duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 05 septembrie 2022

Românii își joacă banii în Rusia: câți cetățeni români și moldoveni au investit pe piața de capital din țara lui Putin - datele Băncii Centrale a Federației Ruse

Românii își joacă banii în Rusia Foto: Facebook administrația Moscovei
Românii își joacă banii în Rusia Foto: Facebook administrația Moscovei

Românii își joacă banii în Rusia: potrivit datelor furnizate de Banca Centrală a Federației Ruse, citate de newsmaker.md, doar șase cetățeni români au investit pe piața de capital, iar activele deținute de aceștia sunt în valoare de 102 milioane de ruble (circa 1,7 milioane de dolari, la un curs de circa 61 de ruble pentru un dolar). Cele mai mari active sunt deținute de croați, iar cei mai numeroși investitori sunt din Belarus.

Românii își joacă banii în Rusia

Publicația din Moldova arată că pe piața de capital din Rusia activează și 309 cetățeni moldoveni, care dețin active de aproape de 327 de milioane de ruble, în scădere cu peste 25% față de finele lunii martie 2022 (439,4 milioane de ruble).

În total, aproximativ 18.800 de cetățeni străini dețineau, la sfârșitul lunii iunie active în valoare totală de 25,8 miliarde de ruble rusești (circa 420 de milioane de dolari) sub formă de investiții pe piața de capital din Rusia. Numărul investitorilor străini a crescut cu peste 1.100 față de sfârșitul lunii martie 2022, dar valoarea activelor deținute de jucătorii străini de pe piața de capital din Rusia s-a redus cu aproape 35%.

Datele Băncii Centrale a Rusiei arată cine sunt cetățenii străini care riscă să investească pe piața de capital:

  • Belarus – 4.884, în creștere cu 140 de persoane, față de martie 2022
  • Kazahstan – 2.720
  • Uzbekistan – 2.328
  • Ucraina - 2.029
  • Kârgâzstan -1.380
  • Tadjikistan - 1.119
  • Armenia - 344
  • Germania – 318
  • Letonia - 292

În ceea ce privește valoarea investițiilor, cetățenii croați sunt pe primul loc, dar analiștii bănuiesc că, de fapt, sunt ruși deținători ai „pașaportului de aur”, adică au primit drept de rezidență (și cetățenie, după zece ani) după ce au investit în economia acestei țări.

Citește și: Rușii, prinși la borcanul cu miere: cum au reușit hackerii ucraineni să păcălească soldații lui Putin cu conturi false ale unor femei atractive și apoi să-i arunce în aer – FT

Astfel, 34 de croați apar în datele Băncii Centrale din Rusia ca deținând active de 4,43 miliarde de ruble, în timp ce 4.884 de belaruși dețineau doar 2,65 miliarde de ruble. Doi investitori din Insulele Feroe dețin active de două miliarde de ruble.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră