duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 25 aprilie 2024

Suma astronomică pe care contribuabilii au investit-o în aeroportul Tulcea, prin care, în primul trimestru, au trecut exact doi călători

Suma pe care contribuabilii au investit-o în aeroportul Tulcea Foto: Centrul National de Informare si Promovare Turistica Tulcea
Suma pe care contribuabilii au investit-o în aeroportul Tulcea Foto: Centrul National de Informare si Promovare Turistica Tulcea

Suma astronomică pe care contribuabilii au investit-o în aeroportul din Tulcea, prin care, în primul trimestru, au trecut exact doi călători: 180 de milioane lei, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene.

Potrivit datelor prezentate de Dobrogea Live, în trimestrul I din 2023, prin acest aeroport au trecut doi pasageri, ambii pe curse interne. Curse externe nu au existat. Pe locul II din coada clasamentului este aeroportul Arad, cu 42 pasageri în trei luni, iar pe III se află Băneasa, cu 4.371 de pasageri.

Citește și: Cu cât a crescut, într-un an, salariul pensionarului Pandele, soțul Gabrielei Firea și primar de Voluntari. Familia are o avere uriașă, doar bijuteriile și tablourile valorând 220.000 euro

Suma pe care contribuabilii au investit-o în aeroportul Tulcea

Potrivit unui comunicat de presă al companiei Concelex, transmis Agerpres, extinderea şi modernizarea aeroportului au fost realizate în 18 luni, la care se adaugă alte două luni cât a durat partea de proiectare, de către asocierea firmelor Concelex SRL şi Consteel Company SRL.

Lucrările de la aeroportul din Tulcea au inclus: modernizarea şi extinderea terminalului de pasageri, modernizarea platformei de îmbarcare-debarcare prin construirea unui ansamblu format dintr-un tunel fix în lungime de 9 metri şi un tunel mobil de 32 de metri, modernizarea căii de rulare Alfa (construite în 1973) şi construirea platformei dedicate activităţilor de degivrare/antigivrare aeronave.

Cu o suprafaţă desfăşurată de 9.300 de metri pătraţi, Aeroportul Internaţional "Delta Dunării" din Tulcea beneficiază şi de un sistem de control cu trei filtre de securitate pentru pasageri, şase cabine pentru Poliţia de Frontieră, cinci ghişee check-in şi trei porţi de îmbarcare.

În urma lucrărilor de modernizare, terminalul de pasageri va putea să deservească un trafic de pasageri de până la 400 de persoane/oră, oferind un grad sporit de confort pasagerilor.

Potrivit bugetului pe 2023, la aeroportul Tulcea lucrau circa 40 de persoane, fondul de salarii fiind de 3,8 milioane de lei. DeFapt.ro a arătat că Stoian Vâlcu, un pensionar care joacă la Loto și care, profesional, nu are nici o legătură cu managementul aeroportuar, conduce aeroportul Tulcea, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean.

Aeroportul a avut în ultimii ani un număr ridicol de pasageri: 73 în 2021, 360 în 2022 și 300 în 2023. El este pe ultimul loc în topul aeroporturilor din ţară, potrivit datelor de la Asociaţia Aeroporturilor din România.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră