Se votează masiv în diaspora: prezență aproape dublă în prima zi față de turul întâi
Prezență dublă la vot în diaspora în turul al doilea al prezidențialelor.
Prezență dublă la vot în diaspora
Până vineri, 16 mai, la ora 21.00 (ora României), peste 200.000 de alegători români din diaspora s-au prezentat la urne pentru a vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, conform datelor de prezență în timp real.
De la deschiderea urnelor în diaspora – joi, 15 mai, ora 22.00 (ora României) – și până vineri la ora 21.00, au votat 200.777 de cetățeni români.
La acest număr se adaugă 3.139 de voturi prin corespondență, ducând totalul voturilor exprimate în străinătate la 203.916.
Prin comparație, în turul întâi, la aceeași oră, vineri, votaseră 108.002 români.
Campionii prezenței, în Marea Britanie
Cele mai mari comunități de votanți români s-au înregistrat în:
- Regatul Unit: 30.977 voturi
- Italia: 29.759 voturi
- Germania: 29.500 voturi
- Republica Moldova: 28.201 voturi
- Spania: 23.112 voturi
Programul de vot în diaspora pentru turul doi al alegerilor prezidențiale 2024:
Vineri, 16 mai: 07.00 – 21.00 (ora locală)
Sâmbătă, 17 mai: 07.00 – 21.00 (ora locală)
Duminică, 18 mai: 07.00 (ora locală) – 21.00 (ora României)
Românii aflați în străinătate pot vota în oricare dintre cele 965 de secții de votare din diaspora, indiferent dacă au sau nu domiciliul ori reședința în afara țării.