sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 29 iunie 2022

Un semnal către China: Japonia și Coreea de Sud participă la summit-ul NATO de la Madrid

Un semnal către China: Japonia și Coreea de Sud participă la summit-ul NATO de la Madrid Foto: premierul Japoniei, Fumio Kishida și președintele SUA, Joe Biden
Un semnal către China: Japonia și Coreea de Sud participă la summit-ul NATO de la Madrid Foto: premierul Japoniei, Fumio Kishida și președintele SUA, Joe Biden

Japonia și Coreea de Sud participă, pentru prima oară, la summit-ul NATO de la Madrid. La reuniune vor sosi și liderii Australiei și Noii Zeelande. NATO urmează să anunțe, la acest summit, că China comunistă este „o provocare sistematică”.

Japonia și Coreea de Sud, la summit-ul NATO

În plus, China şi Rusia au devenit tot mai apropiate în ultimii ani, iar în februarie Vladimir Putin şi Xi Jinping s-au angajat într-un amplu parteneriat strategic menit să contracareze influenţa SUA şi au declarat că ţările lor nu au "nicio zonă de cooperare interzisă".

Urmare a activității Chinei, Japonia a abandonat pacifismul tradițional, de după cel de-al doilea război mondial, și a decis să-și consolideze armata. Cheltuielile cu apărarea vor depăși 1% din PIB.

Coreea de Sud se află într-o poziție similară cu Japonia, explică Bloomberg. Președintele Yoon Suk Yeol, un conservator recent ales, a căutat să-și lege țara mai strâns de SUA și de aliații săi din Europa.

Legătura cu NATO „ar putea proteja interesul Coreei de Sud împotriva celui al Beijingului în cazul scăderii influenței SUA în regiunea Pacificului pe termen lung”, a declarat Cheon Seong-whun, fost secretar pentru strategia de securitate din cadrul biroului prezidențial al Coreei de Sud.

China, tot mai amenințătoare

„Aliații SUA (...) din Asia nu sunt convinși că ascensiunea Chinei este pașnică. În ultimii ani, Beijingul a intensificat activitatea militară în jurul Taiwanului și a devenit mai agresiv asupra teritoriilor disputate din largul coastei sale, din Japonia până în Filipine. A stimulat cooperarea în materie de securitate cu statele insulare din Pacific din apropierea Australiei și a declanșat cea mai mortală luptă de la graniță cu India din ultimele decenii”, mai arată Bloomberg.

Premierul Japoniei, Fumio Kishida, ia în considerare organizarea unui summit împreună cu liderii Coreei de Sud, Australiei şi Noii Zeelande în marja reuniunii NATO, pentru a arăta solidaritatea împotriva Chinei tot mai puternice, arăta presa din Japonia, acum câteva zile.

Citește și: Putin pierde puterea simbolică la Moscova: e criticat de magnat foarte apropiat, Oleg Deripaska. Totuși, acesta din urmă admite că liderul de la Kremlin nu poate fi înlăturat acum

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră