locale din Kyoto, context în care a afirmat că România şi Japonia sunt mai apropiate decât oricând şi şi-a exprimat speranţa ca în curând Kyoto să se înfrăţească cu o localitate din România. La întrevedere a participat şi soţia preşedintelui, Carmen Iohannis. De asemenea, au fost prezenţi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Daniela Bârsan şi Cosmin Marinescu, ambasadorul României în Japonia, Ovidiu Dranga. Citește și: EXCLUSIV Siguranța aeronavelor TAROM, în pericol după atacul cibernetic asupra unor servere ale companiei. Autoritatea Aeronautică Civilă nu mai primește date de la TAROM Şeful statului a fost primit alături de soţia sa în audienţă de împăratul Naruhito şi de împărăteasa Michiko. Iohannis a efectuat, de luni până miercuri, o vizită oficială în Japonia. Joi şi vineri, președintele face o vizită de stat în Republica Singapore, în cadrul căreia se va întâlni cu omologul singaporez, Halimah Yacob, şi cu prim-ministrul Lee Hsien Loong.

Organizatorii premiilor Oscar refuză să-i permită lui Zelenski să vorbească la ceremonie Foto: Twitter
Eveniment

Organizatorii premiilor Oscar refuză Zelenski vorbească

Organizatorii premiilor Oscar refuză din nou să-i permită lui Zelenski să vorbească la ceremonie, care va avea loc la 13 martie. În schimb, unul dintre prezentatori, actorul Donnie Yen, este un propagandist al Chinei comuniste și zeci de mii de cetățeni din Hong Kong au protestat față de prezența sa la această gală. Organizatorii premiilor Oscar refuză să-i permită lui Zelenski să vorbească Zelenski spera să apară la evenimentul organizat duminică seara, la Los Angeles, după ce el a vorbit la ceremoniile de decernare a Globurilor de Aur și a Premiilor Grammy. Sean Penn giving Zelenskiy his Oscar is the hardest flex ?? pic.twitter.com/3MESbzYJMP— ? (@thomvolz) December 7, 2022 Agentul său, Mike Simpson de la agenția WME, a făcut apel la Academia Americană de Film pentru a-l include pe liderul ucrainean în program, dar cererea a fost respinsă, potrivit publicației Variety. După invazia rusă de anul trecut, Zelenski s-a folosit de ceremoniile de premiere pentru a atrage atenția asupra războiului și pentru a face apel la națiunile occidentale să trimită armament Ucrainei. Will Parker, producătorul ediției de anul trecut a premiilor Oscar, a refuzat să-i permită să vorbească apreciind că alte războaie în care au fost implicate persoane de culoare nu au beneficiat de aceeași atenție. Pe de altă parte, zeci de mii de cetățeni din Hong Kong au semnat o petiţie prin care cer eliminarea actorului Donnie Yen de pe lista prezentatorilor premiilor Oscar din acest an. A giant walking red flag (doubles as ? & ??), Donnie Yen, will be presenting at the #Oscars 48 hrs from now.Given his advisory role in the Chinese Communist Party, @TheAcademy is practically welcoming the regime on stage. This is how Oscars looks this year:#CancelDonnieYen pic.twitter.com/GUuQ83KFpA— Anna Kwok 郭鳳儀 (@AnnaKwokFY) March 9, 2023 Recent, într-un interviu pentru GQ Hype, actorul a lăudat regimul Chinei comuniste și a spus că demonstrațiile pro-democrație din Hong Kong au fost o rebeliune. În plus, el a certat presa din SUA pentru că critică prea mult China comunistă: „Cei mai mulți oameni din afara Chinei nu văd modernizarea până când nu ajung acolo. Am fost în atât de multe țări din lume, dar nici măcar nu se apropie. BBC, CNN, ei nu vorbesc niciodată despre asta. Ei nu menționează niciodată adevărata latură a acesteia. Dar eu sunt acolo, știți?”. El este, de asemenea, membru al Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez (CPPCC), un organism formal care servește drept organ consultativ pentru Partidul Comunist Chinez.

Britanicii au ajuns să mânânce veverițe, anunță propaganda Kremlinului Foto: Twitter
Eveniment

Britanicii au ajuns să mânânce veverițe

Britanicii au ajuns să mânânce veverițe și fac foametea fiindcă ajută Ucraina: propaganda Kremlinului, dezlănțuită în emisiunea Olgăi Skabeyeva. Ea este supranumită „păpușa de oțel a lui Putin”. În septembrie, când Rusia a pierdut suprafețe importante din zona Harkov, Skabeyeva amenința cu folosirea armei nucleare. Citește și: VIDEO Panică la propaganda Kremlinului, după victoriile Kievului: comentatori triști, nervoși și șocați. Noi amenințări cu arma nucleară Britanicii au ajuns să mânânce veverițe „Astăzi s-a aflat că unele restaurante din fosta Mare Britanie vor servi veverițe", a declarat Olga Skabeyeva la emisiunea "60 de minute", conform traducerii făcute de consilierul ministrului ucrainean de interne Anton Gerașcenko. With #Russia ?? revealing the #UK secret, we are finally able to announce that selected restaurants in #London ?? will now be serving the illusive and delicious king of squirrels - the giant rainbow #squirrel ? pic.twitter.com/u5Pucc6pul— Leyline ???? (@Toddy_xgp) March 7, 2023 „Având în vedere că în parcuri sunt o mulțime de animale, de ce să nu le mâncăm, ținând cont de lipsa de alimente [în Marea Britanie]", a spus Skabeyeva în imaginile prezentate de Gerașcenko. Ea a adăugat: "Ei [Marea Britanie] nu dau înapoi de la decizia de a-l ajuta pe [președintele ucrainean Volodymyr] Zelenski, de a-i furniza arme. Adică, vor mânca veverițe, dar vor furniza în continuare obuziere". Russian propagandist Skabeyeva says that some restaurants in Great Britain started serving squirrels because of the food shortage in the country.She implies that all the money went towards weapons for Ukraine, and now Britons must eat squirrels. pic.twitter.com/CW9TKgPrm4— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) March 7, 2023 Britanicii au probleme cu legumele importate din nordul Africii Ajutoarele britanice către Ucraina totalizau circa 2,7 miliarde de dolari, la finalul lunii februarie. Marea Britanie se confruntă cu o penurie de legume, în special de roșii, după ce aprovizionarea supermarketurilor a fost afectată de recoltele perturbate din sudul Europei și din nordul Africii, ceea ce a determinat două mari magazine alimentare să limiteze achizițiile clienților, potrivit AFP. Lanțul alimentar Asda din Marea Britanie a declarat marți că a introdus o limită temporară pentru achizițiile de roșii, ardei, castraveți, salată verde, pungi de salată, broccoli, conopidă și, de asemenea, zmeură. „La fel ca și alte supermarketuri, ne confruntăm cu probleme de aprovizionare pentru unele produse care sunt cultivate în sudul Spaniei și în nordul Africii”, a declarat un purtător de cuvânt al Asda. Rivalul Morrisons a declarat că va impune un plafon de două pungi per client pentru roșii, castraveți, salată și ardei începând de miercuri.

Capac de canal, 12.100 lei despăgubiri (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Capac de canal, 12.100 lei despăgubiri

Capac de canal, 12.100 lei despăgubiri. Un ieşean care şi-a rupt maşina într-o gură de canal a dat judecată pe oricine ar fi putut avea vreo legătură cu accidentul, cerându-şi înapoi cei 12.100 lei cheltuiţi pentru reparaţii. Capac de canal, 12.100 lei despăgubiri Pe lista acuzaţilor s-au aflat Primăria, ApaVital, Compania Naţională de Autostrăzi, Direcţia Regională Drumuri şi Poduri şi Consiliul Judeţean. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Dintre acestea, doar furnizorul de servicii de apă-canal putea fi trasă la răspundere. Citește și: Financial Times scrie despre scandalul Bâstroe, sugerând că este mâna Rusiei, cu scopul de a diminua susținerea României pentru Ucraina Reprezentanţii acesteia au invocat în apărare culpa şoferului: ar fi avut asigurarea obligatorie expirată, şi mergea cu viteză. Ambele acuzaţii aveau să fie dovedite ca neadevărate. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Asalt al unei unități a armatei ucrainene asupra pozițiilor rusești Foto: Twitter
Eveniment

Asalt unități a armatei ucrainene asupra pozițiilor rusești

O filmare virală pe rețelele sociale: asalt al unei unități de elită a armatei ucrainene asupra pozițiilor rusești. Camerele de pe căștile purtate de soldații ucraineni prezintă condițiile feroce de luptă din estul Ucrainei. Asalt al unei unități a armatei ucrainene asupra pozițiilor rusești Imaginile publicate arată soldați care iau cu asalt tranșeele rusești și forțează doi luptători inamici să se predea. Luptătorii ucraineni încep atacul ghemuiți printre copacii distruși din „no mans land” și trag cu arme automate în timp ce se grăbesc să traverseze câmpul. Ei intră în pozițiile ruse, detonează o grenadă în tranșee și trag asupra inamicului. Citiți și: Rusia a pierdut 200.000 de oameni în războiul din Ucraina, uciși sau răniți – New York Times. Luptele din jurul Bakhmut au majorat substanțial pierderile Kremlinului Un alt soldat ucrainean trimite o a doua grenadă în tranșee, pentru a se asigura că nu mai există nicio amenințare. În cele din urmă, doi soldați ruși ies la suprafață pentru a se preda. Привіт Друзі!Пропонуємо Вашій увазі відео штурму, зняте камерою закріпленою на шоломі одного з наших героїчних штурмовиків, в ході якого було знищено декілька рашистів та взято в полон двох чмонь.Підписуйтесь на наш ТГканал, тут буде багато дохлої русні?? pic.twitter.com/jVFEQnG27p— 108-й окремий гірсько-штурмовий батальйон (@108_OGHB) March 7, 2023 „Bună prieteni! Vă prezentăm o înregistrare video a asaltului, filmată de o cameră montată pe casca unuia dintre eroii noștri din trupele de asalt, în timpul căruia au fost eliminați mai multe ruși și au fost capturați doi. Abonați-vă la canalul nostru TG, vor fi o mulțime de ruși morți”, scrie în mesajul de pe Twitter al acestei unități. Bakhmut a devenit cimitirul mercenarilor Wagner: New York Times scrie că Evgheni Prigojin nu mai are resurse umane, iar Moscow Times anunță că așa-numitul „bucătar al lui Putin” face recrutări din spitale de psihiatrie. BBC aprecia, în această dimineață, citând surse vestice, că Rusia a pierdut între 20 și 30.000 de oameni la Bakhmut, uciși sau răniți. Pe de altă parte, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, aprecia că Ucraina a pierdut 11.000 de oameni, la Bakhmut, doar în februarie.

Uniunea Europeană trece, oficial, la „economia de război” Foto: Twitter
Eveniment

Uniunea Europeană trece la „economia de război”

Uniunea Europeană trece, oficial, la „economia de război”: Comisia Europeană începe achiziția centralizată de proiectile pentru Ucraina. Însă foarte multe detalii, precum bugetul achizițiilor și din ce țări va fi cumpărată muniția, trebuie lămurite în scurt timp. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Uniunea Europeană trece, oficial, la „economia de război” „Planurile de «achiziție comună de muniție» pentru Ucraina și statele membre ale UE au fost discutate de miniștrii apărării din blocul comunitar la un dineu informal organizat luni seara la Stockholm. Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, va prezenta planurile de achiziții comune pe fondul îngrijorărilor că el va crea diviziuni în cadrul NATO prin excluderea livrărilor de muniție din Marea Britanie, Statele Unite și alți furnizori din afara UE”, scrie The Times. În speranța de a rezolva aceste probleme, miniștrii apărării din Uniunea Europeană se vor reuni miercuri la Stockholm pentru a analiza propunerile de a utiliza bugetul UE pentru a comanda și achiziționa până la un milion de obuze pentru Ucraina, la un cost estimat de patru miliarde de euro. Propunerea privind bugetul de patru miliarde de euro vine de la Kaja Kallas, premierul Estoniei. Josep Borrell, șeful diplomației europene ar dori un buget limitat la un miliard de euro. Pal Jonson, ministrul suedez al apărării, care găzduiește discuțiile, a declarat: "Obiectivul principal este de a achiziționa de la baza industrială europeană, dar dacă există și alte livrări de la alte state, nu ar trebui să excludem această posibilitate. Accentul ar trebui să fie pus pe ajutorarea Ucrainei". Potrivit unui document confidențial consultat de The Times, Comisia Europeană a elaborat un plan în trei puncte, începând cu o propunere de „transfer imediat de muniție, în special de 155 mm, din stocurile existente sau din comenzile în curs" către Ucraina. The European Union is looking at how to boost ammunition supplies to Ukraine in both the short and long term at a meeting in Stockholm. A top EU official has called for "a war economy." https://t.co/bivWxNZYo0— DW News (@dwnews) March 8, 2023 Germania și Polonia vor să cumpere de oriunde, dar de cea mai bună calitate În timp ce Germania și Polonia susțin achiziționarea celor mai bune muniții disponibile, indiferent dacă acestea sunt fabricate în America, Marea Britanie, Norvegia, Canada sau Coreea de Sud, alte țări doresc să canalizeze banii pentru a-și susține industriile naționale. Franța, Italia și Spania susțin utilizarea planului de achiziții pentru a favoriza industriile din țările lor și din UE, în special pentru investiții și construirea de fabrici. Ucraina susține o cerere estoniană de finanțare din partea UE în valoare de 4 miliarde de euro pentru obuze de 155 mm și 150 mm - propunerea Bruxelles-ului este de 1 miliard de euro. Hanno Pevkur, ministrul estonian al apărării, a declarat că achizițiile UE nu ar trebui să se limiteze la furnizorii din UE. "Nu vreau să ne vedem săpând în birocrație și să nu găsim muniția", a spus el. UE ar mai putea schimba statutul Băncii Europene de Investiții, astfel încât această bancă să poată finanța achiziția de armament. Thierry Breton: EU had to shift to a wartime footing.https://t.co/WAhy6mIehLInflation will worsen. Competition for raw materials, production of military assets supersedes the production of goods, rationing, etc. BTW, what's the cost of funding a war economy?— pcwong (@wpooichee) March 6, 2023 Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, le-a spus omologilor din UE, într-o scrisoare recentă obținută de Financial Times, că Kievul are nevoie de cel puțin 250.000 de proiectile de artilerie pe lună. El a mai spus că forțele sale trag doar aproximativ 120.000 pe lună, o cincime din proiectilele pe care le-ar folosi în mod normal. Citește și: Bakhmut, cimitirul mercenarilor Wagner: N. Y. Times scrie că Prigojin nu mai are resurse umane, Moscow Times anunță că face recrutări din spitale de psihiatrie

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră