duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 27 august 2023

Primele ipoteze în cazul exploziei din Crevedia: o țigară, în timp ce erau manevrate furtunurile. A doua explozie putea fi evitată, dacă instalațiile erau în construcții antiexplozive

Primele ipoteze în cazul exploziei de la Crevedia (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Primele ipoteze în cazul exploziei de la Crevedia (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)

Apar primele ipoteze în cazul exploziei de la Crevedia, la o stație GPL aparținând fiului primarului PSD din caracal: o țigară aprinsă în timp ce erau manevrate furtunurile.

Citește și: FOTO & VIDEO Două explozii uriașe la Crevedia, la o stație GPL. A doua a avut loc în timp ce pompierii interveneau. Un mort și zeci de răniți. Populația din zonă, evacuată

Însă președintele institutului pentru securitate minieră - care oferă expertiza tehnică în caz de incendiu - a apreciat că a doua explozie nu trebuia să se producă dacă instalațiile erau protejate corespunzător.

Primele ipoteze în cazul exploziei de la Crevedia

Potrivit stiripesurse.ro, în locul unde a avut loc explozia se efectua o operațiune de încarcare a cisternelor de gaz, iar deflagrația a fost provocată de neatenția unui angajat care se ocupa de manevrarea furtunelor. Unul dintre furtunuri a cedat și l-a prins pe angajatul stației de GPL cu țigara aprinsă în mână.

În mod straniu, atât primarul din Caracal, al cărui fiu deține stația GPL, cât și cel din Crevedia, spun că stația nu trebuia să fie funcțională.

„Nu mai funcționa stația respectivă! Eu nu știu ca băiatul meu să fi făcut ilegalități! Înțeleg că sunt și 2 pakistanezi muncitori, dați dispăruți”, a spus primarul din Caracal, Ion Doldurea.

Primarul din Crevedia, Petre Florin, și el de la PSD a afirmat: „Nu mai aveau voie să vândă la butelii la cetăţeni, dar cisternele încărcau acolo”.

Primarul Ion Doldurea Foto: Facebook

Într-o intervenție la Digi 24, șeful Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani, George Găman, a arătat că a doua explozie n-ar fi trebuit să se producă, dacă se respectau regulile. „Ar fi fost evitată, dacă se respectau legile, adică dacă toate acele instalaţii erau în construcţie anti-explozivă”, a spus el.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră