sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 27 octombrie 2023

Ultimul „azil al groazei” închis, în Voluntari, de DNA era administrat de un polițist, agent-șef la poliția din acest oraș

„Azil al groazei” administrat de un polițist
„Azil al groazei” administrat de un polițist

Ultimul „azil al groazei” închis azi, în Voluntari, de DNA, era administrat de un polițist, agent-șef la poliția din acest oraș, Roberto-Iulian Damian. La azil, denumit Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice Royal Medica, bătrânii erau ținuți în parcări, când veneau controale. În plus, stenograme publicate, azi, de presă, arată cum erau aceștia ținuți fără mâncare suficientă și fără tratament medical.

Citește și: Voluntari, paradisul centrelor ilegale de îngrijire a bătrânilor: un medic, reținut de DNA. Bătrânii erau plimbați prin parcări, ca să evite controalele

Informaţia referitoare la agentul de poliție apare în referatul procurorilor anticorupţie prin care se cere arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

„Azil al groazei” administrat de un polițist

Potrivit documentului DNA, Roberto-Iulian Damian, unul dintre administratorii Centrului rezidenţial pentru persoane vârstnice "Royal Medical Clinic", îndeplineşte funcţia de agent şef în cadrul Inspectoratului de poliţie judeţean Ilfov - Poliţia Oraşului Voluntari, iar celălalt administrator, Ana Maria Yasmin Dalbuzi, ar fi medic rezident, specializarea chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, dar s-ar prezenta persoanelor interesate de serviciile centrului ca fiind medic în cadrul Spitalului Municipal.

Damian a depus declarații de avere din 2010, când era agent de poliție la Găneasa, iar ulterior, din 2011, ajutor de șef de post la Afumați. Toate declarațiile sale de avere sunt aproape goale: nu are casă, mașină, conturi în bancă peste 5.000 de euro și nu precizează ce salariu are. Ultima sa declarație de avere este din 2021, unde se poate observa că și soția sa este polițistă.

Citește și: DNA a găsit teancuri de bani și lingouri de aur în locuința unui director de la Fonduri Europene. El vămuia o treime din salariul a două angajate, pe care le ajutase să se angajeze

Potrivit informațiilor furnizate de DNA, serviciile medicale de la acest azil ar fi fost inexistente, mâncarea oferită beneficiarilor (insuficientă, necorespunzătoare din punct de vedere nutritiv, neadaptată afecțiunilor acestora) ar fi fost achiziționată gata preparată din magazin (mici cu cartofi prăjiți, pui cu cartofi prăjiți etc.) sau ar fi fost „încropită” de angajații centrului din ce aveau la dispoziție, iar tratamentul medical, ce nu se administra cu regularitate, ar fi fost administrat beneficiarilor de persoane care nu ar fi avut pregătire medicală.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră