Poziția unui român care lucrează pentru propaganda Chinei comuniste: americanii au împins Ucraina în haos, China „înțelege” Rusia

Poziția unui român care lucrează pentru propaganda Chinei comuniste: acesta dă vina pe SUA și apără agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.
Jurnalistul Dan Tomozei locuiește la Beijing de 12 ani și lucrează pentru Radio China International. Pe blogul său, el are două articole postate chiar în ziua în care Rusia a atacat Ucraina.
Român care lucrează pentru propaganda Chinei
„China înțelege preocupările legitime de securitate ale Rusiei!” este unul din articolele lui Tomozei. El prezintă aici poziția ministerului de Externe de la Beijing.
„Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe,Hua Chunying a subliniat că autoritățile de la Beijing nu vor furniza Rusiei echipament militar, pentru că abordarea Chinei este fundamental diferită de cea a Statelor Unite, care au oferit Ucrainei o mare cantitate de facilități și echipamente militare, iar pe de altă parte, Rusia nu are nevoie de partea chineză sau de sprijinul militar al altor țări”, arată Tomozei.
Un alt articol publicat la 24 februarie este intitulat: „Pentru ce au împins americanii Ucraina în haos?”.
„Tragedia pe care o parcurge Ucraina de câteva ore este responsabilitatea majoră a Statelor Unite ale Americii. Atacul susținut de Rusia pe teritoriul Ucrainei este un rezultat al inconștienței generale care domină diplomația americană și europeană. Nici SUA, nici UE, nu dau doi bani pe viețile ucrainienilor, cum nu au dat un ban pe viețile libienilor, sirienilor, egiptenilor, irakienilor etc. Asistăm la prăbușirea unui mit, al jandarmului global – SUA, care demonstrează că este capabil doar să provoace tragedii, în urma cărora dispare respingând orice responsabilitate”, susține jurnalistul plătit de China comunistă.
El mai susține că România este guvernată de marionetele marilor puteri occidentale - SUA, Marea Britanie, Franța, Germania.
În 2020, un articol de pe blogul său a fost reluat de cel al lui Adrian Năstase.