sâmbătă 15 martie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 14 martie 2025

România pregătește un buget de război în 2025. Guvernul încearcă să-i calmeze pe conspiraționiști: Este un demers periodic

România pregătește un buget de război (sursa: Facebook/MApN))
România pregătește un buget de război (sursa: Facebook/MApN))
buget razboi
buget razboi

România pregătește un buget de război anul acesta, însă fără nici o legătură cu conflictul armat din Ucraina, arată Guvernul.

România pregătește un buget de război

În ultimele zile, pe rețelele sociale a circulat imaginea unei adrese trimise Consiliului Județean Timiș de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat.

Citește și: Pariorii de pe Polymarket cred într-un un câștigător detașat al prezidențialelor. Pisaroglu, recent lansat, cotat peste Lasconi

Documentul vorbește de "prețul cartelelor pentru consumul raționalizat (...) în vederea întocmirii Proiectului bugetului pentru război".

Adresa este datată 11 martie 2025.

Guvernul a confirmat că, în prezent, lucrează la un buget pentru război, dar a explicat că demersul este unul periodic.

Al șaselea buget de război din ultimii 20 de ani

"Biroul de presă al Guvernului atrage atenția asupra unei știri false care circulă în mediul on-line cu intenția de a genera emoții negative în spațiul public.

buget razboi
Documentul real care circulă pe rețele sociale

Ținem să precizăm că solicitarea la care face referire postarea care se răspândește în mediul on-line nu înseamnă în niciun fel intrarea țării în vreun conflict, ci este doar o procedură periodică inițiată de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRPS) și autoritățile locale competente.

De 22 de ani România are o lege, nr. 477/2003, care prevede ca odată la patru ani  țara noastră să își contureze măsurile de pregătire a economiei și a teritoriului pentru apărare.

Demersuri și proceduri similare s-au mai desfășurat în anii 2021, 2017, 2013, 2009, 2005.

Ultimul ciclu de pregătire s-a încheiat la finalul anului trecut, ceea ce declanșează proceduri firești pentru realizarea unui nou buget privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare. Prin urmare, procedurile începute fac parte dintr-un calendar repetitiv și firesc în baza legislației menționate. Atragem atenția celor care văd aceste postări în on-line că extragerea de concluzii manipulatoare în baza unor informații reale reprezintă un instrument de dezinformare folosit cu rea-credință.", a arătat Executivul într-o precizare.

Valabil timp de patru ani

Într-adevăr, potrivit legii 477/2003, articolul 1,

"(1) Pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare este parte componentă a securității naționale și are la bază prevederile Constituției, ale legilor țării și ale documentelor privind planificarea apărării naționale, precum și obligațiile asumate de România prin tratate și alte înțelegeri internaționale.

(2) Pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare cuprinde ansamblul de măsuri și de acțiuni care se stabilesc și se realizează din timp de pace, în vederea utilizării potențialului economic și uman al țării, pentru satisfacerea nevoilor de apărare și asigurarea continuității activităților economico-sociale în caz de mobilizare sau de război. 

(3) Resursele materiale, umane și financiare prevăzute a fi utilizate în caz de mobilizare sau de război pot fi folosite și la instituirea stării de urgență și a stării de asediu, conform legii."

Același act normativ mai arată (art. 11, alin. 1) că "Proiectul planului de mobilizare și proiectul bugetului de stat pentru război se dimensionează pentru o perioadă de un an, sunt aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării și au valabilitate timp de 4 ani."

 

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră