Autostrada Unirii intră în etapa decisivă: toate loturile montane sunt în lucru, însă finalizarea până în 2030 nu este garantată
Lucrările la Autostrada Unirii (A8) avansează pe toate cele patru loturi montane aflate în administrarea CNIR, după ce acestea au fost predate constructorilor desemnați în urma licitațiilor.
Progrese pe A8, incertitudine pentru 2030
Stadiul proiectării variază între aproximativ 10% și 40%, cel mai avansat fiind lotul Ditrău–Grințieș, unde proiectul tehnic ar trebui finalizat până la sfârșitul verii.
Citește și: De ce ancheta Recorder despre Poliție s-a stins: cine conduce comisiile parlamentare de apărare
Celelalte trei sectoare – Joseni–Ditrău, Sărățeni–Joseni și Grințieș–Pipirig – se află, de asemenea, în faza de elaborare a documentației tehnice, cu termene de finalizare cuprinse între toamna acestui an și vara anului viitor.
După încheierea proiectării, constructorii vor avea la dispoziție până la 40 de luni pentru execuția lucrărilor, ceea ce pune sub semnul întrebării finalizarea traversării Carpaților pe Autostrada Unirii până în 2030.
Continuarea, în Ziarul de Iași